Arhiva Annei Branginski

Capitolul 4

~flashback~

N-am luat in seama prezicerea lui Tiutceiv din acea seara.

In dimineata urmatoare am fost amandoi chemati de Colonelul Versanovici langa regimentul blindatelor. Dupa saluturile oficiale cu mana dreapta la tampla acesta ne-a prezentat marea bestie din spatele lui. Un Kliment Vorosilor 2 (KV-2) gri albicios. Comandantul si mecanicul-conductor (driver-ul) au murit in ultima lupta. Amandoi au fost omorati de un lunetist.

-Lunetist? intreb mirata.

-Da. Se poate, imi spune Tiutceov.

Ridic din umeri ne stiind daca sa cred sau nu. Colonelul Versanovici s-a intors si s-a urcat pe tanc. A lovit armura groasa cu pumnul. Un sunet dur, enervant se propaga in aier si-n tanc. Capacul trapei de acces de sus se ridica scartaind. Capul unui tanar soldat se iveste. Micile ridurile scot la iveala inbatranirea accelerata. Obrajii i sunt supti, iar pometii ridicarti ii ingustau si mai mult ochii castanii. Era proaspat barbierit. Se observau doua copci in partea stanga a fetei. A incercat si el, un tanar fecior, sa-si rada mica barbita cu baioneta ca barbatii mai in varsta.

El e Abdul. Noi l-am poreclit Turetskiy*.Un tanar tatar stabilit in Uniunea Sovietica acum doi ani. Anumite cuvinte nu le poate pronunta corect in rusa si de aceea este tacut.

-Abdul, ei sunt tovarasii Anna si Tiuceov, ne prezinta tovarasul colonel.

- Zdravstvuyte! salut facand un semn in dreptul fruntii cu doua degete.

-Zdrațuiete, tovarasa.

-Se pronunta zdravstvuyte! raspunde Tiuceov sec.

In acea zi m-am urcat prima oara pe turela tancului. De acolo vedeam bine corturile de razboi amplasate in forma unui cerc, printre copaci. In jurul companiei era salbaticiunea padurii invelita intr-o plapuma alba groasa.

Acesta a fost inceputul vietii mele de tanchist.

Turetskiy a fost incarcatorul. Cara de zori cara buzi si le introducea in tun. A stat mereu in stanga mea. Au existat zile in care, din cauza presiunii sau a oboselii, nu vorbeam. In acele zile, Turetskiy avea grija sa ne tina relaria stransa. Spunea glume in rusa sau turca. El a fost lipiciul ce a tinut echipa unita.

Tovarasul Tiuceov a fost marele nostru mecanic-conductor. El a carat echipa prin zapada, ploaie, noroi. El era cel care ne invata cum sa ne rezolvam problemele fie ele mecanice sau sociale. Nu l-am auzit niciodata plangandu-se de ceva. Adesea i se facea dor de sotie. Nu spunea nimic. Indura totul in tacere, dar noi ne dadeam seama.

Razboiul ruso-finlandez s-a terminat. Armata rusa sa retras fara vreo victorie semnificativa. Totul a fost o pierdere de timp. Pe drum spre Moscova am facut un popas intr-un satuc imbatranit de timp. Am oprit motorul tancirilor, am facut verificarile de rigoare si in unele cazuri le-am si reparat. Localnicii s-au oferit sa ne ajute. Barbatii ne-au intins o mana de ajutor la reparatii. Multi dintre ei fiind lucratori in fabricile din zona. Au intrebat de starea razboiului. Nu am putut oferi raspunsuri foarte clare. Razboiul cu Finlanda ne-o tinut izolati de prima parte a marelui razboi mondial.

-Cica e de rau in partea de vest, ne instinteaza un strungar.

-Trupele naziste au anexat Franta, adauga un pantofar.

,,Francis?! Nu! Nu poate fi el! Ba da, Anna! Cate Frante exista pe harta?!"

Un sentiment de panica ma cuprinde. Mainile incep sa-mi tremure, iar inima sa-mi bata ca a unui iepure. Ma uit stanga-dreapta in cautarea a ceva linistitor. Toti oamenii astia vor muri la un momentdat. Iar eu nu pot sa-i salvez. Imi era teama pentru cei din jurul meu. Vestul european era deja cucerit.Prin deductie logica conchid ca urmeaza estul.