Mă gândesc cu groază la ultima mea clipă.
Îmi e teamă, frig și frică.
Să mă întreb de ce, ar fi inutil! Inevitabilul se va produce.
— Fluturaș, hai să cântăm ceva!
Oare mi-ar simte lipsa? Oare mă va striga în speranța că voi învia?
Priveam fascinată cum degetele lui gâdilau corzile chitarei. Buzele lui se deschideau și se închideau ușor creând sunete ambiante.
Am început să cânt la flaut, acompaniată de chitara lui.
Un cântec trist și sfâșietor.
Vocea lui era melodia mea preferată.
" M-am uitat la el și mă simțeam vie
**
Mai vie ca niciodată
**
Auzeam cântecul lui ca prin vis
**
Eram doar eu și el, în paradis"
