Dă-mi o şansă.

Capitolul 3

Conduc doar de 30 minute şi deja fricoasa de lângă mine îşi face cruce de mama focului şi se roagă la Dumnezeu să nu moară, de parcă asta sa-r întâmpla, adică să fim serioşi...drac mort şi rață înecată nu am văzut, ever! Încep să încetinesc când văd casa Violettei şi mă uit la prietena mea care acum pupă icoanele apărute de Dumnezeu ştie unde şi începe să se bucure când vede că am oprit pe aleea din fața casei ei. O cunosc de 3 ani şi de 2 ani suntem de nedespărțit, când începusem liceul şi eram doar o boboacă intrasem în nişte probleme , bătăi, certuri şi vandalizarea cabinetului Domnului Director, din urma a nişte certuri plus bătăi cu o prietenă a Violettei noi 2 nu prea ne aveam la suflet aşa că nu prea ne-am băgat în seamă tot anul. La începutul clasei a 10-a am aflat că ea nu o mai suporta pe Jessica,prietena ei, aşa că am început să ne înțelegem din ce în ce mai bine, de atunci suntem practic de nedespărțit. Şti cum se zice "Când 2 fete urăsc aceaşi persoană se leagă o prietenie pe viață" o să încep să cred în vorbele astea de acum încolo.  Scot cheile din contact şi când dau să mă întorc spre prietena mea observ că a dispărut. Ies din maşină şi mă uit în jur să văd dacă nu se ascunde prin nişte boscheți ca să mă sperie dar nu o văd nicăieri, atunci când îmi mut privirea în jos încep să râd ca nebuna la scena din fața mea. Violetta pupă pământul şi din când în când se uită la cer rostind nişte cuvinte în chineză cred. Aceasta îmi aude râsul colorat şi se întoarce spre mine cu mâinile pline de noroi şi cu fața aia de sadică. Ughh...mă cutremur când o văd că se apropie amenințător de mine şi încep să alerg când aceasta începe să arunce cu noroi pe mine.

-Violetta...opreşte-te! Nu am  condus chiar cu mare viteză , acum pe bune cu 200km/h merge şi bunica. Strig la ea încercând să scap din situația asta noroiasă dar eşuez lamentabil.

-Dacă îmi zgâriai puiul? Şti că te omoram nu? Zice din ce în ce mai aproape de mine.

-Da...dar nu ți-am zgâriat iubirea şi sigur nu te-ar lăsa inima să goneşti o muscă dar să mă omori pe mine...nu ți se pare că te uiți la prea multe filme de acțiune?

-Tu domnişoară să taci! Dacă în generală ai bătut 7 băieți şi ai băgat în sperieți 3 şcolii asta nu te face mai periculoasă ca mine, şi eu pot să mă bat. Zice aceasta îmbufnată ca un copil mic.

-De când te ştiu ai bătut toată specia feminină care se uita la Brad al tău, dar asta nu înseamnă că poți să bați şi băieți.

-Deci te consideri băiat? Zice Violetta puțin amuzată

-Da! Şi unul chiar foarte arătos, arogant şi un adonis de neîntrecut. Râd la gluma mea seacă

-Triplu A! Asta o să fie amuzant. Zice cu o privire ciudată care înseamnă un singur lucru.

-Violetta şti...eu nu ți-am zis niciodată cât de mult te iubesc, nu?

-Ferea! Țipă şi aruncă cu noroiul în mine făcându-mi hainele zob.

-O să mi-o plăteşti Violetta Mikhaela Martin! Țip după monstrozitatea aia mică şi observ că au ieşit câțiva vecini să urmărească spectacolul reprezentat de noi. Mă ridic în picioare, şi înainte să întrebați, da, am căzut din cauza loviturilor de norii rapide şi încep să îmi pun planul de răzbunare în aplicare.

- Doamnelor şi Domnilor vă rog scuzați-ne deranjul dar tocmai ce am adus-o de la spital cu gândul că o aduc perfect sănătoasă, probabil somniferele nu şi-au făcut efectul, trecem peste asta, dacă de dimineață nu găsiți animalele dumneavoastră de companie nu vă faceți griji ea doar le mestecă dar nu le mănâncă. Ghicotesc scurt şi revin. Încă o dată îmi cer scuze în numele instabilei psihice de față şi vă urez un somn cât mai plăcut, a da uitasem aveți mare grijă pe unde călcați mâine dimineață. Mulțumesc. Termin cu o plecăciune şi mă uit la prietena mea care aproape e roşie de nervi. Chicotesc şi mă îndrept spre ea cu paşi apăsați iar ea se uită la mine gata să îmi sară la gât să mă omoare.

