Glowing In The Dark

Capitolul 13 - Scrisoarea 10

"Ai ales sa pleci fara sa sti...

Dupa ce m-am despartit de tine ultima oara, am facut o plimbare pana acasa. Incepuse sa bata un vant rece de toamna. Eram obosita, prea obosita. Povara singuratatii era tot mai grea pe umerii mei de acum fragili si pasii mei tot mai vlaguti si lenti. M-am infasurat in salul meu negru; am privit cerul intunecat si trist, iar apoi m-am gandit : „Ce iarna grea ma asteapta...".

Acum, draga Jaydan, am ajuns acasa de la spital. E 03 : 04. Eu sunt afara si privesc cerul, privesc luna si stelele cu sufletul sangerand.
Stau si ma gandesc, oare, cum ar fi fost sa te am langa mine pentru o secunda ? Sa fi al meu pentru o secunda ?
Inainte, speranta ochiilor mei era acolo, acum, imposibilul e vesnic.
Poate nu esti perfect in ochii tuturor, insa pentru mine tu esti cel mai bun lucru ce mi s-a intamplat pana acum.
Sa stii ca eu te iubesc oricum, chiar daca ai plecat., chiar daca imi e dor de tine... Imi lipseste mult zambetul ala care imi facea ziua mai buna...
Ma intreb, ce se va intampla de acum in colo ?
O sa mai am puterea sa trec peste tot ce am indurat pana acum ?

Cum sa treci peste ?
Raspunsul cred ca a fost aflat si de mine; pur si simplu cand mintea ta s-a obisnuit ca asa a fost sa fie.
Unele lucruri nu pot fi schimbate.
Nu poti sa ti pe cineva cu forta langa tine. Asta e soarta si suferinta e doar pentru ca nu poti accepta ca s-a terminat, ai face orice ca persoana sa fie din nou langa tine, te gandesti la ea in orice moment, nu poti avea alta relatie cu altcineva pentru ca in mintea ta e doar acea persoana si de asta suferi.
Crezi ca nu e nimeni langa tine doar pentru ca nu e cine vrei tu sa fie, dar cine stie, poate cineva ar da orice numai ca sa te vada zambind, dar nu un zambet fals pe care il afisezi mereu, ci unul real, poate cineva din toata lumea asta ar vrea sa te vada din nou din nou fericit(a) si tu ? Tu stai si plangi pentru o persoana care iti face doar rau... Dar la un moment dat te saturi de atata suferita, de atata plans, de atatea nopti nedormite, de atatea zambete false, si incepi incet incet sa te ridici "de jos" si sa iti dai seama ca nu mai are rost. Totul depinde de tine, de cat de repede poti sa treci peste.

Ma uit in oglinda obsesiv de mult sperad c-o sa ma vad in sfarsit pe mine. Dar nu sunt eu... Eu nu sunt aici... Si n-am s-apar... Degeaba lovesc cu pumnul, si degeaba adun cioburi, ca n-o sa ma intregeasca...
Stii fata aia care e mai retrasa ? Fata care ii iarta pe toti si iarta orice ? Dar nu uita, te asigur. Care, daca incerci sa vorbesti cu ea te va ataca prin vorbe, iar daca vrei sa o cunosti, nu poti, e invaluita in mister. Fata aia care sta si citeste, in loc sa mearga in cluburi sau petreceri. Fata pe care o vei vedea numai in blugi sau pantaloni de trening, nu inghesuita intr-un corset sau rochie ce abia ii ajunge sub fund. Fata care, atunci cand e nervoasa, e ca un urgan, iar atunci cand e trista e ca un catelus plouat. Care, desi stie ca nu e frumoasa, nu se ascunde sub un kil de machiaj. Stii despre ce fata vorbesc? Ei bine, eu sunt fata aia...

Dansez intre doua extreme : sa le arat tuturor departe sau sa ma distrug singura din pricina lor...
Iti pot spune sincer, cu mana pe inima, ca m-am schimbat. Pardon, am fost shimbata. Toate dezamagirile astea, toate problemele, toti prietenii falsi care doar se prefaceau ca imi vor binele, toate aceste persoane care au ales sa plece din viata mea, m-au schimbat. Nu stiu inca daca e o schimbare in bine sau rau. M-au facut sa realizez ca nimanui nu-i pasa de problemele mele.
Trebuie doar sa ma ascund sub o masca, oricum nimeni nu s-ar chinui sa ma inteleaga prea mult...

Suflet gol, pustiit, abandonat, te-ai obisnuit sa plutesti singur in neant ?
Ochilor, mai puteti privi abastrul cerului prin perdeaua de lacrimi ce va impaienjeneste din ce in ce mai des ?
Mainilor nu ati obosit sa-l tot cautati in noapte ? Caci, acum, numai intunricul il mai puteti imbratisa...

As fi vrut sa stau cu tine, sa-mi ramana parfumul tau, sa ma ti in brate ca sa ma simt protejata si sa ma saruti pe frunte ca sa ma simt iubita. As fi vrut sa fiu acolo doar ca sa te vad zambind pentru ca abia atunci pot fi bine. As fi vrut sa fiu acolo, langa tine, doar ca sa imi dai caldura, sa fiu acolo sa te iubesc si sa nu te las, sa fim acolo, unul pentru altul, mereu...
Am iubit si eu doi ochi caprui si-un zambet perfect... Doamne, jur, omul ala nu avea vreun defect...

