Crazy Bad Girl 2

Prolog + capitolul 19

Am hotarat ca o sa postez si la aceasta carte un mic prolog, cateva idei mi-au venit in minte azi si am zis ca sunt destul de bune. Am avut o stare groaznica, nu ma simt bine psihic si deodata aceste idei mi-au venit. Poate ca va fi un final trist, avand in vedere micul prolog, dar orice se poate schimba.

Sfarsitul cartii depinde de starea pe care o voi avea cand il voi scrie. V-am spus, nu sunt bine, simt ca ma pierd si poate voi lua o scurta pauza in scrierea cartii, pana ma regasesc, din cauza ca nu vreau sa scriu un esec.

Oricum va fi, va voi anunta! Multumesc pentru ca cititi si acum sa vina PROLOGUL!

-------------------------------------------

Picioarele mi-au cedat, punctele negre aparand pe retina mea. Nu mai puteam! Am incercat sa trec peste, sa fac orice ca sa ma simt mai bine, sa uit de lipsa lui, dar vazandu-l aici, prabusit pe podeaua rece si murdara a casei acesteia, fara viata ma face sa innebunesc.

L-am cautat, zi si noapte, nu am mai trecut pe acasa de doua luni, nu am mai vazut-o pe Katia de atata timp. L-am cautat tot timpul, peste tot si nu am gasit nimic, pana acum.

Si acum, cand l-am gasit si eram gata sa il iau acasa, la familia lui, el ne paraseste.

-Nu ne poti face asta, idiotule! Am tipat, lacrimile curgandu-mi rau pe fata.

-Nu, nu, trezeste-te! Haide... Sa mergem acasa, vom fi fericiti, toti! Vocea mi-a cedat la final.

-Idiotule, prostule, vin-o! Nu ne poti lasa, ai fost mereu langa mine, nu ma poti lasa acum! Nu te las! Ce voi face eu fara tine?! Cum sa pleci si sa ma lasi? La mine nu te gandesti?

Plangeam mai tare ca niciodata, nu puteam respira pe nas si simteam ca voi ceda incurand.

-Haide acasa cu mine! Cu noi! Am spus usor, punandu-mi mana pe burta mea, bombata.

-Nu o sa apuci sa il vezi. Dar trebuie! Nu il poti rata! Vin-o, te rog! Nu ma lasa! Te rog!

Vazandu-l ca nu se ridica, am cedat. Corpul meu nu imi mai prelua comenzile asa ca m-am prabusit in genunchi, langa corpul sau fara viata.

Vreau sa mor. Vreau sa simt agonia puternica dinaintea sfarsitului, sa simt teama de neant cum imi intra pana in maduva oaselor, sa nu mai vad nimic, sa nu mai aud nimic, sa nu mai simt nimic, sa nu mai am niciun gand, sa ma golesc de tot ce am reprezentat vreodata, sa inchid ochii si sa ma pierd.

---------------------------------------------

-Josh, nu e vina ta! Am inceput, dar am fost intrerupta de barbatul care a venit la masa noastra cu doua sticle de apa.

-Mai doriti si altceva? A intrebat acesta, eu si Josh scuturand negativ din cap.

-Deci, nu e vina ta. Oricum am fi facut, eu si Harry am fi ajuns tot aici. Iulius tot v-ar fi rapit si eu tot v-as fi salvat, chiar daca m-ar fi sacrificat pe mine. Ma doare, inca ma doare cand ma gandesc ca voi sunteti marcati de acel K afurisit, acel K care se afla pe umarul vostru. Si, sti ce e cel mai greu? Asta! Am spus, aratandu-i triunghiul meu tatuat.

-Asta, imi aminteste in fiecare zi, fiecare moment cine sunt si cate persoane am facut sa sufere! Sa nu crezi ca eu voi uita asta, vreodata! Nu voi uita niciodata ce gunoi sunt, ce viata am avut si inca am, ce viata ii ofer fiicei mele si nu voi uita faptul ca a-ti fost torturati atatea ore din cauza mea! Nu voi uita faptul ca v-am distrus viitorul, afacerile si familiile! Sunt un monstru! Am izbucnit in lacrimi si chiar ma bucur ca nu e nimeni in resturant.