Cu iz de toamnă ai venit
Şi-ncerci acum să faci lumină.
Ce pot să spun? Te-ai cam grăbit
Cu a ta neagră pelerină.
Esti incă-aici. Te pierzi uşor
Prin frunzele ce-s colorate.
Te uiţi, şi te apuncă-un dor
Uitând cuvintele deşarte.
Şi plouă-ncet pe-a ta fiinţă.
Şi-nmărmureşti pe loc in drum.
Şi vrei din nou acea credinţă,
Dar tot ce laşi e numai fum.
Dar uite! Cazi. Şi-ncet cobori,
Iar lumea ce ţi se deschide...
E-un cimitir cu multe flori,
Cu ceaţă şi fără cuvinte.
Încerci cu greu să te ridici
Căci liniştea-i apăsătoare.
Nu vezi. În van incerci să strigi
Grăbind cumva acea plecare.
