- Jake, pregateste-te! Plecam.
Ma trezesc confuz. Ma uit la ceas. Este 5:00. Unde am putea pleca?
- Unde plecam, mama? Spun frecandu-ma la ochi.
- Intr-o excursie. Stii tu. Excursiile acelea mama fiu pe care le aveam pe vremuri.
Imi aduc aminte ultima noastra excursie. A fost dupa moartea tatalui meu. Mama nu stia cum sa imi umple acel gol din inima asa ca a inceput sa petreaca mai mult timp cu mine organizand saotamanal excursii.
- Mhm bine. Vou fi gata in cateva minute.
- Te astept in masina.
M-am asezat pe scaunul din dreapta. Mare parte din drum am ascultat muzica. Era frumos. O priveliste de nedescris. Vârfurile muntilor erau atat de inalte si ascutite incat parca strapungeau cerul. Totul era de vis. Am fost atat de fascinat de privelistile ce mi se infarisau incat nu mi-am dat seama ca am intrat intr-o curba. In fata era un tir mare. Doar ca acel tir a intrat in depasire. Mama avea viteza. Am inghetat.
-MAMA!
Parca nu reactiona. Isi intoarce capul brusc. Vede tirul. Ochii i se maresc. A incercat sa franeze. Degeaba. Masina nu se oprea. Avea o vuteza de neimaginat. Nu vom scapa. M-am aplecat inspre ea si i-am luat volanul incercand sa evit tirul care se apropia din ce in ce mai mult. Prea tarziu. Tirul a intrat in noi spargand parbrizul si turtind partea din fata a masinii.
Imi deschid ochii. Vad in ceata. Nu stiu unde sunt. Ma ridic incet
- Nu! Nu ai voie. Stai nemiscat. Chem doctorul.
Despre ce vorbeste? Nu inteleg. Ma uit in jur. Eram intr-o camera de spital. Cum am ajuns aici? Incerc sa-mi amintesc. Degeaba. Mintea mea e goala precum desertul. Parca o mare de intuneric s-a revarsat asupra amintirolor mele.
- Buna ziua tinere. Eu sunt doctorul Adam. Te simti bine? Ce te doare?
- Da ma simt bine. Ce caut aici?
- Nu-ti amintesti nimic?
- Nu.
- Ai suferit un accident grav intr- o curba.
- Mama este bine?
- Ea conducea. A murit izbita.
- Cum?
- Imi pare rau, Jake.
Am inghetat. " A murit izbita."
