Singur,dar nu Singur

O zi normala

Ce se intampla? De ce simt cum imi curge sângele prin vene, de ce ma doare? Oare sunt emotii? Oare e frica? Oare sunt bolnava? E ceva in neregulă cu mine? Oare? Oare? Oare?
Cred că am sute , ba chiar mii de întrebări la care nimeni nu poate sa imi răspundă... Dar de ce? Mereu m-am intrebat...
Inca stau tot in casa, tot cu gandul în toate partile, nu cred ca am scos un cuvant de cateva zile, parca am amuțit... Si daca am scos cate un cuvant, l-am scos vorbind singura. E amuzant ce e drept.
Viata mea e tare monotona, m-am saturat asa ca imi iau cativa bani, iau un autobuz si merg in oras. Ma intalnesc cu cea mai buna prietena, desigur ea e cu iubitul ei, sunt asa fericiti.
- Heeyyy! Ce faceți? -le zic cu un zambet fals- Cum mai sunteti?tot va mozoliti? Tot va mozoliti, inca nu aveti copil? -si le rad aiurea in nas, ca si cand as incerca sa fac o gluma buna, dar iese una proastă si nu stiu cum sa ma scot din cacat.
- Pai noi suntem bine. Tu?
Ce sa zic, prin "noi suntem bine" inteleg, suntem mult mai bine ca tine, ne simtim perfect, ne iubim, avem grija unul de altul, ne sarutam, ne imbratisam, nu simtim singuratatea, iar prin"tu" inteleg, tu pentru ce mama dracului ai mai venit? Tu esti singura, fraiera, idioata, proasta, mai bine mergi de aici.
Ma uit in gol si mor de ciuda cand le vad zambetele largi, gafaind in fata si raspund sec"bine "
Privesc spre malul apei, ma apropii, ma uit in apa si reflexia unei persoane se vede tulbure, sunt eu, un chip hilar, putred, trist si fricos. Imi ridic privirea, ma uit pe partea cealalta a malului si mi-l imaginez din nou pe el. E acolo se uita la mine, imi zambeste si ma cheama, dar cum? Cum sa ajung? Cand e apa adanca? Daca ma bag prin ea o sa ma inec si o sa mor. Probabil ca apa e imposibilul. Imi dau o palma scurta si imi revin, imi vine sa plang, simt o durere in ochi, strang din dinti cat pot de tare, strâng si din pumni, simt furie, simt dispret pentru tot ce e in jurul meu, ma uit spre cer si tac. Încep din nou sa simt ura fata de zeu.
Ma ridic si plec spre stația de tramvai. Tranvaiul apare in cateva minute, urc, simt putoarea, vad oameni batrani vorbind despre ce a facut vecina de la 3, țărani prosti care au difuzoare mari prin care bubuie cu putere industria muzicala din Romania, imbranceli, sunt calcata pe pantofi, dar nu aud de nicaieri un "pardon" ratacit, la iesire, oamenii se inbulzeac sa urce, incercand , parca sa sara peste cei care coboară....
Isfarsit am iesit, ma indrept spre non-stopul din colt, imi cumpar o apa la un leu si cateva nectarine. Trec strada pe loc interzis , pe unde masinile circula cu cea mai mare viteza, trec linistita ca si cand frica de moarte nu ar fi, ca si cand nu mi-ar pasa ca accidental, ar veni un nebun cu vre un bolid de fite si m-ar toci ca pe un simblu soarece. Trec cu bine, ma asez pe o banca in statia de autobuz pustie, unde sunt doar cateva babe și un tip care seamana cu el. Nu imi pot lua ochii de la el, sunt fascinata ca il vad, parca imi creste inima, pentru un moment ma simt bine, dar apoi imi dau seama ca iar visez aiurea, degeaba seamana, caci nu e el.
Urc in autobuz, ma pun langa geam, imi pun castile si astept sa ajung din nou in aceeasi camera monotona.
Am ajuns, ma uit spre pat și alerg spre el, e singurul meu prieten care nu refuza niciodata o imbratisare, apoi adorm in bratele calde ale lui.