Predestinata sa te iubesc

Capitolul 11- Ieşi!

Din perspectiva lui Jennifer:

Cateva batai asurzitoare in usa ma trezesc din somnul odihnitor de care tocmai aveam parte. Bratele lui imi tineau strans in brate corpul astfel nestiind daca am adormit si visez sau daca insusi realitatea era un vis.

Clincnetul produs de sonerie se aude din nou si din nou pana cand Alex izbucneste nervos si merge sa deschida. Nu sunt prea fericita ca am fost trezita in modul acesta dar, in fond, cineva tot trebuia sa o faca.

Imediat ce ajunge la usa Alex deschide si vazand ca la un metru de el se afla un baiat devine din ce in ce mai nervos:

-Ce cauti aici? Intreaba Alex incercand parca sa nu loveasca fata noului venit

-Chiar trebuie sa vorbim, frate. E important si tu nu dai semne ca esti prea interesat in ultimul timp.

Nu am de gand sa ascult ceea ce nu ma priveste asa ca hotarasc sa ma ridic si sa ma duc spre baie aranjadu-ma cat de cat pentru ca sigur nu aratam prea bine.

-Buna, zic eu asaltandu-i privirea baiatului din fata lui Alex. N-arata rau, ce pot sa zic, dar ma multumesc cu micul meu Adonis din bratele caruia tocmai m-am trezit.

-Buna?! Spuse tipul dupa ce ma cerceteaza cu privirea cateva secunde pentru a se convinge probabil ca sunt prezenta.

-Noua achizitie? Continua el retragandu-se din a se mai holba la mine si spunandu-i asta lui Alex intr-un mod ironic.

Alex, spre deosebire de el, nu arata ca ar fi prea amuzat de situatie ci din contra venele din dreptul tamplei inca ii sunt pe cale sa explodeze iar fata ii este rosie. Se pare ca nu ii prea place sa fie trezit asa brusc, chiar de-o fi ceva important pentru ei.

-Tu sa nu-i vorbesti asa! Il instiinteaza Alex pe baiat ridicand unul din degete si fluturandu-l prin fata lui.

-Intra dar sa fii scurt si la obiect. N-am nevoie de banalitati si discursuri siropoase.

-Eu va las, spun eu intrerupandu-le conversatia celor doi.

-Unde pleci? Nu pleci nicaieri. Nu e ceva impprtant.

-Ba chiar este, il intrerupe musafirul pe Alex.

-Tu sa taci! Jenny, te rog, asteapta-ma cateva minute alaturi, vin imediat.

Il aprob doar cu o aplecare a capului fiindca intorc capul si plec.

Deschid usa dormitorului si ma asez pe pat. Din camera alaturata se aud cateva tipete care presupun ca sunt injuraturile lui Alex si pot sa surprind si o bucatica din conversatia aprinsa a celor doi, fara sa vreau:

"- Alex, firma nu merge! La dracu, nu mai merge deloc, daca contimuam in ritmul asta in curand vom da faliment!

-De parca situatia nu imi este cunoscuta Drake!

-Si atunci de ce stai asa? De ce nu faci nimic?

-Ce as putea sa fac? Imi spui? La dracu, parca nu imi era indeajuns moartea lui!"

Moarte?? Despre ce vorbesc? Cine a murit? Despre ce firma vorbesc si de ce apare un necunoscut in casa lui sa-i spuna toate astea? Sau poate doar pentru mine e un necunoscut. Nu, nu vreau sa mai ascult toate astea.

Inchid usa usor incercand sa nu o trantesc pentru ca altfel si-ar fi dat seama ceilalti ca am ascultat pe la usi si n-ar fi frumos
Totusi inca ma bantuie cuvantul moarte din fraza lui Alex.

Dupa zece minute in care am incercat sa contemplez la cele auzite aud un zgomot care imi suna mai bine a fi un trantit de usa.

Imi pot da seama ca a plecat tipul fiindca acum se mai aud doar injuraturile lui Alex. Ma ridic si strabat distanta dintre cele dpua camere pana ajung langa canapea unde statea asezat Alex.

-S-a intamplat ceva? Ii spun eu incercand sa aflu daca il pot sau nu ajuta cu ceva.

