Iubirea învinge tot

2

El statea in banca din dreapta, paralela cu a mea. Era foarte aproape de mine. Chiar daca am avut curajul sa il sarut,nu am reusit sa ii zic ca il plac,asa ca intr-o zi,in timpul orei de chimie,i-am zis ca eu o sa scriu ceva pe banca mea si el sa fie atent la cum misc mana si sa inteleaga literele. El a acceptat desi era un tip foarte serios cand venea vorba de „prostii" de astea. I-am scris: „Mie imi place de tine." . El a citit si a inteles perfect ce scrisesem,iar dupa l-am intrebat: „si tu?" si mi-a zis: „Tu ce crezi?",bineinteles ca am zis „nu stiu",iar el mi-a raspuns zambind „eu zic ca da". Jur ca eram in al noualea cer. (asta se intampla in luna aprilie)Asteptasem aproape 4 ani raspunsul ala.

Cum am zis,a inceput alta viata de atunci. Eram enorm de fericita,de abia asteptam sa merg la scoala. Am inceput sa vorbim la telefon si sa ne vedem. El mi-a spus ca nici el nu s-ar fi gandit vreodata ca vom fi impreuna si ca se gandea in fiecare zi cum ar fi daca eu l-as fi placut.
Totul bine si frumos pana cand am aflat ca dupa examenul din clasa a8a eu trebuie sa plec in strainatate. A durut enorm. Nu ne venea sa credem ca viata poate fi asa dura. In doua luni ne-am trait povestea de dragoste cat altii in 10. A fost cea mai frumoasa perioada din viata mea. Pentru mine el era unic. Si a venit ziua sa plec...si am plecat. Am plecat! Tin minte si acum cand eram in fata la usa care ducea la avion si vorbeam cu el la telefon si simteam cum imi curg lacrimile auzindu-l pe el suspinand si zicand : " Te iubesc! Te iubesc!" . Am fost o laşă. Trebuia sa ma intorc atunci si sa fac ce imi dicta inima,dar frica de consecinte nu mi-a permis. Inainte sa plec ne-am promis ca ramanem impreuna in ciudat celor 2000km.