Versurile dragostei [Yaoi]

Inceputul

Era 7 dimineata, o ora la care nu ma trezesc de obicei dar....

-Tati, mi-e foame! se aude o voce.

-Spunei lui Rafa sa-ti faca! am spus eu pe jumatate adormit.

-Dar tati Rafa nu e acasa, zise Andy moracanos.

-Pfff, de cate ori ti-am zis sa nu-l mai trezesti pe tati?

-De multe ori.

-M-fie o sa-ti gatesc ceva, am spus incercand sa ma ridic din pat.

Hei, nu stiu daca va mai aduceti aminte de mine. Sunt Christoffer Walker, am 38 de ani si mor de somn. Andy e fiul meu si al lui Rafa de numai 16 ani, un pusti mai scund, ca si mine, avand parul roscat, ochii rosii ca Rafa si fiind o fie energica uneori, iar cu totii locuim tot in casa lui Rafa. Momentan el lucreaza, deci eu trebuie sa am grija e Andy.

-Deci, ce vrei sa-ti fac de mancare? am intrebat somnoros.

-Clatite, zise acesta zambind larg.

-Ok, am spus dupa m-am pus pe treaba. Si nu stii cumva de cand e plecat Rafa?

-Oh, pai tati Rafa a plecat de la 6 pentru ca avea niste treaba de rezolvat.

-Aha si nu stii si cand se intoarce?

-Nu, a zis ca nici el nu stie.

-Ok.......

Era ciudat sa plece asa de devreme, dar pana la urma poate chiar avea chestii importante de rezolvat. Chiar si asa, uneori chiar lipseste cu zilele. Oare ce-o face? Adica......daca si-a gasit pe altcineva? O sa-l omor daca-i asa...sau poate ma insel ca data trecuta.

Dupa vero cateva zeci de miunte am terminat de facut claitele dupa m-am bagat din nou la somn pentru ca, nu obisnuiesc sa ma trezesc devreme.

Perspectiva lui Andy

Dupa ce tati Chris s-a dus la culcare eu am mancat cateva clatite cu gem si m-am grabit sa ajung la scoala. Ii adoar pe cei doi, desi uneori se mai ciondanesc din nimicuri. E cam ciudat sa ai parinti care sa fie de acelasi sex, pentru ca, spre exemplu, copii de la scoala mea cred ca sunt ca ei. Nu e ca si cum m-ar deraja, dar pana si profesorii se cam uita ciudat la mine. Eu in schimb sunt fericit si norocos sa am doi tati minunati cum sunt ei.

Am alergat ca un ghepard pana la scoala pana ce am ajuns. Eram la acelasi liceu la care au fost si tatii mei, numai ca eu imi doream sa fiu cantaret, desi ai mei m-au indrumat pe o cariera de actor.

Am intrat pe poarta liceului increzator, asteptat, desigur, de o gloata de elevi care vor sa ma badjocorasca. Nu i-am bagat in seama si m-am indreptat direct catre Damien, singurul om de pe acest pamant care ma intelege si nu ma judeca dupa familia mea.

-Hei, Andy, fratele meleu din alta mama, ai intarziat, zise acesta pe un aer prietenesc.

-Buna Damien, si da stiam asta, doar ca tatal meu a plecat si a trebuit sa ma chinui sa-l scol pe celalalt sa-mi faca ceva de mancare.

-Da nu poti sa-ti faci singur?

-Nu ma pricep, am zis eu pe un aer relaxat.

-Pffff...lenesule.

-Deci, mergem sau ce facem?

-Eu ma gandeam sa chiulim, ce zici?

-Neh, n-am chef sa fiu sanctionat, am spus eu dupa am intrat in liceu.

-Ok, zise Damien dandu-si ochii peste cap.

El e Damien Lynch, varsta 16 ani, in aceeasi clasa cu mine si detesta muuult scoala. Are parul intr-o nuanta de albastru foarte inchis, desi eu vad negru si ochii albastri la fel ca marea. Mai ii place mult sa chiuleasca si sa se dea la boboace. Uneori vrea sa para dur si puternic, iar alte ori e super nebunatic si prietenos, ceea ce ma face sa cred ca are 2 personalitati.