-Nu! Nimic important!

Nici macar privirea nu si-o indreapta spre mine deci clar ceva tot s-a intamplat.

-Asa ai de gand sa iti rezolvi tu problemele? Il intreb eu din nou pornita sa primesc de data aceasta un raspuns din partea lui.

Nu primesc niciun raspuns asa ca hotarasc sa plec si sa il las de unul singur, poate asa se va mai linisti.

Fac cativa pasi dar mainile sale mari le curpind pe-ale mele si ma trag aproape de el.

-Uite, imi pare rau, ok? Nu vreau sa de mahnesc si pe tine cu problemele mele, imi spune el constient de faptul ca a gresit mai devreme.

-Alex..., ii spun eu dupa cateva minute de la incident, timp in care m-am asezat comod in bratele lui pe canapea.

-Da, draga mea, imi raspunde el de data aceasta vizibil fiind ca s-a mai linistit.

-Cine era acel baiat? Il intreb eu curioasa fiind de raspus

-Este prietenul meu cel mai bun.

-Eu de ce n-am stiut nimic despre el?

-Pai pentru ca nu am avut ocazia sa ti-l prezint. De ce? De ce? Ce-s cu atatea curiozitati?

-Nimic, doar voiam sa stiu. Auzi, mai e ceva...

-Anume? Spune el luand de pe masuta din fata noastra o gura de apa dintr-un pahar

-In timp ce ma indreptam spre dormitor am auzit o bucata din conversatia voastra. Nu am vrut sa fac asta, n-am facut-o intentionat ci pur si simplu lasasem usa deschisa. Era vorba despre cineva, cineva care acum nu mai exista, se pare.

-De ce ai ascultat? La dracu, Jenny, de ce ai facut asta? Se rasteste tipul care acum cateva secunde ma tinea in bratele lui linistit.

-Scuza-ma ca m-am nascut sa aud! Ii raspund eu constienta ca incaierarea noastra nu va avea un final prea frumos.

-Chiar nu te puteai abtine?
Nu trebuie sa-ti bagi nasul tu peste tot, ok? Tonul lui de data aceasta este ridicat si simt tensiunea din ce in ce mai tare.
Mai lasa-ma dracului cu toate prostiile tale de copil rasfatat ce esti!

-Dragule, nu stiu care dintre noi e rasfatatul, sincer. Ai bani, masini, ai curve ai orice. Si te plangi ca eu sunt cea rasfatata.

-Termino! Nu stii nimic despre mine! Nu ai dreptul sa ma jignesti in halul asta!

-Ce e asa de important de stiut? Ca ti-o tragi cu toate curvele, ca faci bani cand si cum vrei tu? Asa sa stiu. Ohh, cred ca tu nu ma cunosti.

In clipa urmatoare am simtit cum palma lui le care as fi vrut sa o simt doar langa palma mea mi-a atins unul dintre obraji imbrancindu-ma pe podeaua rece din acea incapere.

-Iesi! Imi spune el cu o voce ascutita care imi provoaca o durere extrem de mare, de inima.

-Bine...ies, ii raspund eu, cu lacrimi in ochi si uitandu-ma fix in ochii lui. Era nervos, stiam asta, dar a ajuns prea departe.

-Jenny!
-Jenny, te rog
-Imi pare rau!

-Scuzele nu-si mai au locul Alex, nu acum, ii spun eu intorcandu-ma si lasandu-l singur in incaperea care cu mai putin de jumatate de ora in urma ne era un loc de refugiu, un loc in care realitatea era un vis pentru mine. Acum, visul s-a spulberat. Imi dau seama ca realitatea e realitate, nu poate fi adusa la rangul de vis.

-------------------

Hei, heei! Ce mai faceti dragilor? Cum vi se pare ultima zi de vara? Mie nu prea imi placee, ploua.
Stiu ca a durat cam mult sa postez dar promit ca ma revansez eu cumva. Va rooog, am nevoie de parerile coastre, nu vreau sa scriu degeaba.

Va multumesc ca cititi dar as aprecia si daca ati scrie cevaa minuscul pentru a-mi arata daca va place sau nu ceea ce fac :">> va iubii ♥♥