Capitolul 1

460 4 1
                                    

Sînt case în unele orașe de provincie a căror priveliște insuflă aceeași melancolie pe care o provoacă mănăstirile cele mai sumbre, întinderea șesurilor cu bălării și mără­cini, nespus de mohorîte, ruinele cele mai pline de jale. Poate că dăinuiesc îndeolaltă în aceste case și tăcerea schiturilor, și întinderea stearpă a șesurilor cu bălării și mărăcini, și rămășițele ruinelor; viața și mișcarea sînt atît de mocnite înăuntru, încît un străin le-ar crede ne­locuite dacă n-ar întîlni deodată privirea slabă și rece a unei ființe neclintite, cu obrazul pe jumătate de schim­nică, înclinat peste pervazul ferestrei, la vuietul unui pas necunoscut.

Același suflu de melancolie se desprinde din fizionomia unei locuințe așezate în Saumur, la capătul străzii care duce, în urcuș, spre castel, prin partea de sus a orașului. Strada, acum puțin umblată, încinsă vara, înghețată iarna, întunecoasă pe alocuri, se deosebește între toate prin so­noritatea pavajului de prundiș mărunt, întotdeauna uscat și curat, prin îngustimea întortocheatei sale căi, prin tihna caselor sale, care țin de tîrgul cel vechi și domină me­terezele.

Locuințele de trei ori seculare sînt încă trainice, deși durate din lemn, iar aspectele lor felurite dau acestei părți din Saumur originalitatea care atrage luarea-aminte a anticarilor și a artiștilor. Cu neputință ar fi să treci prin fața unor asemenea clădiri fără a admira uriașele grinzi, cu capetele lor cioplite în chip de figuri bizare, încununînd cu un negru basorelief parterul celor mai multe din ele.

Aici, grinzile de lemn transversale sînt acoperite cu ardezie și ies în relief dungi albastre pe șubredele ziduri ale unui sălaș cu acoperișul terminat în grinzi așezate perpen­dicular pe un perete de paiantă, acoperiș pe care anii l-au gîrbovit și a cărui putredă șindrilă s-a scorojit sub acțiu­nea alternativă a ploii și a soarelui. Dincolo se zăresc pervazurile roase și înnegrite ale ferestrelor cu gingașe încrestături, care abia se mai deslușesc, și par prea fragile pentru ghiveciul de lut cafeniu de unde se înalță garoafele și trandafirii vreunei biete lucrătoare. Mai departe, se ivesc porți ghintuite cu uriașe piroane, unde geniul străbunilor noștri a înscris hieroglifele de familie, al căror tainic în­țeles nu-l va mai dezlega nimeni vreodată. Într-un loc, un protestant și-a însemnat crezul, în altul, un fanatic al Ligii Catolice l-a afurisit pe Henric al IV-Iea. Iar cutare burghez și-a săpat insignele nobleții sale municipale, fala înaltei sale dregătorii de consilier comunal, întreaga istorie a Franței se află aici. Alături de căsulia șubredă, cu por­țiuni de perete tencuite grosolan și de mîntuială, abia ne­tezite cu mistria, unde meșteșugarul trudea din zori cu rindeaua, se înalță palatul cine știe cărui nobil, unde pe bolta de piatră a porții se mai văd încă vestigiile stemei sfărîmate de diversele revoluții care din 1789 au frămîntat țara.

În această stradă, prăvăliile neguțătorilor nu sînt nici dughene, nici magazine; amicii evului mediu ar regăsi aici atelierul părinților noștri în toată naiva-i simplicitate. Sălile scunde, care n-au nici fațadă, nici vitrină, nici geamlîc, sînt adînci, întunecoase, fără ornamente interioare ori în afară.

Ușa e despărțită în două tăblii pline, ru­dimentar ferecate; cea de sus se deschide pe dinăuntru, și cea de jos, prevăzută cu un clopoțel prins în arc, se vîntură într-un necurmat du-te-vino. Aerul și lumina pătrund în acel soi de jilavă hrubă fie prin partea de sus a ușii, fie prin spațiul dintre boltă, pardoseală și micul zid înalt doar cît să te sprijini de el, în care se proptesc zdravene obloane, scoase dimineața, puse la loc și zăvorîte seara cu drugi de fier înșurubați. Zidul acesta slujește pentru așe­zarea mărfurilor la vedere. Nici un tertip viclean. După însăși natura negoțului, mostrele se mărginesc la două sau la trei hîrdaie de sare și de batog, la cîteva suluri de pînză, la frînghii, la alămuri atîrnate de grinzile tavanului, la cercuri înșirate de-a lungul pereților sau la cîteva bucăți de postav în rafturi.

Eugénie Grandet-  Honoré de BalzacUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum