Dragoste la prima stație.

Prolog

Mi-am tras mai bine fularul peste gură și nas, încercând să opesc vântul care se tot izbea de fața mea în această dimineață. Picăturiile de ploaie loveau pământul uscat și înghețat, frunzele cădeau din copaci împrăștiându-se pe tot asfaltul deja ud ; în timp ce oamenii se grăbeau să ajungă la locul de muncă sau facultate, eu încercam să mă strecor printre ei, fiind mică de statură nimeni nu-mi remarca decât părul blond și fluturând în imensa bătaie a vântului. 

M-am pus jos pe banca care se afla exact lângă stația de autobuz, așteptându-l pe cel care mă duce de ani de zile către mijlocul New York-ului. Nu stăteam departe, e adevărat, dar îmi era mai ușor să călătoresc cu autobuzul o singură stație... Nu-mi plăcea să stau lângă cineva, acceptam mai mult să stau în picioare acele 5 minute decât să stau jos atât de puțin timp.

Pe banca de lângă mine se auzeau coardele unei chitări, mi-am întors privirea spre cel care cânta. Era un băiat în jurul vârstei de douăzeci de ani. Purta o jacheta neagră, și un beanie care îi acoperea jumătate din față.  

Dintr-o dată el s-a ridicat, ațintându-si privirea spre mine. Avea niște ochi căprui minunați, care imediat și-au îndreptat atenția spre autobuzul ce tocmai venise. M-am ridicat și eu, observând că e cel pe care-l așteptam. La fel a făcut și el, urcând în urma mea. Eu mi-am găsit loc în cele mai îndepărtate scaune și băiatul cu chitara s-a așezat în partea dreaptă, pe celalalt rând. S-a mai uitat odată la mine, după care autobuzul a pornit. 

Când m-am ridicat, mi-a căzut perechea de căști care o aveam în buzunarul de la blugii negrii pe care-i purtam în dimineața asta, el s-a repezit aplecându-se spre ele. I-am zâmbit în semn de mulțumire și am coborât din autobuzul roșu în care am urcat acum câteva minute ... 

//Sper că o să vă placă și ce o să postez pe viitor.//