Predestinata sa te iubesc

Capitolul 6- Sfarsitul

Din perspectiva lui Jennifer:

Deschid incet ochii si imi ridic privirea nu inainte sa imi frec degetele de ochii fiindca vedeam putin in ceata din cauza stransorii.

-Oh, doamne! Spun eu incercand sa imi mentin entuziaamul asta dupa ce tocmai mi-am dat seama ca m-a adus la o herghelie de cai.
De unde ai stiuut ca iubesc caii? Continui eu dupa cateva minute in care am facut o mica pauza incercand sa ma linistesc.

-Eu stiu totul, imi raslunde el pe un ton linistit ironic. Pentru cateva clipe credeam ca s-a schimbat insa dupa replica aceasta a revenit vechiul Alex. Ma amuz si dupa ce umplu chiar eu golul dintre noi imi infasor bratele in jurul abdomemului lui bine lucrat. El imi raspunde imbratisarii cu aceiasi intensitate si se repede sa imi ia umerii in primire astfel emanand caldura in tot corpul meu.

Simt cum sute chiar mii de fluturasi imi bantuie stomacul iar respiratia si bataile inimii deja sunt pe modul accelerat. Ma simt ca un copil fericit care abia ii achizitionase parintii jucaria preferata.

-Acum haide sa ii incercam!

Ma dezlipesc de el holbadu-ma si curbadu-mi buzele intr-un "o" perfect. A zis cumva sa ii incercam?

-S-a intamplat ceva, draga? Imi spuse el dupa ce mi-a observat mirarea pe chip.

-Cum adica sa ii incercam? Adaug eu mentinandu-mi mirarea in voce.

-Nu-mi zi ca la cat de mult iubesti tu caii nu te-ai urcat niciodata pe vreounul? Isi da ochii peste cap si apoi imi intalneste privirea care nu este tocmai ceea pe care o astepta.

Adevaraul este ca doar o data m-am suit pe un cal ajutata de bunicul, tatal si mama mea cand aveam vreo 7 ani. Nu cred ca tin minte prea multe de atunci. Plus ca doar m-am suit iar calul nu s-a miscat deloc.

Si-a dat seama imediat ca eu chiar n-am incercat sa calaresc un cal si vizibil amizat de situatie se apropie de mine di ma ia de mana tragandu-ma spre un barbat.

-Salut, Benn! Ii adreseaza Alex batranelului din fata noastra care in compania lui se afla un cal.

Batranul era de o varsta inaintata din cate puteam observa. Parul carunt alb se "asorta" perfect cu barba la fel de alba si deasa ce ii acoperea partea din fata a gatului. Pielea ii era zbarcita iar pe umarul drept aproape de cot avea un mic tatuaj cu un nume. Probabil era numele sotiei sau a mamei lui.

-Oo, salut draga nepoate! Ii raspunde acesta entuziasmat se pare ca si-a revazut nepotul. Trebuia sa-mi fi dat seama ca e vreo ruda, semanau cat de cat la aspectul fizic.
Alex se apropie de el si ii strange mana prietenos unchiului său

-Asta e fata de care mi-ai vorbit? I se adreseaza batranelul lui Alex in timp ce pe fata ii puteam observa un ranjet de om multumit.
Deci se pare ca Alex a vorbit de mine, ma gandesc oare in ce imprejurare a facut-o.

-Da unchiule, ea este Jennifer!

-Incantata, domnule Benn! Ii spun eu in cele din urma intinzandu-i mana pentru a face cunostinta.

Acesta pufneste in ras ca mai apoi sa se apropie de mine si sa ma stranga intr-o imbratisare prieteneasca. Imi da drumul imediat nu de alta da baiatul ce statea la cativa centimetri de mine incepea deja sa pufneasca.

-L-ai pregatit? I se Alex pe un ton aspru fiind oarecum superior.

-Da, este chiar aici, ii raspunde batranelul indreptandu-si degetul aratator spre o frumoaza iapa de munte.

