Patologic

Conglomeratti

Ajungând la un moment dat să nu-mi pese de nimic din tot ceea ce s-a întâmplat azi, iau loc pe scaun.
Îmi scot și aprind ultima țigară din pachetul ponosit de Dorandi, îl arunc strivindu-l aproape fără forță și mă afund în gândurile mele uitându-mă pe geam spre acele ființe nevinovate...
Nepăsarea mă cuprinde fără să vreau.
Apuc de scaun, mă sprijin de spătar, mai trag un fum. "Toate astea pentru ce?... Că așa vrea el sau că așa e nevoie?... Are întradevăr ordine de sus?... Galmanicienii chiar au fost aici? Sau să fie o eroare ca-n lupta de la Nuicik?...".
-Gata băiete,putem pleca. Ante a pus tot ce trebuie, ceasu-i setat.
Eram așa afundat în gândurile mele încât nu l-am observat pe Gato intrând pe ușă și punându-mi mâna bărbătește pe umăr.
"Ceasu-i setat...!?"
Mi-am mai zis odată și am încremenit.... Știam ce urma să fie. Știam ce le așteaptă pe acele ființe. Știam că trebuie să plecăm și nu le pot ajuta în vreun fel...!
-Oare-i bine așa?... Am mormăit încet și lung,cu accent de neputință.
-Ce zici băiete? Bătrânul Gato nu te aude prea bine. De fapt, nu mai aude deloc! zise el pufnind într-un râs dement și zăpăcit, cu gura până la urechi.
"Tipic ție..." mi-am zis.
-Nimic, mă gândeam ce vom avea la masă deseară, sunt nerăbdător să ajung acasă.
I-am răspuns la întrebare neglijând total sarcasmul și gluma lui nesărată adresată propriei persoane de altfel.
-Eu sunt nerăbdător și flămând pe deasupra! îmi spuse continuându-și râsul frenetic, mult mai accentuat de data asta.
L-am lăsat să-și facă damblaua și să râdă în continuare. Așa era el. De când îl știu avea tot timpul de glumit, chiar de era să fie omorât de 5 ori pe puțin. Avea ceva al lui care îl împingea să râdă, să fie vesel.
Gato Canter era numele întreg, un om de vreo 1.66-67, avea 42 de ani, deși nu părea deloc, cu păr neordonat și lung, cu burtă accentuată, mâini butucănoase și picioare mici și agere.
Avea ochii sclipitori de negri băgați în orbite și o față rumenă și dolofană, buze subțiri și negre, de la tutunul mestecat zi de zi probabil.
A fost subofițer în Divizia "Patru Camuflaje", era bun la ambusade și spionaj. Avea patru medalii de merit și una de excelență. Mereu îmbrăcat la patru ace pe atunci,așa cum trebuie să fie un subofițer respectabil. Acum însă e ponosit și îmbrăcat ca un om de rând.
Asta se întâmpla de demult, în tinerețile lui pline de glorie. Acum e doar soldat în "Avangarda Mareșală", ca mine de altfel...
Ăsta era Gato Canter, un om simplu. Un om al naibii de atent și cu o seriozitate de neînțeles când vroia asta. În rest era un bufon și o figură de nedescris.
Am luat 85 de certeni (aceștia erau banii zilelor noastre) și i-am întins lui Gato, care se ștergea pe față de sudoarea prelinsă de la atâta râs:
-Mergi și ia-mi un Dorandi te rog.
-Trebuie să plecăm, uite că apar și Ante cu Hurio! Nu am timp de țigări. Hai, pune troaca în mișcare! îmi spuse el în timp ce arăta pe geam spre cei doi.
-Bine. O pornesc și decolezi tu, merg eu să-mi iau țigări.
Am luat cheile, le-am băgat, am dat de trei ori din ele și a pornit primul motor. Gato aruncă celelante chei și pornesc și celălant motor. Așa era procedura de pornire, cu doi oameni,două chei și multă bătaie de cap.Am dat din manete să le văd maleabilitatea și dacă nu s-au blocat ca data trecută. Totul era bine, mergeau ușor. Arunc cheile la locul lor și le returnez pe celelante lui Gato ridicându-mă de pe scaun și plecând din camera principală.
