Oare... te iubesc?

1. "Mi-ai lipsit"

"Toate dorurile calatoresc, dar putine ajung la destinatie."

DUPA 4 LUNI

-Serios? Nu pot sa cred ca am pierdut si meciul asta... M-am ridicat de la birou si m-am aruncat in pat. Era mult mai amuzant cand jucam cu Jared. 

Mda... Se pare ca promisiunile noastre au fost facute in van. Nu am mai vorbit cu el de atunci, din ultima mea zi in Anglia. Nu l-as fi crezut in stare. Speram sa-mi dea macar un mesaj. Dar nu. Patru luni de zile, iar el n-a dat niciun semn de viata. Speram sa nu se intample ca la Cassy. Ea a fost prietena mea cea mai buna dintr-a V-a pana pe la finalul clasei a VII-a. Ne-am imprietenit in perioada in care Jared a fost bolnav si a lipsit vreo doua saptamani de la scoala. La prima vedere n-aveam nimic in comun. Dar dupa ce ne-am cunoscut mai bine am inceput sa petrecem mai mult timp impreuna, chiar toti trei. Dar in clasa a VII-a parintii ei s-au despartit, ea a plecat de la scoala, iar de atunci nu am mai auzit nimic de Cass. Dar Jared nu era asa. Da, continuam sa-mi tot spun asta. Probabil s-a imprietenit mai mult cu Ethan sau chiar s-a cuplat cu Sheeva.

 Eu, in schimb, stau toata ziua in casa citind, jucand LoL(League of Legends) sau invatand limba romana. Ah, da, si vorbind singura in mare parte din timp.

Un sunet ma scoate din reverie. Ma ridic in capul oaselor si ma uit in jur. Venea de la laptop. M-am ridicat si cand m-am apropiat am vazut: un apel video pe skype. Inima a inceput sa-mi bata nebuneste.

Am raspuns.

-Buna Sky...

-B...buna... Jared.

Wow, ce greu am scos doua cuvinte. Nu ma asteptasem. Dupa patru luni sa apara fix acum. Am avut atata nevoie de el. Inca am.

-Ce faci? continua el pe un ton usor timid.

-Mpai..., cam ceea ce fac in mare parte din timp, adica stau.

-Cum e Romania? Te-ai obisnuit cu limba?

Puteam citi nesiguranta din ochii lui. Era amestecata cu tristete, dor, poate, si ceva foarte evident si anume vina. Ma privea atent, incercand sa-si ascunda toate emotiile. Dar il cunosteam prea bine. De mine nu se putea ascunde. Partea naspa? Nici eu de el. Asa ca probabil si el ma citea ca pe o carte deschisa in momentele astea.

-E ok. Imi place in Bucuresti. Avem un apartament modest la Piata Romana. Profa' de romana a fost de treaba; ba chiar am facut si meditatii de trei ori pe saptamana... Dar nu prea ies afara. 

-Limba nu e grea. O sa te descurci.

-Eu nu am cetatenie dubla, nu am rude in Romania, nu cunosc limba ca pe o a doua limba materna spre deosebire de tine.

Oh, da, si asta imi promisese. Mi-a spus ca ma va ajuta el cu limba romana, cu vocabularul, pronuntia, gramatica, dat fiind faptul ca mama lui Jared era romanca si el venea in vacante in Romania la bunici.

Si-a trecut mana prin parul lui castaniu. Un gest atat de simplu si de comun, care m-a facut sa ma pierd in ganduri. Eram iar in Anglia cu el, ma jucam in parul lui perfect, radeam, ne alergam, ne bateam si ne comportam ca doi copii mici. Nu statusem niciodata atat de mult timp despartiti. Nu-i simtisem niciodata atat de mult lipsa.

Ramasesem blocata, privindu-l. Par ciufulit, ochi caprui superbi, liniile fetei bine definite...era frumos. Dar  de ce ma gandeam la asta acum?