Odată ajunși la școală,intram în clasă la timp, pentru că exact după noi a intrat și profesoara. Ne deschidem caietele și începem să ne luăm notițe. După ce în sfârșit sa terminat aceasta ora care a părut cat toate orele la un loc, sa sunat de pauza.
- Iubit-o ce ai spune ca să plecăm de la școală?
- Acum?!
- Da, ce are? Plus ca m-am plictisit,hai te rog!
-Ok, haide, dar unde o sa mergem?
- Ce ai spune sa mergem la mine, bem o cafea, mai povestim,mai stam putin și după mergem la petrecere.
- Ok, haide! Spun și plecăm către casă lui Brandon. Odată ajunși la el, acesta se pune, face doua cafele ,bem iar apoi începem să mai povestim, radem, glumim și ne mai pupam din când în când. Mi se pare puțin ciudat ca într-un timp atât de scurt am ajuns sa fim împreună, dar nici nu ma plâng pentru că este unul dintre cei mai frumoși băieți din scoala.
Timpul a trecut foarte repede, iar eu am plecat acasă ca să-mi iau haine sa ma schimb deoarece trebuia sa mergem la acea petrecere. După aproape jumătate de oră în care nu ma puteam decide cu ce sa ma îmbrac m-am decis sa îmi iau o rochie neagra din piele scurta de o palma și o pereche de pantofi negri din lac cu un toc înalt,imi fac parul bucle si îl las sa cada pe spate, aleg sa îmi fac un machiaj destul de simplu și sunt gata, când aud...
- Hei iubito ești gat.... Nu apuca sa termine ce vroia sa spună că gura lui rămâne căscată, iar după câteva secunde în care să holbat la mine, ceea ce ma făcut să chicotesc îl aud....
- Ești superbă!
- Mulțumesc la fel dragul meu! El purta o pereche de pantaloni negri, o cămașă albă, o cravata neagră simplă, un frac și o pereche de bascheți,era atât de sexy!!!
- Mulțumesc iubire! Mergem?
- Desigur! Și am plecat,dupa câteva minute bune, am ajuns la casa unui prieten, adică nu știu dacă era o casa sau era o vila, era imensa! Intram înăuntru iar Brandon a început să salute și în stânga și și în dreapta, iar eu ma simțeam rușinată de oarece nu cunoșteam pe nimeni, dar ma simțeam și mândră într-un fel, de oarece întorceam multe priviri asupra mea.
- Hei Brandon, frate! Ce faci, o nouă gagică? Întreba un tip ușor vizibil mai învârstă decât mine sau de cat Bran...
- Hei man! Da, ea este noua mea iubită!
- Lucas! Spune acesta și îmi întinde mâna pentru a face cunoștință.
- Ana! Spun vizibil rusinata.
- Ana, nu trebuie să-ți fie rușine, spune acesta și începe să râdă. Simțiți-vă bine, spune și plecă.
După câteva ore în care am mai cunoscut câțiva prieteni de ai lui Bran,propuse unul dintre ei să jucăm adevăr sau provocare, iar toți au fost de acord.
- Brandon, e rândul tău! Ce alegi? Spune Lucas
- Ce aș putea să aleg? Spune acesta râzând.
- Provocare deci... Te provoc...te provoc sa o săruți pe gagicata pe piept! Spune acesta cu o privire pervers și râzând cu gura pana la urechi.
- Ok! Ma sărutat, iar apoi a venit rândul meu să mă provoace Lucas.
- Ce alegi?
- Provocare, spun după ce beau o gură din paharul lui Brandon,el bea whisky, iar fiindcă era cam tare m-am strâmbat Putin, asta făcându-l pe Lucas sa râdă pe sub mustață.
- Te provoc să-i dai cap acelui pahar de whisky,spune cu un zâmbet malefic pe buze. Zis și făcut, îi dau cap. Acum era rândul meu să provoc, îi provocase-m si pe restul sa facă tot felul de nebuni, pe Brandon sa ne facă un striptis, iar acum ajunsesem la Lucas.
- Ce alegi? Spun cu o privire perversa pe fata și râzând
- Ca de obicei!
- Ok, te provoc sa săruți o fata... Orice fată vrei tu.... Din cap până-n picioare, spun și încep să râd
- Ok, spune acesta satisfăcut de provocarea primită. A ales-o pe o tipa Sorina,a început de la frunte și a terminat cu feminitatea ei, aceasta scoțând un geamat de placere. După câteva ore bune în care ne-am pus tot felul de provocări perverse, am plecat acasă, fiind beata de la cate pahare am băut și eu și Bran, Lucas ne-a adus cu mașina acasă la Brandon.
Am intrat în casă, ne-am pus în pat,iar Bran a început să mă sărute, a coborât ușor în jos pe gât, după pe piept, desfăcând ușor fermoarul rochiei mele, îmi masa ușor sâni, eu eram fascinata de acea stare pe care nu o mai simțisem niciodată până atunci. Îmi deschise ușor fermoarul și lasă să cadă jos aceasta de pe mine, lăsându-mă doar în lenjeria mea neagra, eu am început să-i desfac nasturi de la cămașă, dându-i-o jos, ma lase ușor pe spate în pat și continuă să mă sărute și să-mi maseze sâni, a început să mă sărute pe sâni și mă mușcat ușor de sfârcul drept, asta făcându-mă să scot un geamăt, asta bucurandul. Imi dădu sutienul jos,iar el își desfăcu cureaua de la pantaloni. Nu știu dacă era de la băutură sau simplul fapt ca era primadată când trăiesc aceste senzații, dar îl doream mult. Își dădu pantaloni jos, rămânând doar în boxeri,sa pus în dreapta mea și a început să-mi maseze ușor feminitatea și sărutându-ma fără a se opri. Faptul ca îmi masa feminitatea în felul ăla mă făcut să gem mai tare ca primadata, iar acesta auzind asta și-a trecut mana pe sub chiloți mei, intrând cu doua degete în mine, acea durere ușoară ma făcut să mă îndoi usor de spate și să gem. Făcea mișcări încete cu degetele, iar apoi a ieșit și a început să-mi sărute feminitatea, asta făcându-mă să-mi dau drumul, văzând asta i-a apărut un zâmbet pervers pe fata, atunci sa pus deasupra mea și a intrat în mine cu mișcări lente. Eu urlam, era o senzație ne mai trăită pana acum, având în vedere că eram virgina, era o senzație de durere, dar și de placere în același timp. După câteva minute a ieșit de oarece îi venea să-și dea drumul.
- Ești uimitoare iubit-o! Spune și se lasă ușor pe spate lângă mine, luându-mă în brate și adormind împreună.Hei, sper sa va placă! Putin cam xxx, și cam scurt :))) dar merge. Scuze pentru greșeli! Lăsați-mi comentariile voastre, chiar vreau sa știu ce părere aveți, dacă va place sau nu, dacă vrei să mai continui cartea, sau nu! V-am pupat :***
CITEȘTI
Demonul Meu....(+18)
RomanceEste vorba despre o fata care a rămas orfana de părinții și este crescuta de unchiul și mătușa acesteia. Ea se îndrăgostește de un băiat pe nume Brandon și ajunge să trăiască senzații și să simtă ce nu a mai simțit pentru nimeni și nimic așa ceva pa...