Timpul trecuse foarte repede.Coborâse din tren.
Pupilele i se măriră ,iar ochii ei verzi sclipeau, din nou, din ce în ce mai tare.
În faţa ei , privind în pământ , era chiar străinul. Nu-i venea să creadă ochilor. Cum era posibil să ajungă înaintea ei? Poate luase avionul...
Între timp, după acest mic șoc, Meredith luă un taxi spre căminul studențesc.
-Bună ziua! Spre Căminul studențesc nr.3 .
Șoferul conducea fără să zică nimic,în schimb lui Meredith îi treceau tot felul de idei prin minte.
Dacă o urmărea?
Dacă făcea parte din Mafie? Dacă te urăște unul, te urăsc toți.
Nu. N-are cum . Ce treaba avea ea cu el?
-Am ajuns, spuse șoferul sec.
-Cât costă?
-Opt lire.
Meredith scoase din portofel 8 lire și i le înmână șoferului.
-O zi bună, spuse ea și închise portiera.
Își închiriase o cameră la căminul studențesc cu o săptămână înainte să plece din Londra. Căminele erau în incinta Academiei. Erau patru la număr. În spatele maiestuoasei academii se afla terenul pentru antrenamente. Trei ani trebuia să stea acolo. Nu era chiar așa de rău. Intră pe ușa căminului. O întâmpină doamna administrator.
-Bună ziua! spuse ea cu o voce pițigăiată.
-Bună ziua.. , îi răspune Meredith încet.
-Bine ați venit în căminul numărul 3. Cum vă numiți?
-Meredith Wilson , zise ea scurt.
După câteva secunde de tăcere , doamna administrator exclamă:
-V-am găsit pe listă!
-O..k..
-Pe parcursul a trei ani veți sta în camera nr.50 , etajul 5. Pofiți cheia!
-Mulțumesc!
-Dacă aveți nevoie de ceva, eu sunt aici , în biroul meu , în intervalul 8 AM - 9 PM.
-Am înțeles. Mulțumesc încă o dată!
Luă liftul spre etajul 5. Nu avea de gând să urce pe scări cu tot cu valiza și geanta .
În maxim două minute era în fața camerei 50.
Ușa era din lemn de mahon, clanța era aurie , iar în partea de sus a ușii era scris numărul camerei. Sub cele două cifre, se afla soneria și vizorul. Langă ușă, în partea dreaptă, era atașată de perete o cutie poștală .
Meredith roti cheia în broască .
Ușa se deschise încet , cu ușoare scârțâituri.Era o lumină difuză. Își lăsă valiza și geanta la intrare , pe un hol spațios unde se afla un cuier, iar la baza sa un dulăpior. Păși încet spre cameră. Era plăcută. În partea dreaptă avea un dulap enorm , lângă el un birou de mahon , iar în partea stângă avea un pat de o persoana și o noptieră. Avea o singură fereastră în cameră. Era împânzită de o perdea albă , subțirică și două draperii de noapte. În cameră mai era o baie micuță , de asemeanea, curată.
În noua 'căsuță' a lui Meredith domina un aer curat. Tot mobilerul era din lemn de mahon. In cateva ore se instală în cameră.
Era devreme. Mai avea timp să meargă la academie să-și ia orarul.
Intra încet în Academie. Îi era frică să nu facă ceva greșit. În fața ei era un fel de recepție.
-Bună ziua! spuse ea.
-Bună ziua, îi răspunse un domn.
-De unde pot face rost de orarul pentru anul 1?
-Mergeți la secretariat. Tot înainte, apoi o luați la stânga.
Îi mulțumi domnului de la recepție , apoi porni în căutarea orarului.Nu a fost greu. În câteva minute găsi secretariatul. Bătu la ușă , iar o voce răgușită se auzi de dincolo.
-Intră!
Meredith deschise ușa .
-Cu ce te pot ajuta? spuse femeia de la birou , privind-o pe Meredith în ochii ei verzi , strălucitori.
-Aș vrea orarul pentru anul 1,daca nu vă supărați. -Oh, nicio problema , draga mea.
Meredith îi aruncă un zâmbet drăgălaș,însă era fals. Femeia tasta repede . În ochelarii ei rotunzi se reflectau paginile din Word, derulate foarte repede.Imprimanta începuse să facă un zgomot înăbușit.
-Pofitiți! Acesta este orarul!
-Mulțumesc! O zi bună !
Avea un orar încărcat. În fiecare zi, de la 8 am până la 12 am avea cursuri, iar de la 12 am până la 4 pm antrenament, bineînțeles cu pauze de 15 minute.
Era obosită, așa că a decis că e mai bine să meargă în cameră să se odihnească.Intră în cămin și o luă glonț spre lift, ca nu cumva să o opreasca din drum doamna administrator.
Înainte să intre în cameră, verifică cutia poștală.
Pe lângă facturi, primise și un bilețel rupt.Îl despături și citi ce scria acolo:
Ne vedem în trei ani.. să vedem cum te descurci tu atunci.
Cuvintele erau scrise cu cerneală neagră, în afară de 'trei' care era scris cu cerneală roșie.Citind acele cuvinte, o trecuse un fior rece pe șira spinării.
Descuie repede ușa și mersese spre dulapul cu haine , de unde scosese o geantă mai mică unde avea pudra pentru amprente și o pensulă stufoasă.Luă biletelul și încercă să găsească amprente.
-Cum e posibil?! Le-a șters? Dar nu se poate!
A stat ore în șir și a ceretat biletul, dar fară rezultat.
'Am de-a face cu un caz , însă nu pot face nimic, momentan. Aștept să treacă trei ani...'
