Baltagul - Mihail Sadoveanu

Capitolul 9

Nu cunosteau locul. Umblau asa pe ulita cea mare a satului, inaltand nasurile cand spre dreapta, cand spre stanga. Veneau asupra lor aripi cenusii si-i bateau peste ochi. Deodata vartejul trecu si luci soarele. Deasupra se facu albastru, inainte, ca si cum li s-ar fi deschis o alta lume, ulita cotea scurt, si, pe un tapsan, o adunare stransa de oameni se framanta. Cei de la spate voiau sa treaca peste cei dintai. Vorbea cineva, cu glas tare, pe prispa casei. Adunarea se desfacu lasand loc de trecere unui om mititel, negricios, cu capul mare. Parea sa fie o persoana a stapanirii. Purta caciula tuguiata de astrahan si blana cu guler de vidra, inaltand nasul, privi dupa vartejul de ninsoare, care fugea catra apus. Alti oameni veneau pe alt drum, spre aceeasi raspantie. Doi jandarmi, cu pustile pe umar, umblau ceva mai inainte, impingand de umere pe doi pantalonari cam jerpeliti. Purtau paltoane cu manicile prea scurte. Nu pareau jigniti de pozitia umilitoare in care se aflau. Persoana cu caciula tuguiata de astrahan si cu guler de vidra lua o infatisare incruntata. Se opri si lasa pe jandarmi sa-i aduca oarecum la picioare pe cei doi. El era pe tapsan. Jandarmii se oprira ceva mai jos. Vantul statuse deplin. Soarele avea in el ceva copilaresc si vesel. Nimene dintre cei de fata nu se mira de vartej. Toti, ca si Vitoria si ca si Gheorghita, se mirau de cei doi straini.

- Ce-or fi faptuit? intreba femeia cu grija pe unul dintre munteni.

- Nu stiu: are sa-i judece si avem sa vedem.

- Dar cine-i boierul acesta mititel si tantos?

- Om mare. Domnu subprefect.

- Il vad c-o adunare dupa dansul.

- Este; a hotarat adunarea acasa la primarele, ca sa spuie oamenilor porunci de la stapanire. Are sa fie alegere de deputat la Piatra. Vitoria nu stia de acestea. O interesau si mai mult cei doi jerpeliti. Sprijinindu-se desa, se ridica in varful degetelor, ca sa vada mai bine. Domnul subprefect intreba suparat. Vorbea tare si repezit:

- Ce-i cu indivizii acestia? Unul din jandarmi lamuri. I-au gasit la crasma, intre oameni, c-o jucarie: o musama cu colori si numere. O intind pe-o masa si indeamna pe sateni sa puie parale si sa zvarla zaruri. Daca se potrivesc numerele, platesc; daca nu se potrivesc numerele, pun mana pe paralele oamenilor si le vara in buzunar.

- Aha!

De-acestia imi sunteti voi? se holba la ei domnul subprefect.

- Domnule subprefect, se apara unul din ei cu grabire, dand din maini. Era cel mai nalt. Celalalt il privea mai de jos, cu umilinta. Domnule subprefect, va rog sa binevoiti a ma asculta, ca sa vedeti ca in toata chestia aceasta nu este nimic neonest. E un joc de noroc, domnule subprefect. Eu va cunosc pe dumneavoastra, domnule subprefect. Dumneavoastra sunteti domnul subprefect Anastase Balmez. Va stiu om just. Veti conveni ca putem castiga, dar putem si pierde, intr-adevar, cateodata pierdem, cum s-a intamplat la Hangu. E o afacere ca oricare alta.

- Cum? Ati fost si la Hangu? se mira subtire domnu subprefect Balmez, impungand in sus cu caciula. Eu adun oamenii pentru interesele lor, si voi veniti pe de laturi si-i inselati cu minciunile voastre?

- Vai de mine, domnule subprefect, se poate una ca asta? Noi nu inselam pe nimeni. Avem de-a face cu oameni in toata firea. Le explicam ce este si nu le pretindem numaidecat sa ponteze. Unora le place si ponteaza. Putem noi sa-i impiedicam?

- Las ca va stiu eu. Ia sa-mi spuneti intai cum e jucaria aceea a voastra.

- E cu zaruri, domnule subprefect, si cu numere castigatoare. Un om, care are placere, ponteaza un leu. Daca castiga, ii platesc sapte.

- Intr-adevar, afacere buna. Ia sa ridice in sus mana cei care au castigat. Vad ca nu ridica nimeni mana. Acuma va rog sa binevoiti, cum spune negustorul acesta, sa ridicati mana cei care ati pagubit. Asa de multi pagubasi? Dupa cat vad, ati pagubit toti. Oamenii radeau, agitand bratele. Pentru paralele lor pierdute, aveau cel putin petrecere. Persoana stapanirii lua o infatisare mai severa.