jeff the killer- schimbare sau minciuna

Prezent intunecat

Ultimele zile petrecute la cabana au fost grozave,eu și Jeff ne-am luat peste picior unul pe celălalt, am început sa învăț cât mai multe lucruri despre criminali și am început sa mă redescopăr. Fac schimbări,numai ca sa știu ca nu va trebui sa plec în Aogiri pentru a mă antrena.

Drumul înapoi spre casa este plin de viață,iar eu și Jeff socializam mult mai mult decât o făceam înainte. Totul a luat o întorsătură grava de când am realizat cine sunt de fapt și de drept,când am realizat cine e adevărata Kate.

Copacii își pierd din viața,natura își pierde culoarea,iar toamna începe sa se facă simțită.

Mașina se oprește la un moment dat,iar eu mă uit spre Jeff. Se întoarce ușor spre mine și se uita fix în ochii mei.

-Ce s-a întâmplat?

-Pai...am rămas fără benzina.

-Nu știai ca o sa rămânem fără benzina?!?!

-Ba da,dar credeam ca o sa găsim o benzinarie!

-Suntem în pustietate! Ok,Ok...ce facem acum?

-Mergem la o benzinarie și luam benzina într-o sticla sau bidon.

Așa ca am plecat pe jos,pe drumul forestier sumbru. Soarele deja apunea,iar vântul adia facandu-mi parul sa zboare peste tot,lucru pe care îl uram din toată inima.

După câteva minute de mers,am început sa mă frec pe mâini,având pielea de găină și simțind frigul pana în măduva oaselor. M-am oprit și câteva secunde m-am uitat la cer pana ce o picătură rece de apa mi-a atins pielea. Era extrem de frig,iar eu simțeam ca îngheț la fiecare pas pe care îl făceam. Chiar dacă Jeff mi-a dat hanoracul lui tot înghețam și simțeam ca ploaia îmi inunda venele,iar sângele meu va îngheța și voi muri.

-Haide Kate,mai e puțin.

Știu ca spune asta doar ca sa mă încurajeze,de 40 de minute îmi spune ca mai e puțin,dar nu ajungem nicăieri. Oare știe măcar unde suntem?

Mă uit la cer...e tot ce pot face. Privesc stelele...sunt tot ce mi-a rămas. Tata îmi spunea mereu "Privește cerul". El mereu spunea ca atunci când nu va mai fi,o sa fie o stea pe cer,mă va supraveghea,va avea grija de mine,dar oare își mai dorește asta după ce am început sa iubesc un criminal...dupa ce am început sa îl iubesc pe cel care l-a ucis...pe cel pe care l-a văzut înainte sa moara,acel criminal cu ochi reci...acel criminal cu suflet înghețat?  Oare mai are grija de mine acum,mă mai privește oare? Nu sunt sigura,însă, sunt sigura de un lucru...criminalul care l-a ucis are cea mai calda privire și cel mai adevărat suflet. Iar eu? Eu sunt doar un monstru...pentru ca le-am întors spatele,pentru ca am dat cu piciorul în tot ce au construit ei. I-am privit în ochi,morți,iar acum...acum nu mai simt nicio durere fata de acei ochi goi...plini de disperare.

Un pas greșit.

Un moment în care simt ca plutesc.

Apoi...cad. Totul se întunecă,iar eu văd doar negru în fata ochilor. Pentru un moment îndelungat nu sesizez,nu simt nimic,iar apoi o rafală de durere și emoții nimicitoare mi se înfiripa în minte și suflet.

Încerc sa deschid ochii,dar nu pot,ceva îi tine închiși...ceva încearcă sa mă tragă în întuneric...sa nu mai simt nimic,o mana mi se întinde și o voce îmi spune ca totul o sa fie bine. Îmi spune ca nu voi mai simți durere,ca nu voi mai simți nimic,în jurul meu o sa fie doar liniște și pace...O apuc.