Peste 6 ani...
-Prinde-ma dacă poți,tati!
Alergam după Anne. Ea spune ca nu o pot prinde. Vedem noi..
Ne jucam leapșa dar din întâmplare,Anne s-a împiedicat și a căzut.
-Ușor scumpete! Te-ai lovit? întreb eu îngrijorat.
-Mă doare mana stânga.
I-am luat palma stânga și i-am sarutat-o.
-Te mai doare?
-Nup. Mi-a trecut. Mersi tati!
Am stat câteva minute așa, eu și fiica mea,uitându-ne la nori.
-Uite,tati! Norul ăla seamănă cu un urs.
-Așa e,scumpo. Iar acela seamănă cu un fluture.
-Tati..ala chiar e un fluture.
-Oh..Așa e. Greșeala mea. spun eu amuzat.
Eram atât de obosit,încât m-am întins pe iarba și am închis ochii. După un minut, o aud pe Anne cum țipa iar eu mă speri ca naiba.
-Ce s-a întâmplat? De ce tipi?
-Scuze.Nu voiam sa te speri. Dar..uite. spune ea și îmi arata spre cer.
Nori grei anunțau o furtuna.
-Sa mergem acasă. spun eu și o iau pe Anne de mana.
Am ajuns acasă, unde Tara,soția mea (pe care am cunoscut-o la spital când am fost în coma), pregătea masa.
-Hmm..ceva miroase bine. îi zic Tarei și o îmbrățișez.
-Masa o sa fie gata în 15 minute. Te duci sa cumperi o pâine pana atunci?
(Saracu'...Și el e trimis după pâine. :) )
-Sigur. O iau și pe Anne cu mine. spun și o sărut ușor pe buze.
Am așteptat câteva minute sa se oprească ploaia și am ieșit sa cumpăr pâine.
-Uite,tati! Pe cer a apărut un curcubeu.
Am zâmbit instantaneu.
-Știi,curcubeiele sunt foarte speciale. Cel puțin pentru mine.
-De ce tati?
-Nu ti-am povestit niciodată de ce?
-Nu... imi răspunde ea nedumerita.
-Îți zic,dar trebuie sa îmi promiți ca nu îi spui lui mami.
-Primit. Da' de ce?
-Pai... În liceu,am fost îndrăgostit nebunește de o fata numita Violet. Dar toți îi spuneam "Rainbow". Pur și simplu nu vedeam viața fără ea alături. Dar...A murit. Era extrem de tânără și avea planuri mari pentru viitor. După moartea ei,am intrat în depresie,am făcut multe prostii. Ba chiar am avut și un accident de mașină. Am stat în coma câteva luni. Și așa am cunoscut-o pe mama ta. Era asistenta la acel spital. Mereu am vrut sa îi zic lui Violet ca o iubesc,dar nu am avut șansa. Am fost prea speriat ca m-ar fi putut refuza.
Dar am iubit-o cum nu am mai iubit pe nimeni pana atunci. Încă o iubesc și sunt sigur ca o voi iubi în continuare.
Nu mă înțelege greșit,scumpa mea, pe tine și pe mami va iubesc enorm de mult. Sunteti cel mai important lucru pentru mine. Violet este de domeniul trecutului și așa va rămâne. Dar de fiecare data când apare un curcubeu pe cer,îi simt prezenta lângă mine. Parcă o sa văd. Sta lângă tine,te privește și iți zâmbește. Mereu când a apărut un curcubeu pe cer s-a întâmplat ceva frumos.
Când am povestit toate astea, am simțit cum toate amintirile au venit peste mine. Perioada în care Violet trăia a fost cea mai frumoasa iar cea în care a murit a fost cea mai grea. Îmi iubesc enorm soția și copilul,dar peste unele lucruri chiar nu poți trece.
M-am uitat la Anne și am observa ca plângea.
-Oh scumpo.. Te rog. Nu plânge.
-Toate astea sunt adevărate? a întrebat ea sughitand din cauza plânsului.
-Da. Dar te rog,nu am spus nimănui povestea asta. Acum o știi și tu și eu. Nimeni altcineva nu trebuie sa afle trecutul ăsta,ok?
-Ok tati! Știi ce? imi spune ea mai vesela.
-Ce?
-Când o sa cresc,îmi doresc sa întâlnesc un băiat așa cum ai fost tu. Sa fie înnebunit după mine și sa mă iubească așa cum ai iubit-o tu pe acea fata. Doar ca eu nu o sa mor.
I-am dat un pupic pe frunte și am pornit spre casa. Sigur Tara își făcea griji. Am stat cam mult.
-Tati?
-Da scumpo..?
-Îți promit ca nu o sa spun nimănui dacă tu îmi primiți ca nu o sa ne părăsești pe mine și pe mami.
-Doamne Anne! Cum as putea sa fac așa ceva? Va iubesc. Nu o sa va părăsesc niciodată.
-Promiți? ma întreabă și se uita la mine cu ochii mari și sticlosi.
-Primit. spun eu foarte hotărât.
-Bine..Atunci și eu promit.
O iau în brațe și mergem împreună la Tara.
-Ce a durat atât? Magazinul e chiar după colt. spune Tara amuzata.
-Am călătorit în timp. De asta a durat așa mult. ii răspund destul de vesel.
Mă apropii de Tara și o iau în brațe după care o sărut.
-Eu și tati am vorbit despre copilăria lui. Era fraier în școală generala. rade ea.
Mă uit la Anne iar ea îmi face discret cu ochiul.
_______________________________________
Din nou,scuze ca a durat atât pana am pus capitolul.
Neata. Ce mai faceți?
Bine?
E posibil ca acum sa vina epilogul.
Nu cred ca o sa mai scriu foarte multe capitole.
Capitolul este necorectat,deci scuze pt eventualele greșeli.
Citire plăcută =)))
:) <3
