Dușmanii Îndrăgostiți

29.

Toti au plecat, iar eu am inceput sa sterg tabla, ca de obicei... Cand ma duc sa imi iau ghiozdanul, vad in prag o silueta, care era cu mult mai inalta decat mine, si nu parea a fi a lui Mitzu sau Shoujo sau Sekki... Ma uit mai atent si era profu' de istorie.
-Tu trebuie sa fii Kazuki Yuma, asa-i?
-Da, de ce?
-Pai am vazut ca te uitai cam ciudat de dragut la mine...
-N-nu e adevarat!! am spus, eu rosind...
Am vrut sa plec, dar m-a prins de mana, si m-a oprit...
-Unde crezi ca te duci? imi spuse, lingandu-si buzele...
-Acasa?... Trebuie sa fiu acolo neaparat in clipa asta!
-De ce? E ingrijorata mamica?
Ma uitan la el cu dispret, apoi am ras cat de mult m-a tinut, ca dupa mi-a curs o lacrima....
-Ce ai patit?
-Eu, parinti? Ha-ha! Parintii mei sunt morti de cand eram mic si tu ma intrebi daca am!! Ha-ha!!
Se uita la mine, dupa imi dadu drumul la mana...
-Imi pare rau, spuse pe un ton trist, nu stiam...
-Ha? Nu e nimic! Voi pleca in clipa asta, daca ma scuzati...
-Tu esti un baiat foarte puternic... Ne vedem maine la ora! apoi imi zambi intr-un colt al gurii, eu parasind camera...
Sunt puternic pe dracu! Abia am rezistat fara sa plang! In fine... Am inceput sa numar, ca sa ma calmez, fiindca mi se pare ca e mai ajutator decat sa ma tai sau sa fumez...
Ajuns acasa il vad pe Shoujo cum il tine in brate pe Mitzu, luandu-si ramas-bun de la el, apoi s-a napustit asupra mea...
-Imi va fi dor de voi doi! Oricum ne vom vedea maine!
-Pe maine!!
-Pa!!
Atunci Shoujo iesi pe usa, chinuindu-se cu bagajele, iar apoi Mitzu vine si ma ia de talie cu mainile lui mari si calde, care mi-a spus:
-In sfarsit! Nu te mai las sa scapi acum! Trebuie sa recuperam tot ce am pierdut!