-Nu e corect ursuleț! Zice bosumflată cu mâinile ridicate în aer

-Ba da. Ți-am plătit cu l bacnotă ca să îți arăt că am clasă iepuraş. Zic mândră în timp ce mă îndrept spre uşa de la intrare.

-Vrei să insinuezi că eu nu am clasă?! Strigă după mine

-Ba da. Dar nu şti cum să o foloseşti. Mergi sau trebuie să te târăsc până în casă? Şoptesc spre prietena mea iar aceasta dă afirmativ din cap.

Intru în casă urmată de prietena mea zgomotoasă, nu ştiu cum face dar atunci când merge povoacă pagube majore. Când ajung în bucătărie observ că deja avem 2 ceşti de cafea preparate de mama Violettei şi îi mulțumesc în gând pentru gestul său şi îmi iau cafea şi merg spre canapea foarte încet ca să  nu trezesc pe cineva spre deosebire de prietena mea care cred că a trezit şi morții la cum merge. Mam aruncat pe canapea aşteptând să vină Miss Piranda şi m-am uitat în mobil dacă am vrun mesaj de la cineva. Când l-am deschis am observat că am 10 mesaje noi şi 34 de apeluri nepreluate. Deschid primul mesaj care e de la Anna.

"Hei! Am auzit că pleci :( De ce nu mai anunțat? Vroiam să îți dau ceva care trebuia să ți-l dau la absolvire dar cred că ți-l trimit prin poştă. Dar să nu îl deschizi decât atunci când absolvi? Ai înțeles? Dacă aflu că l-ai deschis măcar cu o secundă înainte o să vin şi o să...nici nu vreau să mai continui, îți dai seama singură de ce sunt în stare " 17:23 P.M

Râd scurt şi deschid al doilea mesaj care e de la mama în care îşi cere scuze că ne-am certat şi să am grijă. Următoarele sunt de la rude şi prieteni dar ultimul mi-a atras atenția era de la un număr necunoscut.

"Bună! Ce faci Ra? :)" 23:14 p.m

Oare cine o fi? Cred că vreun vreişor neastâmpărat care vrea să îmi facă vreo farsă. O văd pe prietena mea cum vine spre mine şi bolboroseşte ceva ştiut doar de ea. Nu o mai ascult şi uşor uşor mi se închid ochi şi cad într-un somn adânc. New York vin!

***

Dacă acum 3 ore credeam că o să ajung în pragul nebuniei atunci când prietena mea ma trezit la 02:00 A.M că a uitat să-şi facă bagajul, acum cred că înebunesc, suntem prinşi în trafic la 04:14 şi într-o oră avem zborul. Cred că a fost vreun accident mai în față dar nu asta mă enervează, ci faptul că nu se mişcă maşinile din loc de aproape o oră şi cred că o să mor până începe circulația. Mâ uit spre prietena mea care încearcă să îmi zică ceva.

-IEŞI LA O ȚIGARE SURD-O?! Țipă nebuna de lângă mine şi deja vâd câteva persoane care deschid geamurile de la portierele maşinilor să vadă dacă cumva am pățit ceva.

-Da ies, nu e nevoie să țipi! Cred că am rămas surdă la urechea dreaptă la cât de tare ai țipat. Îi zic calm Violettei iar aceasta dă din umeri de parcă nu iar păsa nimic din tot ce i-am spus până acum.

Stăm amândouă răzmate de uşa maşinii şi fumăm liniştite şi puțin nerăbdătoare de faptul că mâine o să începem o nouă viață. Parcă depresia începe să dispară numai când mă gândesc că acolo poate o să uit tot şi să mă axez doar pe şcoală. După ce terminăm de inhalat şi ultimul fum, aruncăm chiştoacele şi ne urcăm în maşină observând că maşinile se deplasează făcându-mă să mă gândesc să fac o piruetă mintală de bucurie. Drumul nu durează mult cam 10 minute, ajunse în aeroport ne luăm rămas bun cum se cuvine de la tatăl Violettei mai exact sufocândul cu îmbrățişări, pupături şi puține plânsete de la fiecare. După ce Domnul Martin ne face scurt cu mâna noi plecăm spre terminalul ce duce spre New York, atunci când ne urcăm în avion observăm că am nimerit fiecare pe scaune diferite şi cu câte un băiat ca şi coleg. Frumos! Acum trebuie să rezist o oră cu un necunoscut. Doamne se putea şi mai bine de atât? Întreb uitându-mă spre cer. Şi asta a fost picătura ce a umplut paharul, când mă uit mai bine la necunoscutul de lângă mine îmi dau seama că e...Oh nu!

-Bleak?!

Sper din tot sufletul că nu va-ți plictisit şi dacă aveți nelămuriri vă rog anunțațimă. Mulțumesc!
P.S cea de la media e Violeta :) Ily ❤❤❤