Intr-adevar era superba. Era de un maro deschis cu coama si coada impletita. Inalta si zvelta in fata noastra arata mai mult ca caii aceia vazuti in filmele din Vestul Salbatic nicidecum intr-un oras din Marea Britanie.

Alex ma cuprinde brat si ajutandu-se de batranel ma urca in sfarsit pe cal.

-Te simti bine? Ma intreaba el dupa cateva secunde in care peivirea lui era atintita in ochii mei mari.

-Da, sunt bine, murmur eu incercand sa imi mentin echilibrul in timp ce iapa porneste tinuta de o sfoara de catre Ben.

Ma simt oarecum bine, nu ma asteptam in primul rand ca Alex sa ma duca chiar intr-un loc ca acesta. Nu pare tpul care sa fie adept a linistii, a locurilor neaglomerate sau nepopulate.

Vantul imi sufla prin parul pe care l-am lasat sa-mi cada lejer pe spate. Briza este linistituoare si imi da un aer de liniste suflteteasca. Imediat imi trec prin minte momentele in care stateam tolanita la umbra unui nuc cu o carte buna in mana in timp ce bunicul si bunica mea desfasurau anumite activitati de la tara.

Momentul de liniste imi este tulburat de miscarile accelerate ce le executa calul. Imi dau seama imediat ca nu mai sunt tinuta de nimeni si pur si simplu eu sunt cea care ar trebui sa controleze viteza.

Iau sfoara ce era legata deoparte si de alta a capului calului si incerc sa incetinesc. Nu stiu cum as putea face asta asa ca trag de sfoara si incep sa strig la cal sa incetineasca chiar daca asta ar parea ceva total nefiresc.

-Esti nebun? De ce dracului i-ai dat drumul? Il aud pe tipul ce acum cateva minute ma tinea strans de mana parca nevrand sa-mi mai dea drumul. Se rasteste asupra unchiului sau asteptand un raspuns destul de convingator, zic eu.

-Las-o, se descurca, se amuza Benn in timp ce isi misca privirea la "evolutia" in artele calaritului.

Viteza deja devenise din ce in ce mai mare iar eu puteam din clipa in clipa sa fac contact cu pamantul. Inchid ochii sperand ca acest lucru va diminua catusi de putin ingrijorarea acumulata dar nimic.

-Alex! Strig eu cat pot de tare astfel incat baiatul ce statea pe margine si care se gandea exasperat cum sa opreasca animalul sa ma auda.

In urmatoarele secunde simt cum nici constiinta care mai devreme imi soptea ca va fi bine nu ma mai ajuta.

Lacrimile is fac aparutia pe fata mea, curgand incet dar reusind sa imi acapareze cat de cat vederea. Nu le puteam inlatura din cauza ca nu puteam misca nici macar un deget de pe sfoara. Eram intepenita.

Dupa inca cateva secunde in care calul deja alerga cu o viteza destul de inspaimantatoare simt cum corpul meu se lasa usor, usor in briza vantului. Simt cum tot trupul meu firav face contact cu pamantul rece, dur.

-Jennifer! Il aud strigand pe el, in timp ce inca eram in cadere.
Nu simt nimic. Nici durere, nici bratele lui infasurate in jurul trupului meu. Nimic.

-Deschide ochii, te rog! Continua singura voce masculina de prin preajma.

Cu ultimele forte ma chinui si deschid usor pleopele. Langa mine, ingenunchiat sta el. Avea ochii plini de ura, de frica. Ii puteam observa venele de la cap care exprimau furie.

-Cheama dracului o salvare! Se rasteste baiatul unei persoane care se afla prin apropiere.

Uneori te simti mort. Mort pe dinauntru. Insa eu nu. Eu ma simt moarta pe dinafara. Nu mai am puterea sa zic sau sa fac ceva.

Ma las in voia sortii. Asta e tot ceea ce pot face acum.

----------------

HEEI

Acesta a fost capitolul! Nu este prea interesant, dar sper sa va placa cat de cat. Nu criticati pentru modul de redactare fiindca nu am inceput editarea niciunui capitol.
Vor fi capitole si mai bune de atat, va promiit! :****