Ce rost avea să mă trezesc? Ce rost avea să îmi deschid ochii? Oricum viața mea de acum înainte avea să fie un eșec total.
Simt cum niște mâini reci mă cuprind de umăr și mă scutură cu putere. Mătușa Kelly chiar nu vroia să mă lase în pace. Refuz să îmi deschid ochii și mă scufund iar în gânduri .
-Sara ! Te rog Sara, deschide ochii ! Țipătul mătușii parcă mă curenta . În cele din urmă , îmi forțez ochii și îi deschid încet. Repede mi-a întrat în ochi lumina puternică a soarelui ce învăluia camera . Erau doi bărbați lângă mine îmbrăcați în alb, probabil erau doctori... Mătușa stătea lângă mine pe pat . Când a văzut că mi-am deschis ochii a început să mă strângă în brațe și să mă pupe .
-Kelly ...termină . Spun eu bosumflată .
Kelly se oprește din a mă îmbrățișa și îmi i-a mâna punând-o peste a ei.
-Haide, să mergem acasă. Șoptește Kelly uitându-se cu o privire caldă la mine.
- Ce rost mai are ? Oricum eu nu o să trăiesc fără părinții mei ! O să vezi ! Mă răstesc eu la ea . Acum că m-am trezit din lumea viselor vedeam altcumva situația . Doar gândul că eram singură pe pământ îmi dădea o stare de nervozitate dar si regret. Cum pot trăi eu fără mama mea ? Cum ? Nu există, eu nu văd viitor fără mama . O să îmi pun capăt zilelor , asta e sigur.
Aveam niște gânduri nebune în cap , mă gândeam doar că viața nu mai are rost și că eu trebuie să mor cât de curând. Într-un final mă conformez și merg cu Kelly acasă. Acasă la ea de data asta. În drumul către casă nu am scos un sunet, stăteam cuminte pe bancheta din spate fără să țip sau să îi dau ordine lui Kelly . Priveam cum stropi de ploaie se izbeau de geamul mașini fără a păți nimic, se izbeau de geam iar apoi se prelingeau în jos. Ce ciudată e viața ... oameni mor doar din cauza unei izbituri . O izbitură care poate fi fatală uneori.. Totul era gri și trist , frunzele copaciilor parcă vroiau să zburde de pe crengile copacilor , vântul și ploaia deveneau din ce în ce mai dure cu noi. Se pare că azi va ploua ...cam așa se întâmplă în orașul ăsta.
Tot felul de întrebări îmi fugeau prin minte, toate amintirile cu părinții mei se arătau acum . Lacrimile din ochii mei devin din ce în ce mai grele așa că prefer să le dau drumul .
Parcă totul era o dramă de film .. nu îmi plăcea niciodată când vedeam oameni prin filme care plând după cei morți , mi se păreau penibili și tocmai de aceea nu credeam niciodată că și eu voi face la fel .. Lacrimile se înmulțeau iar obrazul meu devenise ca o plapumă de nea .
Câțiva copii își făceau de cap prin bălți ...erau atât de fericiți, parcă nu suportam să îi văd fericiți . Mașina lui Kelly se opri la timp iar eu cobor repede și sigură din mașină îndreptându-mă către acei copii . Vocile lor pițigăiate debea se auzeau prin ploaie. Eram așa pornită să le zic vreo două , chiar dacă ei nu aveau nici o vină .
Fața mea devenea din ce în ce mai încruntată , aveam atâta furie în mine... Merg din ce în ce mai repede către copii aceia și îl apuc pe un băiețel de braț. Îl strâng tare și mă uit în ochii lui . Ochișorii lui mari se uitau la mine cu atâta teamă, nu înțelegea ce se întâmplă și ce vreau de la ei , dar eu continuam să îl strâng de mână și să mă uit urât la el. Îi simțeam răsuflarea sacadată și buzele începeau să tremure .
- De ce râzi !? Alți au necazuri iar tu stai și râzi ? Copil prost ! Spun eu țipând pentru a fi sigură că mă aude .
Copilul începu să plângă și să strige după mama lui . Eram atât de satisfăcută , măcar acum și el suferea cu mine . Celălalt băiețel fugise în casă ...
În acea melodie a ploii o auzeam pe Kelly cum mă striga dar eu nu îmi puteam lua mâna de pe copilul acela . Îmi venea să îi fac ceva ca să sufere mai mult .
- Înainte să râzi și să glumești, gândește-te că sunt alți copii care acum și-au pierdut părinții ! Iar tu râzi de asta ?! Continui eu să îi reproșez copilului.
