Baltagul - Mihail Sadoveanu

Capitolul 8

Intr-o vreme, jidovul zise din urma:

- Dumneata, nevasta, dupa, cat vad eu, esti pornita pe lunga cale. Gheorghita ramase inainte, Vitoria isi struni calul si-l potrivi in latura dreapta a saniei, intreba, fara a privi pe negustor:

- De unde stii dumneata asta? ti-a spus ceva domnu Iordan?

- Parca era nevoie sa-mi spuie? Vreau sa zic ca nu-i atat lunga calea, cat cotita. Sa admitem ca dumneata vrei sa te duci la Dorna, ca sa-ti gasesti barbatul. Asta nu-i mare lucru. Te sui intr-o sanie, feciorul dumitale si un om mana caii si te cara la Dorna. Acum, cat mai tine omatul, drumurile-s usoare. Ori, mai degraba, te repezi pana la Piatra, te sui in tren si gata.

- Negustorul are dreptate, clatina din cap Gheorghita, privind inainte.

- De ce am dreptate? rase domnu David. N-am dreptate deloc. Sa zicem ca te duci cu sania. Peste trei zile da un dezghet si nu mai ai ce face cu dansa. Dar poate ai a umbla pe margini de rapa, prin locuri unde au fost stani. Cu sania nu poti face nimic,

- mai ales cand or porni puhoaie. Cu calu, poti trece. Vra sa zica, dumneata ai pornit cu gand sa intarzii, sa cauti, sa umbli cotind. Flacaul vad ca s-a bucurat de tren. In tren esti olog, mut si chior. Eu pana la Dorna vreau sa poposesc la hanuri, ori pe la oameni de prin sate, sa vad, s-aud. Nechifor Lipan poate nici n-a ajuns la Dorna. Femeia asculta, ganditoare.

- Vra sa zica, domnu Iordan ti-a spus ce caut eu.

- Mi-a spus in scrisoare ca este buna marfa de vanzare, ca ai nevoie de parale, ca sa-ti gasesti barbatul. Asara, la crasma, am auzit si pe oameni graind. Dar ei suguiesc, ca oamenii. Ziceau ca Nechifor e dezertor de la nevasta si cand il vei prinde ai sa-l vari in inchisoare. Vorbe. Cand v-ati strans, neamurile lui s-a dumitale, ca sa judecati cazul

- cine a fost de parere s-asteptati atata?

- Oi, domnu David, ofta munteanca; noi n-avem neamuri aici, la Magura. Ne-am dus de la locurile noastre cand eram tineri si ne-am facut aici asezare. Fratii lui Nechifor au umblat tot cu oile. Pe cat am oblicit, au ajuns intr-o iarna cu turmele pana la Cram. S-au asezat acolo, la niste imasuri bogate, langa Marea. Zice ca sa vie inapoi dupa vreo cincisprezece ani, numai cu asinii, si pe samarele asinilor numai burdufuri de parale. Eu frati n-am avut; surorile mele au ramas departe incolo, dupa alti munti, si nu m-am mai raspuns cu ele. Batranii nostri s-au prapadit si ei. Asa ca aicea traim numai noi si cu copiii nostri. Sfatul meu a fost mintea putina cata o am de la Dumnezeu. Am intarziat asteptand. Ce era sa fac?

- Asa este, incuviinta negustorul. Acum dumneata ai ajuns sa crezi ca a pierit acolo.

- De ce?

- Pentru c-ai pornit dupa el. Altfel, cum ai asteptat pan-acuma, puteai sa astepti si de-acu inainte.

- Si asta-i adevarat. Dar eu n-am cugetat ca s-ar putea sa-l fi lovit hotii pan-a nu ajunge acolo. Avea la el parale cum am si eu acuma. Era indraznet si umbla si noaptea. Eu am hotarat sa nu umblu decat intre rasaritul si asfintitul soarelui si sa ma alatur pe cat oi putea pe langa oameni. Sunt pe lume destui rai, dar se afla si oameni de treaba. Asta-noapte a trimes Dumnezeu o dihanie, ca sa-mi arate pe doi dintre cei rai. Cum v-am povestit la crasma, au nazuit doi hoti la parale. Am inteles ca domnu Iordan e dintre cei de treaba, ca n-a zvonit catra nimeni ca paralele sunt la parintele Danila.

- Hm!

facu Gheorghita razand in sine.

- Asculta, nevasta, relua negustorul zambind si inchizand din ochiul drept. Cu ochiul deschis cata intr-o parte si aratatorul mainii drepte il tinea inaltat spre ochiul inchis. Asculta. Dumneata nu te incurca cu asemenea ganduri. Barbatul dumitale nu-i mort nici pe cale, nici la Dorna. Nevasta isi inabusi un tipat usor de bucurie.