The Mystery Of Blake ( În editare generală)

1.Începutul(editat)

     Teamă îşi face prezenţa la simplă intrare în încăperea şcolii. Păşesc anixioasa pe holurile liceului, grăbindu-mă spre clasa. M-am trezit târziu, deoarece, după multe căutări, am găsit într-un final un serial perfect cu personaje şi mai perfecte, Skam. Nu m-am putut abţine, trebuia să mă uit la el chiar dacă a trecut cu mult peste ora mea de culcare, deşi,  ştiam consecinţele care o să urmeze ziua următoare. Sper că nu voi întârzia la ora, am o stare de extaz pe care o am mereu atunci când mă uit la un film sau serial care îmi trezeşte tot felul de sentimente sau e pur şi simplu perfect. De obicei , profesorul de istorie întârzie mereu la ore , dar, totuşi, asta nu mă linişteşte, nu vreau să am detenţie azi sau să mi se facă vreo observaţie, starea mea de spirit e liniştită şi nu vreau să mi se schimbe. Mi-e atât de somn iar ţipetele profesorului doar o să-mi strice bulă de linişte în care mă aflu. Iar eu nu suport sentimentul ce  izvorăşte în mine atunci când toţi ochii o să fie aţintiţi asupra mea iar eu urăsc atenţia, mă face să devin inconfortabilă . Fac aceleaşi lucruri în fiecare zi şi totul devine foarte plictisitor pe zi ce trece. Repet aceiaşi rutină banală în fiecare zi, nimic nu se schimbă, şi totul devine trist încetul cu încetul . Sunt supusă să fac aceleaşi lucruri în fiecare zi, să merg la şcoală, să fac teme, să dorm. Viaţă mea prinde contur doar când mă întâlnesc cu prietenii mei, şi puţinele zile când mă pot uită la filme, atunci sunt cu adevărat fericită. 

Mă opresc în dreptul uşii care mă desparte de adevăratul haos. Îmi întind capul spre uşa şi aştept două secunde. Nu se aude nimic, asta e. Decât să stau afară o ora ,mai bine stau în clasa. Trag aer în piept, bat de două ori în uşa şi apăs pe clanţa. 

Profesorul meu nu e aici, dar ceea ce mă uimeşte cu adevărat e liniştea din clasa, ciudat, prea ciudat. Ciocănitul meu în uşa nu i-a deranjat deloc, intrarea mea în încăpere au făcut că nişte ochi curioşi să mă privească , dar doar pentru câteva secunde. 

Intrând în încăpere o zăresc pe prietenă mea, Megan, în banca noastră. Ceea ce mă surprinde e că e aici , credeam că o să seîntoarcă doar mâine. Eu şi Megan suntem prietene încă din clasa a cincea iar de atunci suntem inseparabile, îmi ştie toate secretele iar eu le ştiu pe ale ei. Concentrarea dar în acelaşi timp şi agitaţia îi posedă trupul colegei mele , care nici măcar nu mă priveşte. Megan bate cu un picior uşor pe podea, iar celălat picior e aşezat pe scaun, o mâna şi-o foloseşte că să şi-o treacă prin par iar cu cealaltă ţine un pix în mâna. Se încruntată asupra unui caiet, şi nu-mi ia mult să realizez că e matematică. Ştiu asta deoarece e singură materie l-a care am avut teme pentru azi , dar în general matematică e singura materie care preuspune multă gândire şi înjurături . Niciodată n-am să înţeleg matematică şi nici prietenă mea, mereu am dureri de cap când îmi fac temele , dar trebuie să le fac, profesorul de matematică nu e cel mai blând profesor din liceu,din contra, se află printe cei temuţi. Prietenă mea îşi face temele de obicei, dar probabil a uitat . O stare de bucurie îmi inundă sufletul, sunt foarte fericită s-o văd, n-am mai văzut-o de vineri, ea trebuind să plece la bunicii ei, împreună cu părinţii . Megan e o fire creativă, mă face mereu să rad,chiar şi în cele mai triste momente, mereu a fost acolo când am avut nevoie de ea, îi sunt profund recunoscătoare de asta . Are părul blond iar ochii îi sunt verzi.

 

Zâmbitoare, mă strecor în spatele ei şi îi aşez mâna la ochi. 

- Cine e ? 

- Allison!? Chiar mă întrebăm când o să apari? Ce ţi-a luat atât?