Acel sarut m a facut sa ma simt minunat. Simteam ca traiesc iarasi. M a facut sa mi dau seama ca Erika este persoana pentru care vreau sa lupt. Ca sa o castig. Sa i castig inima.
- Jake... Nu stiam ca simti asta pentru mine. E prea repede... Nu pot. Iarta-ma!
- Erika, te rog da-mi o sansa sa-ti dovedesc ca tu esti totul pentru mine. Da-mi o sansa...
- Nu pot.
A plecat plangand. M-a lasat si a plecat. Aud usa de la intrare cum se tranteste. Aveam o speranta care candva era uriasa. Acum a devenit inexistenta. O iubeam. O iubesc. Nu stiu cum am putut sa ma indragostesc de cineva atat de repede. Pur si simplu s-a intamplat.
Acasa totul era normal. Nu se schimbase nimic. Era frumos, ordonat, iar mama gatea. Nu credeam ca va trece atat de repede peste intamplarile astea. Ma duc si o sarut pe obraz. Vreau sa stie ca o iubesc si as vrea sa ma inteleaga.
- Unde ai fost dragule?
- Hmm am avut nevoie de putin aer. Am fost in parc.
- Ai primit o scrisoare. E de la Erika. Vreau sa incerci sa o eviti. Doar prieteni indepartati.
- Stii ca nu pot.
Au fost ultimele cuvinte. Am alergat cu scrisoarea in mana cu o urma de speranta in suflet. Am inchis usa. In mana aveam o scrisoare care imi putea schimba viata. Era un plic mare si rosu. L am deschis.
" Imi esre frica. Nu vreau sa te pierd, dar totusi nu vreau sa risc. Ma simt bine in preajma ta. Ma simt ca si cum 1000 de fluturasi zboara in stomacul meu. Ma faci sa ma simt minunat si imi dai incredere. Iti multumesc, dar te rog lasa-ma sa ma gandesc. Am nevoie de timp. Este complicat."
Nu vreau sa risc... de ce ar spune asta? Simte ce simt si eu. Avem aceleasi sentinente unul despre altul. Asta este doar inceputul.