M-am saturat sa ma mint ca o sa vii. Trebuie sa ma obisnuiesc ci ideea ca nu te voi mai vedea niciodata... Lacrimile mele au numele tau.
Ai plecat si nu ai privit inapoi...
Eu ? Eu te-am iubit, fraiere... Si tu... Ai plecat. M-ai lasat singura. Acum nu ma mai poti salva. Am cazut, nu ma mai poti ridica. Poate o sa existe cineva care sa faca asta. Daca nu o sa apara acea persoana, s-ar putea sa ma piarda lumea, s-ar putea sa nu ma mai vada nimeni... Te gandesti ce ai facut ? Daca eu nu o sa mai exist ?

Cand se termina un lucru, suferi. Suferi si juri ca durerea din piepul tau nu o sa dispara vreodata, ca toate acele amintiri vor continua sa te sufoce zi de zi, sa iti raneasca sufeltul si mintea.
Dar poate nu e asa; caci timpul trece, incet, rabdator, precaut si cateodata in ritm alert, stergand fiecare lacrima, reparand fiecare ruptura din tine, fara sa iti dai seama, si te face sa uiti, te ajuta sa treci peste, amintindu-ti cand si cand de durerea ta, pentru a-ti demonstra cat de puternic esti, cat de multe ai reusit sa faci in timp ce sufletul tau se ridica din genunghi.
Timpul ajuta, inchide cicatrici, te ajuta sa uiti, te ajuta sa continui lupta acordandu-ti spatiul necesar.
Dar singurul care poate sa redeschida orice rana, amintire, suferinta, nu e timpul, si poate nu esti nici tu, ci sufletul. Da, pentru ca oricat de mult te-a ranit un lucru, nu poti sa nu speri ca de data asta ar fi diferit, ca nu ar mai face-o si nu te intorci inaopi in agonie, pentru ca asa ai ales, ai permis tu sa fie...

O parte din mine tot spera ca o sa te intorci inapoi, ca asta ii numai un vis urat, un cosmar, si o sa vi inapoi si totul o sa fie bine, dar cealalta parte, aia mai realista, stie... Stie ca tu ai murit din cauza acelui pahar venit de nicaieri... Stie ce te-ai dus si ca sufeltul tau cald s-a evaporat, ajungand acolo sus prea devreme. Sufletul tau danseaza printre cuvinte cu aripi. Priveste-l cum zboara, cum se raspandeste ca lumina prin frunzis si asculta-l cum bate odata cu inima, litere fosnind sub pasii lui umblatori, negasindu-si niciodata locul.
A venit momentul sa iti spun "Adio„! Ieri erai, azi nu mai esti...
Imi vad ochii inrosindu-se de la lacrimi, fata palida, cearcanele de sub ochi accentandu-se si astept sa imi vad corpul fara viata.
Vestea ca ai murit ma tulburat total...
Numai vazandu-te intins pe podea, cu siroaie de sange curgand din tampla ta, am vrut sa iti sar in brate sperand ca te pot ajuta... Dar se pare ca nimeni nu a putut face asta...

Dragostea ta a fost ca un abis in care m-am aruncat cu bratele deschise si am lasat sa ma cuprinda toata noaptea din el, dar lumibam atat de tare, si n-ai stiut sa ma intelegi. Iar eu am sperat sa-i gasesc sfarsitul, sau sa ma agat de-o bucata de suflet ratacita-n el. Ma arde intunericul tau, si ma stinge, si-am sa ma izbrsc de-o liniste de mormant si nu o sa ma mai auda ingerii cum urlu.
Si n-ai sa mai fii, si n-am sa mai fiu, si-o sa fie tacetre, si un etern nimic...

Ce este dragostea daca nu un sacrificiu ? Ce este ea fara daruire si dor ? De unde ar rasari oare fara soare si fara indelungi framantari ? Ce ar ajunge ea fara asteptari indelungate si fara frica ? Ce ar fi dragostea fara zile intunecate si fara nopti albe ? Oare ar mai fi dragostea dragoste fara toate acestea ? Oare ar exista iubire fara patimiri ? N-ar rasari niciodata daca n-ar fi destul de curajoasa...

Dupa ce ai plecat, nu am putut renunta la tine. Aveam nevoie de orice prezenta de-a ta, fie si una metaforica. Asa ca azi te vad si te simt peste tot, chiar daca chipul tau mi-e necunoscut... Te simt prin ploaie si vant puternic. Te vad prin luna si prin umbra. Te simt atunci cand imi ating bratara, cand ating un trandafir sau cand ma joc cu niste cuburi de gheata. Inainte sa adorm imi tulburi mintea. Da stiu, am innebunit.

Ultimul lucru pe care l-am vrut vreodata sa il fac a fost sa iti spun "La revedere!"...

Ai plecat fara sa stii cat de mult te-am iubit...

Nu am crezut vreodata ca va fi ceva intre noi, dar nici ca se va termina asa...

Adio, Jaydan !"