Psihopat-"Adoptata De Justin Bieber "

Capitolul 6

Timpul a trecut cu ușurință nefăcând nimic important în ultimele doua zile. Numai sunt acuzata de moartea băiatului pentru ca Justin a plătit bani grei pentru asta . Nici măcar acum nu mă pot împaca cu ideea ca a murit fix în fata mea. As vrea sa dau timpul înapoi, sa nu fii ieșit afară din camera în noaptea aia. Nu am mai primit biletele dar tot mă înspăimântă . De unde știa lucrurile alea? Pe băiat îl chema Jake? Galant? Pufnesc la gândul meu și îmi trec o mana prin parul încâlcit . Și gelul meu de dus cu mirosul îmbătător de zmeura. Simt cum pielea se furnica pe mine și oftez.

Înaintez cu pași repezi spre vestiare. Am hotărât în final ca ar fii mult mai bine sa merg la o școală publica. Orele în particular nu ar fii fost tocmai o idee buna. Justin e aproape mereu plecat iar eu am nevoie sa ies. E prima mea zi aici la liceul "Evens" și mă simt ca și cum as fi o bucata de carne ceea ce defapt și sunt ,aruncata în cușca leilor.

Intru în clasa plina de elevi care mai de care mai ciudați și îmi îndrept privirea pe singurul loc rămas liber. Mă îndrept intracolo auzind în urma mea susoteli. Bineînțeles ca sunt recunoscuta ca Rose. Rose? Da,da Rose ,chiar ea , tipa aia adoptata de Justin Bieber . Îmi var mana în buzunar ținând strâns de telefon ce aveam impresia ca o sa scape.

O doamna ce nu depășea vârstă a treia intra pe ușa val vârtej fiind probabil conștientă de întârzierea ei. Privirea I se amintește pe mine facandu-mi semn sa mă ridic.

-Hai draguto, nu mușc sa știi.

Poate nu dar așa pare.

-Ai putea sa te prezinți, haide cu, curaj! Mă îndeamnă impingandu-ma de la spate și vrând nevrand picioarele îmi sunt obligate sa înainteze doi pași în fata.

-Umm...încep eu puțin nesigura, mă numesc Josephine Rose Morgan și am 17 ani.

Câțiva dintre ei încep sa rada zgomotos iar alții pe înfundate. Îmi las privirea în jos, și îmi duc mana la ceafa. Nu știu de ce mă simt intimidata de ei. Mama mereu îmi spunea sa nu ascult ce îmi spun alți, pentru ca pentru mine eu sunt cea mai buna. Păcat ca în acest moment îmi era imposibil sa gândesc așa. Îmi cer scuze lunandu-mi ruxacul și năpădesc pe ușa afară . De ce mi-se întâmplă mie toate astea ? Și la orfelinat eram ținta batjocureii dar nici chiar așa. Ce as spus așa amuzant de a stârnit rasul tuturor ?

Închid ușa băii și îmi las capul pe spate oftând și lăsând lacrimile sa curgă pe obrajii mei rozalii.

***

Orele au fost un chin , toți râdeau de bine , ba mai mult o fata mi- a pus piedica intenționat . Mă las pe patul moale și aștept . Ce aștept ?

Un ciocănit în ușă mă face sa tresar și îl văd pe Justin intrând și zâmbind. Nu l-am mai văzut de mult așa. Se apropie de mine dându -mi un sărut pe frunte . II zâmbesc rapid și mă cuibăresc în brațele lui.

-Cum a fost , mana lui stătea sprijinită de spatele meu în timp ce îi simțeam respirația în par.

-Bine, e frumos . Știu ca nu e o soluție sa mint dar nu vreau sa creadă ca a avut dreptate când îmi spunea ca mai bine as lua orele în particular.

-Mă bucur . Telefonul îi suna fapt ce îl face sa iasă afară scuzandu-se printr -un gest și ridica din mana.

Mă trântesc pe perina și mă incrunt la auzul unei fosnituri. Ezit pentru câteva secunde ca mai apoi sa trag la o parte perina. Foaia aia neagra , alta. Înghit în sec și o desfac cu o mica reținere.

Draga broșica,

Sper ca ti-a fost dor de mine așa cum și mie mi-a fost de tine. Te-am văzut azi , îți sta al dracului de bine în fusta . Nici nu ai idee câte fantezii am cu tine. În fine ,nu vreau sa te speri. Cred. Amuzant , mereu fac asta. Fata ta după ce citești scrisorile mele e demna de comedii. Nu îi lua în seama pe fraierii care te fac sa plângi , sunt orbi . Asta a fost de încurajare, iubito!

Al tău.

###########################

Mno bun știu ca e un capitol destul de sec , îmi pare rău că nu am mai postat însă nu am avut când. Și când spun ca nu am avut când chiar nu am avut când, m - am mutat în Italia iar timpul nu mi-a permis.

Xoxo😙