Pe hârtia imaculată era scris cu cerneală neagră de calitate:
'Felicitări pentru postul de polițist la Scotland Yard,dragă Meredith! O să treci la acțiune din prima zi de muncă,îți garantez! Prețuiește timpul! Odihnește-te cât mai poți!'
Biletul o lăsă gură-cască pe Meredith.
Se pare că cineva îmi poartă pică.
La ușă o aștepta doamna Shelia.
-Haide,Meredith, de ce stai acolo? E frig, intră în casă să-ți fac un ceai!
-Acum vin! exclamă Meredith.
Închisese cu rapidiate ușița de la cutia poștală și merse s-o salute pe doamna Shelia lăsând la o parte dialogul de mai devreme.
Lăsă bagajele jos și o îmbrățișă cu căldură pe proprietară.
-Mi-a fost dor de dumneavoastră!
-Oh, și mie de tine! Am pregătit pulpă de vită la cuptor , iar la desert avem Chocolate Royale ,iar cât timp îți așezi hainele îți voi face un ceai ca să te încălzești.. încă nu e ora cinei.
-Of,doamnă Shelia! Nu trebuia să vă deranjați atâta pentru mine!
-Cred că vorbești aiurea de la frig, mai bine ai intra în casă! îi spuse doamna zâmbind .
Meredith îi zâmbi la rândul său.
Intră în casă.
Totul era ca acum trei ani.
Stilul elisabetan domina.
O casă așa frumoasă ... iar pentru câteva clipe toate amintirile frumoase din acea casă îi trecuseră lui Meredith prin fața ochilor ei verzi și frumoși..
Era cald în casă. Cald și bine.
Urcă încet la etaj. Ușa se deschisese cu scârțâit.
Doamna Shelia apăru în prag.
-Am făcut curat înainte să vii.
-Mulțumesc, îi spuse Meredith și o îmbrățișă din nou.
Aceasta plecă.
În mai puțin de o oră Meredith își desfăcu bagajul și își așeză hainele la locul lor. La etajul la care locuia ea se aflau o baie, un dormitor și un salon ,iar mai nou un birou.
Meredith se apropie încetișor de o ușă din lemn masiv.
-Doamnă Shelia!
Vocea ei se auzi de la parter.
-Ce este, Meredith?
-Puteți veni un minut?
-Desigur.
Aceasta apăru deodata lângă Meredith.
-Acum trei ani nu exista ușa asta, zise ea.
-Oh, am uitat să-ți zic! Știam că vei ocupa un post la Scotland Yard, așa că m-am gândit să-ți fac un birou în care să poți lucra la cazurile tale.
-Oh, God! Mă faceți să vă îmbrațișez pentru a treia oară pe ziua asta!
Și așa și făcu.
-Haide, deschide ușa!
Meredith apăsă pe clanța ușii.
Era un birou foarte frumos. Toate piesele erau din lemn masiv precum ușa.
Avea un birou cu sertare de o parte și de alta, o bibliotecă , dulapuri cu rafturi pentru dosare, două fotolii în fața biroului , un scaun pentru acesta , iar între cele două fotolii se afla o măsuță pentru cafea.
După toate acestea, venise -în sfârșit- și ora cinei.
-A fost cea mai gustoasă cină pe care am luat-o , mulțumesc!
-Nu ai pentru ce!
-Să nu uităm de desert.. a fost nemaipomenit!
-Oh, mă flatezi,îi spuse Shelia zâmbind.
-Mai dorești ceai sau vrei să fac cafea?
-Ceai, vreau să dorm în noaptea asta, spuse Meredith râzând.
Ceaiul a fost servit la măsuța de cafea din salon .
-Și,doamnă Shelia? Ați mai avut chiriași?
-Nu primesc străini în casă , spuse Shelia. Îi primesc doa pe cei care fac parte din familie.
Meredith se îmbujoră și mai luă puțin ceai.
-Ți-ai găsit pe cineva acolo? Întrebă doamna.
-Oh,nu.. nu am timp pentru așa ceva, îi răspunse Meredith zâmbind.
-Într-adevăr, așa e în cazul tău, dar trebuie să-ți faci timp pentru un prieten, viața e scurtă..
-Nu prea știu ce să zic.. când o să se întâmple, o să se întâmple, spuse Meredith , iar gropițele i se accentuau din ce în ce mai tare.
Lui Meredith i se închideau ochii din ce în ce mai lent în timp ce sorbea din ceaiul delicios pregătit de doamna Shelia.
-Ți-e somn, Meredith..ar fi bine să mergi sus să dormi.
-Cred că așa ar trebui..dar mai întâi să strâng aici, spuse Meredith somnoroasă.
-Strâng eu, du-te și dormi.
-Mulțumesc pentru tot ! Noapte bună!
-Faci parte din familie, Meredith! Somn ușor!
Doamna polițist o luă molcom pe scări, târându-și picioarele după ea.
Făcu un duș fierbinte și se vârî în pat. Era duminică seara , iar de luni începea serviciul.
Simțea cum ochii i se închideau , în ciuda faptului că încerca să-i țină deschiși.
Adormi.
Se trezi pe o plajă. O plajă stâncoasă. Marea era agitată. Trimitea valuri care se spărgeau de țărm.
Pletele-i erau în vânt. Purta o rochie până în pământ, albă. Stătea în șezut pe nisipul rece cu genunchii la piept. Norii anunțau furtună.
Auzea pași. Se apropiau de ea.
Lup-dup , lup-dup , lup-dup..
Persoana șchiopăta..
Lup-dup , lup-dup , lup-dup...
Se auzea precum ritmul bătăilor inimii.
Se așeză lângă ea. Era un bărbat. Adoptă aceeași poziție ca cea a lui Meredith.
Nu-i putea vedea fața, pur și simplu nu putea.
-La care picior șchiopătezi? îl întrebă ea în engleză.
-La piciorul drept, îi răspunse el în franceză.
Fraceza lui era cursivă. Era însuși Străinul, șchiopătând și vorbind franceză cursiv.
-Aha, îi răspunse ea silabic.
Deodată se transformă într-un iepure alb cu sacou,iar în mână ținea un ceas de buzunar. Era iepurele din Alice în Țara Minunilor.
Se îndepărtă de Meredith țopăind , apoi strigă:
-Tic-tac! Tic-tac! spuse Strainul in timp ce ranjea batjocoritor. Prețuiește timpul! Așa scria și în ultimul bilet pe care l-am trimis, nu-i așa?
Lăsă timp pentru interpretat, apoi începuse să râdă zgomotos în timp ce țopăia și se îndepărta din ce în ce mai mult...
