Baltagul - Mihail Sadoveanu

Capitolul 4

Trecu prin intuneric, pe langa tintirim. Casuta singura a babei Maranda trimitea fire de lumina spre vale printr-un geam cat palma. Cum se apropie de usa, se trezi inlauntru un fel de chelalait ciudat al unei dihanii de pe alt taram. Parc-o sugruma cineva si ea se zbatea in spasmuri de moarte. Glasul bland al babei, bombanind dupa usa, nu izbutea s-o linisteasca. Asta-i catelusa de vrajitoare, vorbea in sine clatinand din cap Vitoria. Trebuie sa aiba dintisori de crita pe care-i ascute baba Maranda c-o cute neagra. Se deschise usa.

- Dumneata esti Vitorie? Te-asteptam.

- Da? se mira nevasta. Poate m-ai vazut trecand la parintele.

- Nu. Am eu veste din alta parte. Intra. Catelusa vrajitoarei tot maraia subtire in cotruta de sub horn. Era o javra slabuta, cu urechi ciulite de liliac si cu ochii bolditi. Blanita-i subtire, de coloarea soarecelui s-a cenusei, din cand in cand tresarea zbarcindu-se. Atunci icnea, parca voia sa sperie lumea.

- Taci si fii cuminte, fetita babei, zise batrana ridicand asupra ei aratatorul de la mana dreapta. Fetita babei tacu, incovrigandu-se in cotruta. Vitoria intreba, zambind:

- Poate-l tii in catelusa asta?

- Ce sa tin?

- Nu stiu cum sa-i spun; dumneata cunosti mai bine numele.

- Draga Vitorie, se holba baba in bagdadie, palindu-si una de alta palmele; ti-am mai spus si alta data sa nu vorbesti de dansul si mai ales numele sa nu i-l rostesti, ca-i primejdie.

- Bine, bine, raspunse nevasta privind in juru-i. L-ai intrebat?

- Ce sa-ntreb? Femeia lui Lipan se aseza pe coltul laitei in chilia scunda. Mirosea a fum: flori uscate, gramadite prin colturi si-n grinda, amestecau cu fumul mireasma intepatoare, in capatul laitei, sub perne si poclazi, sta o lada mare jatfasoveneasca inflorita cu ros. Ii atarna o lacata grea in balamali tari Poate sa fie in lada aceea, se gandea cu indoiala Vitoria. Se vestise in tot satul ca baba Maranda are ascuns la ea pe cel cu nume urat. Daca spui si n-apuci a-ti face cruce cu limba, iti ia graiul. Ce demon va fi fiind, cine putea sti? Vitoria incerca sa creada ca tot in catelusa salasluieste. Tot ce se spune poate fi si minciuna; insa adevarat este ca baba are unele tainice stiinti si mestesuguri. Ofta, asteptand. Batrana stia bine ce vant a adus-o pe nevasta lui Lipan; ii lasa insa pricina la o parte si incepu sa se tanguie de ale sale.

- Vai de capul meu cum traiesc eu aici!

Nimeni nu ma stie, nimeni nu ma vede, nimeni nu-mi leapada un brat de lemne ori un pumn de faina. Numai cand au o scarba, ori o boala, atunci isi aduc aminte.

- Baba Maranda, vorbi Vitoria privind-o tinta, tare te rog sa marturisesti daca ai iesit vreodata din casa mea cu mana goala.

- Ba, draga mea, daca as spune asta, as pacatui. Dumnezeu aude. Vitoria ridica ochii spre rasarit. De-acolo le privea si zambea ascultand sfantul Sisoie, care are stapanire asupra unora dintre demonii marunti. Era o zugraveala veche pe lemn de tei. Barba sfantului mai ales, carunta si invaluita de un vant neclintit, era ceva minunat.

- Atuncea de ce vorbesti asupra mea?

- Nu vorbesc asupra dumitale. Vorbesc de lumea asta rea, langa care traim.

- Ba, mie, baba Maranda, se cuvine sa-mi vorbesti de altele. Iaca, ti-am adus o litra de rachiu de cel bun de la Iordan. Desarta-l in plosca dumitale si sa-mi dai garafioara, ca sa-ti mai aduc si alta data. Iar daca te ostenesti mani pe la mine, nu uita sa-ti iei desaga. Si s-aduci s-o strachina, ca sa-ti pun intr-insa branza. Baba ramase cu ochii atintiti asupra gazornitei care-si palpaia samburele de lumina de pe prichiciul hornului.