- Lasă-mă ! Băiețelul începu și mai tare să plângă iar cu celalt mână încercă să îmi dea mâna la o parte. Într-o fracțiune de secundă mâinile mele s-au desprins de copilul acela iar trupul meu s-a întors. Era Kelly care mă prinse iar de umeri pentru a mă scutura . Mă ținea de umeri și țipa la mine . Nu o auzeam, sau cel puțin nu vroiam să o aud , doar o priveam și zâmbeam. Aveam o satisfacție nemărginită .
-Sara ! Cu tine vorbesc ! Aud doar aceste cuvinte . Săraca Kelly , acum am rămas pe capul ei , dar nu pentru mult timp .
-Lasă-mă în pace ! Îi spun eu împingând-o
- Înțeleg că suferi mult dar nu trebuie să îi faci pe toți să sufere ! Țipă Kelly la mine .
-Nu-mi pasă ! Lasă-mă ! Spun eu țipând și trecănd pe lângă ea.
Merg prin iarba udă și rece , teneșii mei erau uzi dar cui îi pasă ? Vroiam doar să ajung în patul meu și să dorm.
-Sara ! Așteaptă-mă !
- Nu ! Lasă-mă în pace !!!
Ajung în casă și trântesc ușa. Urc repede sus la mine în cameră și nu îmi dau teneși jos decât când ajung în camera mea.
Mă trântesc pe pat și îmi afund fața în pernă ...Durerea ce o simțeam nu se putea compara cu nimic , tot felul de imagini îmi treceau prin minte și tot felul de întrebări. Cea mai deasă întrebare era : De ce mama avea o gaură în cap ?
Atunci Kelly întră în cameră trântind ușa .
-Scumpo, eu nu am de gând să te slujesc și nu voi sta la picioarele tale , ai înteles? Ascultă-mă ! Nu îmi trântești tu ușa în față și te comporți așa ! Viața merge înainte , și eu mi-am pierdut părinții dar nu mi-am bătut joc de nimeni. Nu am țipat la nimeni și nici nu am agresat copii pe stradă . Ai înțeles ?
Niciodată nu am mai auzit-o pe Kelly să îmi vorbească așa. Niciodată.
-Poți te rog să ieși din camera mea? Spun eu punând accent pe ultimul cuvânt.
- Sara...te rog ... Kelly încerca acum să lase tonul mai jos și să pară mătușa aia bună care face prăjiturele.
- Nu , lasă-mă. Vreau să stau singură .
Kelly stătea și se uita la mine, îi simțeam răsuflarea grea dar nu mi s-a făcut pic de milă de ea . Nu știu dacă îmi vroia binele sau răul , eu am fost învățată să nu cred în nimeni înafară de părinți...
-Ieși, te rog. După aceste cuvinte, Kelly ieșise afară .
Peste o lună făceam 18 ani, deci nu mai trebuia să stau cu ea...
*A doua zi*
Diminețile erau din ce în ce mai plictisitoare , soarele intra leneș în camera mea .. Îmi deschid repede ochii și sar din pat ca arsă . Stau cu picioarele depărtate în mijlocui camerei deoarece am auzit o bubuitură. Sunt sigură că am auzit !
Mă îndrept către geam și îl deschid . Nimic. Absolut nimic.
Las perdeaua în jos și îmi croiesc drum înapoi în pat.
*BUM BUF*
Din nou acel zgomot enervant . Îmi caut un sfetăr și îl i-au pe mine apoi îmi i-au papuceii de casă cu Hello Kitty și pornesc pe scări în jos. Ajung în dreptul bucătăriei care părea pustie, părea atât de tristă și goală fără mama. Merg mai departe până ajung în curtea din spate. Casa noastră era puțin mai departe de sat, mai bine zis era aproape de pădurea de lângă. Așa au vrut ai mei, au vrut să aibă liniște și uite că acum au parte numai de liniște...
Deschid ușa și ce văd m-a lăsat cu gura căscată.
~~~ Mdaa stiu, nici de data asta nu a aparut Derek , dar va aparea imediat, mai precis in capitolul urmator :) Sper sa nu va suparati dar daca il puneam pe Derek in capitolul asta atunci iesea ceva aiurea . Lasati-mi parerea voastra in sectiunea de comment-uri , spuneti ce e bine si ce nu, ce ati vrea sa se mai intample si cum ati vrea sa arate Derek :3 Astept orice fel de pareri . Iar daca va place , nu uitati de "follow" sau " vot" <3
Next voi pune la 70 cititori si 10 voturi .
Kiss ! :*
