Dincolo De Portile Iadului

Prima misiune

*Perspectiva Arianei*

Nu stiu cum sa ii spun lui Denis ca Lucifer ne-a dat o misiume. E unul dintre cele mai rele lucruri din lume.  Sa dam foc unui club cu o multime de oameni. Stiu ce planuieste si imi e frica. O voi face singura, nu am cum sa il implic in asa ceva. Nu, nu o pot face singura, o sa afle si o sa il omoare. De ce imi pasa de el? 

*Perspectiva Denis*
De când am fost in iad viata mea a devenit mult mai ciudată. Simt ca trebuie sa fac rau, simt ca trebuie sa imi  fac rau. Sunt intrerupt de telefonul care suna in buzunarul meu. 

*Convorbire telefonica:

Ari: Trebuie sa vorbim ceva!

Denis: De ce m-ai bagat in asta? intreba oarecum nervos 

Ari: Imi pare rau! spune pe o voce stinsa

Denis: Mi-ai distrus toata viata! tipa eu 

Ari: Crezi ca mie imi e usor? tipa apoi inchide telefonul*

Arunc telefonul pe pat si eu dupa el. Caut perna deasupra capului meu si cand o gasesc mi-o pun pe fata. Nu apuc sa stau prea mult asa ca aud o bataie in usa. Cobor sa vad cine e. Exact cine ma asteptam Ari.

Denis: Intra!

O conduc in camera mea unde aud cel mai uluitor lucru. Eu sa fac asa ceva? Atat de mult rau? Cumva nu ma deranjeaza, cumva mi-ar face placere.

Denis: O fac! spun deschis

Ari: Poftim?

Denis: Nu pofti ca ti se apleaca! O voi faci!

Ari: Esti sigur ca vrei asta?

Denis: Abia astept sa vad acele flacari! Imi imaginez reflexia iadului in ochii tai!

Ari: O facem deseara!

Nu mai rezist, sunt nerabdator, dar oarecum imi este frica. Daca voi fi prins? Sau daca ma voi razgandi si Lucifrica ala va veni dupa mine? Stiu cu ce sa imi ocup timpul ca sa uit!

Merg in fata oglinzi din baie si ma concentrez pe ochii. De ce nu merge? Inchid ochii si ma gandesc doar la negru. Deschid ochii si nimic. Stiu ca va reactiona la durerea mea! Iau lama de barbierit si o infing in pielea ce acoperea venele. Sangele isbucneste, moment in care strang ochii. Tot nimic! Ce sa fac sa il fac sa reapara, vreau sa vorbesc cu el!

Vine seara, momentul mult asteptat.

Denis: Cum o facem?

Ari: Toata cladirea este plina de substante inflamabile, si in interior si in exterior! Tot ce avem noi de facut este sa aprindem cate un chibrit in dreptul fiecarei intrari pentru a opri oameni din a iesi. Gazul, benzina si toate celelalte se vor aprinde acoperind totul, facand treaba in locul nostru.

Denis: Atata tot? Sper macar tipetele sa fie pe masura!

Ari: Cum de te-ai schimbat asa repede?

Denis: Tu m-ai facut asa!

Ari: Imi pare rau... zice ea aproape soptit

Cladirea avea dor doua intrari asa ca ne-a fost foarte usor. Eu am aprins un chibrit, iar ea altul, eu la o iesire, ea la alta, apoi am privit spectacolul rosu. Toate acele tipete, toate acele plansete creau cea mai frumoasa sinfonie auzita de mine vreodata. Un om a reusit sa iasa, dar nu a mai trait mult dupa, a murit din cauza arsurilor pe trotoarul alaturat fostului club. Am privit cum se zbatea si incerca sa strige dupa ajutor. Ari a vrut sa il ajute, insa stia consecinta ce urma sa vina daca o facea. Nu dupa mult timp echipajele de interventii isi fac apariti pentru a stinge incendiul si a salva farama de viata ce mai ramasese. Nu mai puteam sta acolo sa privim si nici nu puteam sa ajutam asa ca ne-am retras la mine acasa.

Oare ce o urma? Care va fi urmatoarea misiune? Si de ce ne-a pus pe noi sa o facem?