Prizoniera unui Conte cu sange rece.

Capitolul 2

Mersese doar o jumătate de oră dar simțea cum neputința o ajunge. Sofia era însetată,așa că se opri la un izvor de unde să bea apă.

-Dincolo de Valea Răsăritului... Dacă aș ști unde se află,totul ar fi mai ușor.

Își zise Sofia cuprinsă de o panică minoră.

Mai merse încă vreo două ore până ajunsă într-un mic sătuc.

În centrul lui se afla o cârciumă. Sofia intră în ea.

-Bună ziua!

Zise Sofia cu un zâmbet cald.

Barmanul se uită lung la ea,iar după câteva secunde îi răspunse cu o nedumerire.

-Bună ziua!

-Ați putea,vă rog,să îmi spuneți unde este Valea Răsăritului?

Întrebă Sofia așezându-se pe un scaun din fața barului.

-Valea Răsăritului?! Sau dincolo de ea?

Întrebă barmanul amuzat.

-Dacă mi-ați putea zice unde e,cred că aș putea să aflu și cum să ajung dincolo!

Zise Sofia cu bărbia ridicată și ironică.

-E păi...domnișoară....

-Sofia Swan!

-Bine domnișoară Sofia,ăăă Valea aceasta e doar o câmpie întinsă...

-Și?

-Păi să treci dincolo de ea pe jos...durează cam vreo 7 zile de mers pe jos,iar cu căruța cam...5 zile.

Zise barmanul uitându-se fix în ochii ei căprui.

-Păi și ce se află după vale?

-După vale se află castelul Contelui Stephan. Care a fost al tatălui său...Van Der Miux.

Zise barmanul cu o urmă de amărăciune și dispreț în glas.

-Am auzit de el...

-Și ce treabă ați avea domnișoară cu...Contele Stephan?

Întreabă barmanul în timp ce servea un alt client.

-Tatăl meu...tatăl meu a fost prieten cu tatăl Contelui...și acum după ce a murit,mi-a scris într-o scrisoare să mă prezint la castel său.

Zise Sofia uitându-se fix la barman.

După 2 secunde de liniște,barmanu-i zise:

-Condoleanțe...dar mă tem că și tatăl Contelui și-a dat ultima suflare...

-C...când?

-Acum 5 ani!

Zise barmanul sprijinundu-se într-un cot.

-Eu...eu tot trebuie să mă duc!

-Spre norocul tă domnișoară Sofia,peste Vale se află un sătuc,iar un client de aici se mută acolo...pleacă la lăsarea serii,ce ziceți?

-Da!

Zise Sofia cu un zâmbet larg.

Barmanul dădu din cap afirmativ.

-Hans!

Strigă el ridicând mâna.

-Da Marcus!

Zise el. Era un bărbat brunet cu ochii verzi.

-Dacă pleci peste Valea Răsăritului,ai puteo duce și pe domnișoara la castelul Contelui?

Sofia simțea cum inima i-o ia la goană când bărbatul se uită la ea.

Hans nu zise nimic śi doar îsi cheamă soția.

-Dragă,am puteauo lua și pe domniśoara cu noi?

Femeia se uită la ea după care zise cu un zâmbet plin de căldură.

-Da! Da cum să nu! Aș avea cu cine să fac conversație pe drum!

Râse femeia după care o imbrațișã.

-Olivia!

Zise ea.

-Sofia.

Zise Sofia cu un zâmbet.

-Mersi Marcus!

Adăugă ea.

Barmanul îi făcu' cu mâna când ieși din cârciumă.

***

Trecuseră doar 3 zile de când porniră la drum. Acum ea,Hans și Olivia devenieră prieteni foarte buni.

Oprind la un izvor sa ia apă,Olivia rămase cu Sofia în căruța. Femeia o întrebă:

-De ce vrei să te duci la Conte?

-Tatăl meu mi-a lăsat asta ca moștenire. A zis să mă prezint ca și fiica lui! Tată Contelui Stephan l-a cunoscut pe tata și așa mai departe...

Răspunsã Sofia frecându-śi mâinile.

Olivia nu răspunse nimic,în schimb,o imbrățisă.

Hans se întoare și porniră din nou la drum.

Asta a fost tot momentan!
Scuzați greșelile! ;)