Agenția era un dezastru total de o saptămână în coace.De ce?E simplu deși puștiul nostru nu încercase să se ascundă era foarte periculos tocmai de asta echipele trimise de noi nu puteau face nimic.În mod normal aș fi zis să fie omorat pe loc ,însă tipul e atât de paranoic încât umbla cu explozibil după el așa că o împușcătură și totul ar fi fost bum bum.Nu am dormit tot de o săptămână iar asta mă face tare irascibilă,nimeni nu vorbe cu mine ,iar eu șipam la toată lumea mai puțin la copiii mei pe care nu îi prea văzusem în ultima vreme.Nimeni și nimic nu mă mai putea scoate din starea asta și oricât de mult aș fi vrut să merg după nenorocitul ăla Radi mă oprea mereu spunându-mi că am 2 copiii acasă și asta doar pentru că știe că aș fi în stare să mă arunc în aer cu el doar pentru a scăpa lumea de unul ca el.Stăteam în biroul meu mai nervoasă ca oricând încercând să găsesc un plan și repede.Citisem de zeci de ori dosarul tipului astfel că puteam să spun că îl știu pe de rost.Mă uitam pe pereți așa cum făceam de obicei când trebuia să găsesc o soluție, mi-am aruncat ochii peste tot în încăpere până când ceva aruncat pe biroul meu mi-a atras atenția.Sigur că asta era ,puștiul nostru trebuia să aibă un motiv pentru care să devină așa,iăar eu eram gata să îmi testez teoria.Am ieșit ca o vijelie din biroul meu îndreptându-mă spre Daniel pentru ai îi cere mai multe informații.
-Daniel!strig la acesta când îl zăresc în mulțimea de oameni ce îl tot caută pe puștiul nostru prin orice mijloace.
-Andreea?!
-Ce știm despre tipul ăsta mai exact Daniel?întreb cu speranță în glas
-Că e un criminal periculos?
Mă uit la Daniel cu o privire de genul ,,sper că nu ești serios acum" după care îi dau o palmă peste ceafă,făcându-l să se uite urât la mine.
-Nu chestii evidente,mă refer la ce știm despre el cu adevărat,chestii personale?
-Nimic,adică chiar nimic nu îi știm nici măcar data de naștere.
-Atunci află totul despre el,vreau să știu până și felul lui preferat de mâncare din copilărie.
-De ce ne trebuie chestii ca astea?
-Pentru că ,Daniel, puștiul nostru a fost bun cândva,iar eu vreau să știu ce l-a schimbat.
Îl las pe Daniel în urmă îndreptându-mă fericită spre biroul meu.Ajunsă în birou îl sun pe Dylan pentru a vede ce mai fac micuții mei.Nu aștept prea mult ca acesta să răspundă,deoarece la al doilea ton de apel îi și aud vocea.
,,-Da, Andreea!
-Bună și ție!
-Cum mai stau lucrurile pe acolo?
-Bine de fapt ,i-am pus să facă niște săpături despre el și cred că asta o să mă ajute.Ce mai fac micuții mei?
-Bine doar ce am ajuns în parc,aș fi venit imediat înapoi însă erau atât de posomorâți încât trebuia să îi înveselesc cumva.
Am suspinat încet când am auzit cum se simt copiii mei însă nu aveam ce să fac până nu îl prindeam pe nenorocitul ăsta.
-Dylan poți să mi dai puțin?
-Sigur.
-Mami?
Strâng din ochi și trag aer adânc în piept pentru a le putea răspunde cu calm.
-Hei micuțilo!
-Mamiiiiii!!!
-Ce ați mai făcut picilor?
CITEȘTI
Părinți spioni
FanfictionEl:Bărbatul ce i-a furat inima odata și a lăsat-o singură,fară să știe de existența celor doi copiii pe care îi are alături de ea,doar pentru slujba sa. Ea:Femeia ce l-a făcut să simtă ceva pentru cineva,mama copiilor lui și șefă a C.I.A. Vor putea...
