Baltagul - Mihail Sadoveanu

Capitolul 13

Desi stia despre ce-i vorba, domnu Toma se arata mirat. Nu-i venea sa creada ca asemenea intamplari pot avea loc; sa vie o nevasta de la Tarcau si sa gaseasca aicea, in Sabasa, cainele barbatului ei. Tot asa de mirat paru omul de gazda, cand vazu ca intr-adevar cainele raspunde la numele pe care i-l da nevasta si o cunostea de stapana cu mare bucurie. Dand lamurire la intrebarea nevestei, arata ca acest caine de pripas a venit la gospodaria lui asta-toamna, din rapile muntelui. L-a vazut dand tarcoale; pe urma s-a suit pe-un colnic s-a urlat, cum urla canii in singuratate. A coborat si s-a asezat in preajma, supunandu-se cu pantecele de pamant. Munteanul a inteles ca poate sa fie un cane ratacit de la ciobanii care au trecut cu oile. L-a judecat destept si vrednic dupa infatisare si a strigat la nevasta sa-i caute o bucata de mamaliga rece. I-a dus mamaliga aproape si i-a lasat-o. El s-a apropiat si a mancat-o lacom, din doua inghitituri. A venit la poarta, asteptand sa i se dea drumul. Gospodarul a deschis poarta. El a intrat s-au navalit asupra lui cei doi cani vechi de casa. Fara a fugi, fara a navali-asupra lor, fara a arata coltii, numai putintel arcuindu-se, si-a dat el intelegere cum ca ar fi un pribeag care cauta stapan si tovaras. A trecut spre sura. L-au primit astfel si canii. Oamenii de casa i-au dat nume Pripas, pe care el l-a inteles

- si s-a purtat toata iarna cu vrednicie, strajuind in vremea noptii in patru parti a ograzii si platindu-si cu dreptate hrana. Acuma, se invoia gospodarul, daca femeia asta si-a gasit canele si-i trebuie, poate sa si-l ieie, dand numai cuvenita multamire gazdei. El nu se pune de pricina, afland mai ales ca-i vorba de un gospodar stapan de oi, care s-a prapadit si nu se mai gaseste. In cele dintai saptamani, in unele dupa-amiezi, dulaul era fugar. Se ducea in munte cautand parca ceva. Din cate spunea nevasta de la Tarcau, se vede ca-si cauta stapanul. Se ducea poate unde zacea lesul, intr-un loc singuratic si pustiu. Dupa ce au venit ninsorile si s-a pus omat, canele s-a mai linistit. Tot se mai duce pana la colnic. Acolo sta pe ganduri; dupa aceea se intoarce acasa. Mintea canelui nu-i ca a omului. Se vede ca a uitat drumul, daca intr-adevar se ducea pana la stapanul lui mort. In gandul acesta care-i venise dintr-o data, sa caute canele, Vitoria cunoscu alta binecuvantare. De unde-i venise gandul? Fara indoiala de la Nechifor Lipan. El

- se intelegea lesne

- nu mai era intre vii cu trupul. Dar sufletul lui se intorsese spre dansa si-i dadea indemnuri. Era s-o hotarare mai de sus

- catra care inima ei intruna sta ingenuncheata. Desfacu naframa si dadu omului mai mult decat astepta. Gospodarul crezu ca se insala el; pe urma isi inchipui ca se insela nevasta. Desfacu la vedere cele doua bancnote de cate o suta de lei. Nevasta nu se inselase, le impinse spre el, innoindu-si multamirea. Canele o urma supus, scheunand din cand in cand moale. Atunci se apleca dintr-un umar si-i mangaia crestetul cu palma, il intreba in gand daca are sa-i fie de folos. Nu avea nici o indoiala ca are sa-i fie de folos deoarece nu se indreptase catra el fara hotararea altor puteri. Tine canele cu dansa si-l poarta de cateva ori in munte, pana ce si-a aduce aminte s-a cunoaste iarasi locurile. Poate are sa intarzie cu voia lui Dumnezeu, pana ce se va mantui zaporul si se vor scurge puhoaiele. Atunci, de pe costisa pe costisa si din rapa in rapa are sa caute oasele si armele. Calul nu s-a vazut. Poate-a fost dus de dusmani la iarmaroacele de la camp. Ori poate a fost si el pravalit si zdrobit si l-au ciugulit, ca si pe stapan, corbii. Acuma vede ca chiar de la inceputul inceputului a inteles aceasta durere a vietii ei; chiar de aceea, din intaia clipa, i-a stat inima ca in cleste. Mai bine astfel, intr-o privinta: sa-l stie mort, decat parasit de casa lui, in bratele alteia si-n asternut strain. Dar daca i-a fost lui Nechifor scrisa asemenea soarta, pe care nimica n-o poate inlatura, Dumnezeu, prin sfanta de la Bistrita, a adus-o pe dansa, Vitoria, pe cai cotite, tocmai unde trebuia ca sa-si gaseasca pe cel drag, sa-l ridice din locul pieirii si sa-l puie in pamant sfant, cu toate randuielile stiute. Acuma, dupa niste sfaturi ale sotiei domnului Vasiliu si dupa invatatura lui domnu Toma, ii ramanea sa mai faca un drum pana la Borca