Destinul

Capitolul 7

Mi-am luat o rochie albastra cu 2 palme deasupra genunchilor pentru ca nu stiu unde vrea Harry să mergem si o pereche de tenesi albi. Am coborât în bucătărie ca să mâncăm micul dejun si dupa am plecat. Harry nu vrea sa-mi spună unde mergem, deoarece este o surpriză. După ce am mers mai mult de treizeci de minute a oprit masina în fața unui parc foarte mare. Mi-a deschis ușa ca să cobor, și-a strecurat degetele printre ale mele și am început să mergem spre intrare.

- Nu-ți face griji că nu o să ne dăm pe topogan sau ce fac copii. O să mergem intr-un loc special pentru mine. Se simțea amuzamentul în glasul lui.
- Nici nu am crezut că o să mergem să ne jucăm ca niste copiii mici. Ii spun si am început amândoi sa radem. Am mai mers puțin până am ajuns la o cascadă scosa ca din povesti, dar ce m-a surprins cel mai tare a fost atunci când Harry m-a tras pe o patura de picnic. Ma tot gândesc când a avut timp să facă toate astea.

- Poate te gândești când am avut timp și mai stiu eu ce. Cat timp ai fost tu la baie care a durat nici mai mult, nici mai puțin se jumătate de oră, deci am avut destul timp sa sun pe cineva ca să aranjeze asta.
- Chiar asa mult am stat? Îl întreb puțin mirată
- Din tot ce ți-am doar asta ai reținut? Și Da atât de mult ai stat.
- Nu mai râde.
- Gata, iubito.

Ne așezăm pe patura si el scoate din codul de picnic o sticlă de vin si doua pahare. Imi da mie unul din pahare după ce toarnă vin in el. Se lasă cu capul la mine în poala si începe să vorbească

- Când eram mic ai voiam să fiu singur veneam aici și sunetul apei cum se varsă ma liniștea foarte mult. Aproape în fiecare zi vineam ca să pot să-mi fac temele în liniște și după mai stăteam pentru a mă relaxa puțin. Nu l-am vă niciodată așa trist ca si acum.
- Si eu aveam un loc special. Cand ieșeam de la școală primul lucru pe care îl făceam era să merg lângă un râu și să stau sub in copac mare. Acolo imi făceam temele. Pentru ca imi era frica sa stau singura in casa cat mama era la lucru veneam aici unde simțeam că sunt în siguranță și nimeni și nimic nu mă poate speria. Nu mi-am dat seama că plang până când Harry nu s-a ridicat în fața mea și mi-ar șters lacrimile.
- Iti e dor de ea?
- Foarte mult. Imi doresc să fie aici cu mine sa ma felicite si sa ne bucuram împreună pentru ca am reușit să devin coregraf la trupa de care îi povesteam.
- Iubito, ea este foarte mândră de tine chiar dacă nu îți spune tu simti asta chiar dacă nu îți dai seama.
- Stiu ca e mandra de mine. Ma ia în brațe și mă sărută protectiv pe frunte.

Hei. Stiu ca nu am mai postat de mult, dar de acum încerc să postez în fiecare zi.