Ies pe holul îngust mie oarecum, hol cu o culoare care aduce spre galben-verzui dar mai degrabă seamănă a o nuață de maro spălăcit. Merg în camera cu alimente, iau cei 85 de certeni și îi bag în tonomatul mare, nergu și greoi. Selectez Dorandi, aștept și mi-l dă. Iarăși ponosit!
-La dracu cu aparatura asta! am răcnit.
-Iar te descarci pe aparat dragă Stoke?
Mă întorc nervos și îl văd pe Hurio care se uita la mine mirat cu zâmbetul pe buze.
-Tu erai Hurio. Da, iarăși mă cert singur. Mereu îmi dă pachete ponosite în ultimul timp drăcovenia asta! i-am spus eu stângându-i mâna și luându-l în brațe.
-Mai lasă țigările, te-au slăbit amarnic! Erai mai voinic acu' un an, ai îmbătrânit de la ele.
-Ei,le-aș lăsa dar ele, ele nu mă lasă pe mine! i-am răspuns râzând lui Hurio.
-Hai să plecăm din văgăuna asta, Ante și cu mine am setat ceasu' la 3 cadrane deci avem cam 6 ore să fim cât mai departe de aici...
-Bine, i-am spus cam dezamăgit, știind ce se v-a întâmpla...Ante unde-i?
Am schimbat repede subiectul, ieșind din camera cu alimente și îndreptându-mă spre cea principală nevrând să-i dau vreo bănuială lui Hurio despre ceea ce mă frământă.
-Încarca bateriile la arme din ce-mi aduc aminte. Spunea ceva despre vechea lui Jufa, cică vrea sa o repare. Auzi! Sa o repare! mi-a spus cu un ton cât se poate de sarcastic.
-Nu mai face nimic din arma aia, Jufa a fost bună, i-am replicat eu. Problema lui dacă a stricat-o. Nici nu știu ce-i trebuie alta, o are pe cea nouă din stocul de Trăgătoare.
-Nu compara o Trăgătoare cu o Revoluționară Stoke, nu compara o Trăgătoare cu o Revoluționară niciodată! Îmi zise el amenințându-mă cu degetul și zâmbind pe sub mustățile lui stufoase.
-Bine, bine...Hai să mergem. Dacă mă contrazic cu tine nu mai scap vreo trei zile de criticile tale, i-am zis eu în timp ce intram în camera principală.
Hurio Viren era un bărbat zdravăn, atât la trup cât și la minte. Avea 38 de ani, înalt cam de vreo 1.90, plin de mușchi care îi pun în evidență construcția bine făcută, cu niște mâini pline de fibră și picioare bine închegate. Față lunguiață și o mustață stufoasă, păr ciufulit și ochii mari verzi.
Știa multe și arăta puține. Mai ales în cadrul armelor, era vechea lui profesie în subdivizia "Testare Armament" din cadru "Muniții". Le testa pe toate și dădea verdicte în legătură cu ce-i bun și ce nu la ele. Ajunsese chiar să le și construiască la un moment dat fiind avansat la "Construcții Artizanale".
Era un om simplu înainte de a ajunge acolo, odată ce a prins gustul banilor a început să vândă marfă la contrabandă. Ajunsese așa disperat după bani încât și-a deschis acasă un atelier de confecționare! Fiind prins și dat afară, amendat și amenințat cu pușcărie pe viață a fost salvat de război. Trebuia judecat cu două zile înainte de izbucnirea războiului dintre noi și Gamanicieni.
În dezmățul acela de nedscris a fugit pe Randuni cu încă 46 de pușcăriași.
Acum e cu noi, s-a cumințit și face ce știe mai bine. Arme...
Ajuns în camera principală simt un miros zdravăn de ulei ars. Ante era plin de el. Avea și în gură și în nas și în urechi.
-Iarăși bujia? îl întreb retoric.
-Din nou vechea garnitură își face de cap! M-am săturat de cazanul ăsta ruginit! Îi dau foc și plec de tot, odată cu el!
Era nervos din cale afară, ca de obicei în ultima vreme.
-Hai că te ajut să o montăm înapoi, îi zic eu.
-Lasă-mă! Am pus-o eu! În baza voastră...
Dădu să continue dar l-am întrerupt aruncându-i un prosop să se șteargă.
Între timp am mers la Gato și i-am făcut cele trebuincioase decolării. Nu era prea mulțumit de prestația lui Ante, i se citea pe chip dezgustul față de el văzându-l plin de ulei ars.
