The Mystery Of Blake ( În editare generală)

25.Petrecere (2)

Petrecerea se ţinea într-o casă imensă pe care o poţi vedea doar în filme, cu trei etaje care aveau balcoane. Totul pare bogat aici până și gazonul care la lumina becului se vede cât de atent îngrijit este. De fapt tot acest cartier arată la fel de bogat,iar eu niciodată n-am fost pe aici. Deschid uşa imensă de culoare neagră. La o primă privire, de la intrare sunt împânzită cu lumina intermitentă semn că petrecerea a început de mult. Zgomotul muzicii era dat la maxim, iar oamenii dansau prin locul încăpător dar totodată îngust. Alţii vorbeau între ei, formându-se grupuleţe mici, şi desigur existau şi cei care stăteau jos, pe unde apucau. Interiorul încăperii arată la fel de atent select, masiv şi din lucruri bogate ca exteriorul. Mă bucur că nu sunt singura care nu preferă să se distreze la comandă. Sincer, îi invidiez pe cei care o dată ce aud muzică se distrează necondiţionat, nepăsându-le de nimic alceva, eu, pe de altă parte, nu pot face asta, şi nu știu cum reuşesc unii să facă asta. Plănuiesc de mult timp sã se ducă undeva şi orice s-ar întâmpa distracţia lor nu se întrerupe. Eu nu reuşesc să mă distrez dacã nu simt asta, iar astăzi nu simt nevoia, ca de obicei ,de altfel. Mereu am fost mai ciudată, întrebându-mă deseori dacă e ceva greşit cu mine. Întrebările nu încetau să apară dar într-un sfârşit m-am obişnuit cu gândul că asta sunt eu şi nu mă pot schimba nici dacă aş vrea.

Îmi întorc privirea spre Megan şi Drew care se uitau la mine întrebători. Îmi întorc capul ca să nu fiu pusă sub inerogatoriu şi privesc absentã multimea de oameni. După câteva momente în care nici unii dintre noi n-a făcut nimic, mă întorc spre Megan.

- Cine locuieşte aici, totuşi?

Megan îşi întoarce capul spre Drew şi râde forţat.

- Blake! , strigă ea peste muzică.

Faţă mea se albeşte iar ritmul inimii mele se aude puternic peste tot zgomotul din jur,în urechi.

- De ce nu mi-ai spus?, întreb eu indignată.

- Pentru că nu ai mai fi venit, evident!, îşi dă ochii peste cap şi mă provoacă din priviri să continui.

Ştiam că Blake e bogat, se vede asta după cum se îmbracă şi numărul de maşini pe care le schimbă cu săptămâna, se vede asta chiar şi din comportamentul lui, prea arogant şi superficial. Îmi plac de obicei oamenii aroganţi, dar care nu întrec limita. Blake a întrecut-o de mult, dar în ochii mei rămâne acelaşi copil care îşi petrecea pauzele singur, când s-a mutat în generală, nemişcându-se din banca lui până ce s-a împrietenit cu Drew. Ȋmi venea să merg la el şi sã-l îmbrăţişez, dar teama din sufletul meu nu mă lasă niciodată să înaintez. Ştiu sigură că dacă cineva întrecea măsură, comportamentul meu faţă de el s-ar fi schimbat. Dar totuși, ştiam că Blake e bogat, mă aşteptam că aşa să fie casa lui, dar parcă e ireal tot ce se află aici. Ştiu sigur că părinţii lui nu ştiu despre această petrecere, orice părinte întreg la minte nu şi-ar lăsa casa în grija copilului lui dacă acesta se aseamănă cu Blake.

Oricum aș reacţiona şi orice aş face n-o pot îndupleca pe Megan să mă lase să plec. Dar ea nu ştie ce luptă interioară se petrece în sufletul meu în acest moment, nu ştie cât de frică îmi e sã fiu în aceiaşi încăpere cu Blake, mai ales acum când nu ştiu la ce mă pot aştepta din partea lui,cum va reacţiona când mă va vedea in propria lui casa.

Dar casa asta e mare şi sunt destui oameni aici, nu cred ca mă va observa tocmai pe mine din intreaga mulţime. O sa aiba cu cine sa vorbească și cu cine să-şi ocupe timpul. Totul o să fie bine dacă eu n-o să ies în evidenţă, iar eu nu-mi fac probleme, nu ies in evidenţă cu nimic, chiar dacă Megan m-a obligat să port o rochie, după multe argumente. Cât de greu poate fi? Nici nu vreau să-mi imaginez, oftez eu. Mă simt pierdută în spaţiu.