O crimă aproape perfectă( Wattys2016)

Capitolul 15

David Sheen

       Suntem în drum spre Middlebrooks, unde urmează să lî arestăm pe Andrew Burks, cel care a măcelărit atâtea femei nevinovate.
       O văd pe Raven cam abătută, sper că Douglas nu i-a spus ceva, altfel îl așteapă o bătaie de mama focului. Bine, poate sunt un pic prea protector.
— Raven, te simți bine?
— Da, sunt bine...
— Pari cam posomorâtă.
— David, sunt bine, doar că... Douglas și-a cerut scuze pentru măgăria de la restaurant, a vrut să ne împăcăm.
— Și ai acceptat?
— Nu, firește că nu! Apreciez faptul că a avut tăria de caracter și și-a cerut scuze, dar nu îl pot ierta, nu după ce mi-a povestit că bruneta aia era iubita lui.
— Afurisitul, a încetat să te vrăjească, că apoi să îți frângă inima. Raven, ești o fată deșteaptă, ai standarde înalte.
— Asta aș fi vrut să zic și eu despre tine.
       Deodată telefonul începe să vibreze. Rahat, e Dawson!
— David, cine e?
— E Dawson!
— Rahat, David, închide telefonul!
   
     Închid telefonul cât de repede posibil. Sper că nu si-a dat seama ce facem. Sper că nu a aflat ce făceam noaptea trecută.
— Stai liniștit, David, nu o să ne ia urma. La urma urmei, e Dawson.
— Sau poate că te înșeli și ne-a mirosit urma.
— De ce crezi asta?
— Pentru că trupele de poliție sunt pe urmele noastre, Raven, calc-o!
     Cu toată viteza înainte o luăm prin scurtături, că să îi rătăcim pe polițiști. Din păcate planul ăsta eșuează?
— David, condu tu!
— Ce?
— Acum!
     
     Mă conformez și preiau volanul. Raven deschide fereastra, își încarcă pistolul și începe să împuște trupele care ne urmăreau. Nu știu care este cel mai uimitor lucru: Că Raven știe să   folosească o armă atât de bine, sau că are ochi atât de buni încât nu ratează nicio țintă? Mamă, cred că m-am îndrăgostit! Ok, ignorați partea asta
        Mă uit în jur, cred că am scăpat de copii.
— David, ne-am salvat!
— Da...o mică întrebare: cum ai reușit?
— Să reușesc ce?
— Să țintești așa de bine?
— Oh, este ceva ce m-a învățat tata când aveam nouă ani. În weekend-uri, tata mereu mă ducea la vânătoare.
      El mă învăța cum să mântuiesc oușca și tot el avea grijă să nu mă lovesc cu ea când trăgeam
— Super, încă un lucru interesant știut despre tine.
      Scoatem câteva hohote de râs apoi, liniștiți, ne continuăm drumul. Se pare că suntem tot în MiddleBrooks, deci nu o să ne ia mult să ajungem.
— Sper că Dawson să nu ne ia personal urma, altfel am pus-o.
—  Nu te teme, David, atâta timp cât telefoanele noastre sunt oprite, astfel încât să nu ne depisteze cu ajutorul semnalului GPS, totul va fi bine.

      Ajungem către locuința lui Andrew Burks. Ne asigurăm că nimeni nu este prin preajmă și dăm buzna în casă lui.
— Woah, cine sunteți și cum îndrăzniți să intrați așa?
    Era un tip înalt, blond, de modă veche, judecând îmbrăcămintea lui tocilărească.
— Poliția din Chicago, suntem detectivii Raven Moon si David Sheen, sunteți arestat pentru uciderea unei adolescente de șaptesprezece ani și pentru sechestrarea a mai multor victime!
— Ce? Este o nebunie, nu am facut așa ceva!
— Andrew, ce se petrece aici? spuse tipă care pare să fie soția lui, studiindu-i verigheta. Era înaltă, brunetă și iar îmbrăcămintea ei este la fel de tocilărească că și al lui.
— Doamnă, puteți veni cu noi, dacă doriți.
      Ea aprobă. Pare speriată de ce s-a întâmplat acum.
— Andrew, ce ai făcut?
— Draga mea, liniștește-te! Totul va fi bine.
    
     Îi ducem către mașină și o pornim către secție. Super, l-am prins pe criminal! Acum să vedem ce are de spus.