Ante era concentrat să se șteargă cât de cât pe fața moroconoasă în timp ce vorbea singur despre neajunsurile lui și cum s-a săturat de toate.
M-am retras pe scaun și mi-am aprins o țigară uitându-mă la el lung și gânditor:
-Ai apă caldă, mergi și spală-te cât decolăm noi, i-am propus eu.
-Mă duc la dracu'! mi-a răspuns sincer în timp ce mergea spre baie.
Ante. Ante Singa. Tot timpul țâfnos și palavragiu.
Înalt, cam de 1,70-70 și ceva. La aproape 40 de ani ai lui avea păr pe ici colo-n cap și o față fină, mereu proaspăt rasă după obiceiul lui. Buze groase și lucioase cu un cuntur bine definit. Sprâncenele mari și stufoase îi acopereau ochii aproape în întregime, încât nu deosebeai albastrul închis al ochilor de negrul spâncenelor.
Avea mâini lungi și subțiri și piciorul stâng la fel. Pe cel drept l-a pierdut jumătate în timpul unei ambuscade pe Nuicik, a dus dureri infernale. Acum are o proteză din galmazon și se menține bine cu ea. O fi el subțirel, dar e sprinten mai mereu.
A fost și el cândva tehnician la N.T.C.I., adică "Nave Teritoriale și de Comerț Intern". Știe tot ceea ce ține de navă și contrucția respectiv repararea ei. Nici cu armele nu stă prost, a prins câte ceva de la Hurio și cum știe mecanică avansată, a început și el cot la cot cu Hurio să repare și să dezmembreze arme.
Am terminat țigara repede și am luat una dintre manete. Gato la fel. Am aprins reactoarele externe și ne-am ridicat ușor de la solul întuneat al planetei Farut. O planetă mereu neagră cu copaci veșnic uscați. Am mai tras o ultimă privire acelor ființe, 124 la număr, înainte de a presuriza ușile și de a începe decolarea. Îmi stârnisem un sentiment de milă ușor de remarcat pe chip.
-Fără milă băiete! La așa vremuri, dacă ai milă mori primul! Ăștia erau delicvenți și știi ce au făcut, nu au dreptul la milă! Iar cât despre planetă... Oricum e mică și pustie, n-o să-i ducă nimeni lipsa.
-Gata Gato, am înțeles aluzia, i-am răspuns.
-Gato are dreptate și o știi prea bine Stoke! Așa avem ordine? Așa facem....îmi zise Hurio în timp ce se așeza pe scaunul de la armament.
-Așa-i. Hai să plecăm...
Nava se ridică greoi dintre munții de granit și cazur din jur. Era o navă veche și uzată mult,timpul își puse amprenta asupra ei.
Cu toate astea mergea încă binișor și era spațioasă.
Avea cam 70 de metri lungime și 40 lățime, o cameră principală, una pentru alimente, două dormitoare nu prea mari, o baie, o bucătărie improvizată și un hol lung care imterconecta toate încăperile.
Camera principală era în fața navei,bucătăria pe dreapta cum ieși din camera principală și camera alimentelor pe stânga. Următoarele celelante două uși urmau cele două dormitoare iar în capăt baia, destul de spațioasă după părerea mea. Avea tot ce trebuie pentru o baie, cabină de duș,mașină de spălat, WC. Avea toate dotările unei băi acceptabile.Dormitoarele la fel, paturi supraetajate, noptiere și dulapuri.
Înăuntrul navei era sumar, becuri cu harit, vechi. Ușile erau automate, se mai blocau câteodată, dar în rest nu erau probleme.
Aparatura navei era de tip xentic,o tehnologie nici veche nici nouă, era la locul ei și funționa bine. Nava era dotată cu arme daserite pe bază de nichel și gurel iar scuturile din spenbig, ceea ce era cât de cât bine.
O navă bună. O navă protejată. O navă veche dar acceptabila.
Culoarea era estompată de timp,acel maro care dădea impresia de galben verzui.
În fața navei ovale care decola ușor după obiceiul ei, se putea citi mare "CONGLOMERATTI" cu litere parcă curse și ușor șterse, distanțându-se de sol din ce în ce mai mult, cu noi patru la bordul ei, îndreptându-ne spre Zicorilo, să dăm raportul misiunii și să așteptăm noi ordine.
Planeta Zicorilo... Planetă pe care o numim casă...