Gemenele

Capitolul 4

Ajung acasa si ma trantesc in pat. Dupa petrecerea asta sunt epuizata. Stiu ca ma pot baza pe Monica. Ea e o fata de incredere.
- Lore, daca ti-as spune un secret foarte important pentru mine, m-ai asculta?
- Sigur.
- Dar sa ma asculti si sa nu ma intrerupi. Dar cel mai important e sa nu razi, oricat de ireal ar suna.
Aceasta da afirmativ din cap asa ca incep:
- Te-ai intrebat vreodata de ce nu semanam cu parintii nostri?
- Aaa...da. De cateva ori.
- Ei sunt parintii nostri adoptivi. pe chipul ei se putea citi mirarea, socul.
- Cum?!
- Asculta- ma. Noi nu suntem de aici. Suntem din alta lume. In Universul acesta exista o alta galaxie in care se afla miliarde de stele si planete, dar pe langa ele mai sunt trei planete foarte apropiate: Gondwana, Urania si PlanetaX. Planeta noastra natala este Urania iar in jurul ei orbiteaza ca o luna, PlanetaX care este de patru ori mai mica decat planeta noastra si Gondwana care este de cinci ori cat aceasta. Pe Urania sunt trei regate mari si late:
Regatul White, Regatul Uniunii Razboinicilor si Regatul Luna Neagra. Parintii nostri, regele Filip Francesco Moon-Black si regina Afrodita Maria Moon-Black conduc regatul Luna Neagra, ceea ce ne face printesele regatului. Regatul White a declarat razboi Regatului Luna Neagra si parintii nostri au nevoie de ajutorul nostru. Atat stiu.

Imi aduc aminte de lantisorul meu si fug in camera mea sa il aduc.
- Il vezi? si ii arat lantisorul meu in forma de inima, negru.
Pe asta il am de la mama. Este singura legatura cu ea si singura cale de a ajunge la regat.

Uimirea i se putea citi pe chip. A stat cateva minute nemiscata uitandu-se in gol apoi a izbucnit intr-un ras colorat.

Perspectiva Lorenei

Ma uit la sora mea si nu imi vine sa cred ce zice. Ma gandesc...poate o fi adevarat, dar apoi mi-am amintit ca ea tot timpul face farse si glume de acest fel. Cantaresc probabilitatea de a fi adevarat, dar pana la urma merg pe a doua varianta. Nu are cum! Nu are cum sa fie adevarat...
Izbucnesc in ras. Nu are cum sa ma mai pacaleasca si de data asta. Ma opresc din ras cand observ privirea ei foarte serioasa. Nu am mai vazut-o asa de serioasa niciodata.

- Tu...chiar v-vorbesti serios? intreb eu cu o urma de teama in glas.
- Tu ce crezi! spune ea cu seriozitate.
Asta a sunat mai mult a afirmatie decat a intrebare.
- Ăăă...incep sa te cred. Chiar daca nu vreau. Nu imi vine sa cred! Noi chiar suntem adoptate? De ce?!
- Asta nu stiu. Pe mama trebuie sa o intrebam.
- Am si eu un lantisor?
- Da.
Se ridica si pleaca sa il aduca. Dupa cinci minute revine cu un lantisor identic cu a ei, numai ca alb.
- Asta e al tau.
L-am luat si mi l-am pus la gat, la fel ca ea.
- De ce nu mi-ai spus mai devreme de asta?
O vad cum i se schimba expresia fetei, privirea, din seriozitate in tristete, dezamagire; de parca si-ar fi adus aminte de o intamplare care i-ar fi schimbat radical viata. Sta cateva minute si se gandeste, isi alege cuvintele si intr-un final rosteste:
- Ai stiut.
- Poftim?! nu este posibil...
- Asa cum ai auzit. Tu stiai. Ti-ai pierdut cunostinta in urma unui accident. Imi pare rau...
- Nu. Nu trebuie sa iti para tau pentru ca tu nu ai nici o vina. De aceea te purtai urat cu mine?
- Da. Am vrut razbunare. Razbunare pentru ce s-a intamplat. Am vrut sa imi descarc toata frustrarea pe tine dar stiu ca tu nu ai avut nici o vina. Nu am procedat corect.

Eu doar am incuviintat si i-am zambit, ea intorcandu-mi gestul. Era un zambet amar, trist. Nu credeam ca viata mea va lua asa o intorsatura. In urma cu zece minute eram o fata normala, cu o familie normala, cu o viata normala. Asta pana acum. Pana cand am aflat ca sunt o printesa-razboinica, de pe alta planeta. Stiu ca ceea ce a fost nu va mai fi niciodata. Dupa ce am aflat, nu pot sa ma prefac de parca nu ar exita nimic, si nu s-ar fi intamplat nimic.
Nu pot sa ii las. Sunt parintii mei, poporul meu...al nostru. Al meu si al Cassandrei. Trebuie sa ii ajut. E datoria mea. Datoria noastra. Datoria nostra de printese...