Singur,dar nu Singur

Noapte

Pe ecranul ciudat al televizorului vechi din camera ruleaza cele mai indragite desene animate, regii copilariei, Tom and Jerry. Afara ploua iar, e frig ca naiba, e noapte...e sumbru, e liniște, se aud doar cateva zgomote aiurea, fara vre o prea mare importanta, ca si mine de alt fel, stau si eu, mai mult privesc in gol decât primesc masinaria care transmite oarecum o parte frumoasa din copilaria pe care, cred eu, aproape am pierdut-o.
Telefon incepe sa sune, e un fel de prieten pe care nu l-am văzut niciodata, dar vorbeam pe net , si stam in acelasi oras, dar niciodată, din nu stiu ce motive, nu am avut chef sa ies cu el, am bagat mereu nu stiu cate motive, ca nu pot, ca nu am timp, ca mi-a murit pisica, ca imi naște cateaua... Si au trecut cateva luni bune , ma mir cum, inca nu s-a plictisit. Ma gandeam, sa ii raspund, sa nu ii raspund, sa fiu politicoasa si sa raspund, dar sa zic ca imi e prea somn? Sa inchid? Eh ma decid sa raspund,
- alo! Ce faci?
- Buna seara! Ce sa fac, dorm, pana mea, e 12 noaptea...
- O, scuze, te deranjez?
Cum naiba sa intrebi asa ceva? DORM.. Cum sa nu ma deranjezi, dar totuși ca sa nu ii zic chestiile astea, si sa fiu cat de putin politicoasa, ii spun pe un ton cumva nervos si somnoros;
- Nu! S-a intamplat ceva?
-Pai nu chiar, ma gandeam la tine, voiam sa stiu ce mai faci, eu sunt putin trist pentru ca sunt singur si ma gandeam ca o sa ma inveselesti...
Cu ce gresesc, e 12 noaptea, trecut defapt, poate chiar 1, si pentru ce suni, ca te simti singur si ai nevoie sa te consoleze cineva... De ce eu? Nu te gandesti ca esti foarte penibil? Si ca nu am chef de tine? Sincer chiar ma enervez putin si ii raspund;
- Scuza-ma nu cred ca pot sa te ajut cu ceva, imi pare rau
- pai atunci?!
- pai atunci , hai noapte buna!
Apoi ii inchid telefonul in nas.
Nu am nimic cu el , doar ca stilul lui , prescurtarile cuvintelor in conversatii , ca si "cf, bn, trb, tb, vsm, sc.. Etc" la care ma uit ca la o salata de fructe de mare pe care nu le inteleg si nu vreau sa le gust , nici daca as stii ca mor de foame... Folosirea cuvantului "deoarece" la fiecare 2 cuvinte, ma streseaza asa de tare, incat mereu incerc sa scap de el ca sa nu ii zic cateva deapre prostiile alea.
*
Il las naibi, oricum nu imi pasa.
Vreau doar sa ascult muzica, vocea placuta a lui Marcel, ma imbie spre dorinte , incep sa il ingan, "vreau cand moor, cavou, covor, lumina, fulgi decor, ceru-n stelee
...grea lustra , lumina lacustra.... Apoi iubire trista, " atrna beata pe-un perete stramb, tristetea-n rame.. Prea departe te simt...
E de ajuns sa ascult Alternosfera, sa stau in pat si sa ma gandesc la el. La ochii mici si blanzi, la buzele perfecte, pe care le-as vrea intr-un sarut vesnic sau macar sa pot sa il privesc de la distanță, să ii vad parul lung, corpul perfect, imbracamintea oarecum brutala. Sa ii vad si sa ii înțeleg gesturile, sa ii simt prezenta... Sunt adancita in tacere, imi simt ochii grei, buzele imi tremura, strang din dinti si ma abtin de la orice lacrima
Privesc in continuare in gol, nu vad, nu aud, nu simt nimic, imi doresc doar sa stau ca o stana de piatra, sa stau in liniste.
Ma ridic din patul obosit, ma uit in jurul meu, nu pot sa dorm, lumina lunii imi mangaie obrajii, imi sclipeste in ochii verzi,razele trecand prin lentila ochelarilor. Privesc in delung pe geam, nu e nimeni pe strada, decat cativa caini care urla ca lupii in toiul iernii, cand sunt mai flamanzi. E aproape 2 si jumatate noaptea, primesc insfarsit un mesaj, "te-ai culcat? ", acum sunt bine, el e bine, a ajuns acasa, habar nu am de ce ma ingrijorez asa, ce naiba , e mare , stie sa aiba grijă, si incep sa ma hlizesc si sa zâmbesc. Dar ce bine, nu a uitat de mine, daca nu trimitea mesajul , probabil stateam treaza toata noaptea si ma ingrijoram a prostului, si apoi trimiteam un mesaj si ma linisteam, pentru ca nu , desigur, era bine.
Incep sa vorbesc cu el, il intreb daca e bine, daca s-a imbracat, daca a mancat, si ma comport ca o mama, ma simt penibil si amuzata, sunt prea stresanta, dar nu cred ca ii displace, sau poate ii displace, doar vrea sa para amabil ori nu vrea sa ma faca sa ma simt prost. Imi place asa mult sa vorbim, e enervant, sadic, simpatic, cred ca si brutal, intr-un fel, dar pe langa astea, e foarte dragut. Probabil e dragut cu mine din politete, ca doar e crescut bine,e educat, nu vrea sa para vre un nesimtit. Probabil. I se face somn, imi spune noapte buna, vreau sa mai vorbim, dar las sa doarma...
Imi iau castile, mp3player ul si stau pe pervazul geamului , ascult muzica, sunt nostalgica si linistita, tristă intr-un fel... Acum ploaia s-a oprit, mai cade cate un picure de pe stresina casei, ascult cu plăcere. Apoi imi iau o foaie, un creion si desenez, creionez o inima, e gri, ii lipseste culoarea rosie si venele care se preling in delung pe ea, care au tenta albastruie, dar inima asta e gri, doar gri,e frumoasa, pare sincera...