Descoperind libertatea dupa o relatie incheiata insa plina de amintiri si emotii, personajul principal decide sa se descopere gustand din aromele vietii. In drumul sau catre autocunoastere si fericire el intalaneste multe impedimente, persoane si ex...
Dacă tot am vorbit de mare şi plimbări pe faleză seara, vă voi povesti despre cele câteva zile petrecute la mare în urmă cu un an. Cadrul este asemănător, însă situaţia şi sinele meu sunt cu totul diferite faţă de cele de acum trei ani când am avut parte de primul sărut cu Ramona.
Vara trecută bătălia dintre mine şi fantoma vechiului sine s-a dat şi pe alt front. Într-o zi mă trezesc în maşină conducând către litoral. Un drum lung mă aşteaptă pentru că am ales să merg împreună cu întraga familie în Bulgaria. O schimbare de peisaj chiar era binevenită pentru mine în acea perioada pentru că încă îmi lingeam rănile provocate de despărţire. Acolo totul era altfel, plaja, oamenii, atmosfera, parcă chiar şi aerul avea altă suflare.
Cu ochii feriţi de privirile celor din jur, acoperiţi de o pereche de ochelari de soare, spre după-amiază păşesc precum un naufragiat al aerului pe nisipul proaspăt descoperit şi fierbinte îndreptându-mă către mare.
Pare a fi alta, însă este aceeaşi. Tălpile-mi ating într-un final nisipul ud al malului. Închid ochii şi preţ de câteva clipe sper că voi putea să îmi golesc mintea.
Un val se sparge la picioarele mele şi îşi continuă drumul inerţiei. Sunetele valurilor sparte de mal parcă semnifică răsfoitul paginilor de către mâna timpului cel bătrân pe care el le scrie şi tot el le da mai departe neîncetat.
Privesc în larg şi nu văd nimic. Marea parcă era următoarea filă albă a vieţii mele care aştepta să fie scrisă. Mă îndrept uşor către prosopul meu. Mă întind, închid ochii şi aştept ca razele soarelui să îmi maseze cu căldură pielea.
O linişte deranjantă îmi asurzeşte urechile. Aproape am adormit. În afară de valurile sparte şi râsetele unor copii din depărtare, nimic nu se aude. Straniu. Mă ridic în capul oaselor şi privesc nedumerit şi curios în jur. Nimeni nu joacă fotbal, nimeni nu joacă volei, nici în apă nici pe nisip. În schimb toţi sunt conectaţi. Nimeni nu îşi ridică ochii din telefon. Toată lumea este online.
Îmi şi imaginez cum apar pe reţelele de socializare poze cu mesajul #living the moment, în timp ce ei nici nu ştiu ce se află în jurul lor pentru că probabil a trecut cel puţin o ora de când nu şi-au ridicat ochii din poarta lor către lumea virtuală. Nici nu îndrăznesc să presupun o eventuală ridicare a lor de pe şezlong.
Într-adevăr, progresul presupune în primul rând schimbare. Însă eu cred că această schimbare ar trebui să fie benefică nouă ca şi oameni.
Nu m-ar mira să văd că mulţi dintre internauţi vor avea şocul vieţii lor când vor vedea că s-au bornzat cu urma umbrei telefoanelor lor pe burtă.
Dacă nici măcar la mare, unde te simţi liber şi detaşat de orice nu poţi lasă telefonul din mâna, îmi pare sincer rău pentru tine. Ai uitat să trăieşti.
Având în vedere faptul că tehnologia a ajuns să ne afecteze relaţiile interumane şi dacă tot vorbim de relaţii, cum ar fi fost dacă celebrul Casanova ar fi trăit în anul 2015? Tânăr, înalt, cu pletele ude şi date pe spate, cu picăturile prelinse pe modeştii săi muşchi ieşind din apă mării ar mai fi atras priviri? S-ar mai fi uitat cineva la el? Sau ar fi fost nevoit să posteze alături de un check-in, o poză pe internet pentru a-l remarca lumea de pe plajă?
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Şi chiar dacă ar fi fost remarcat într-un fel sau altul, ar fi fost nevoit să le dea doamnelor şi domnişoarelor cerere de prietenie pentru a putea avea o conversaţie?
Staţi puţin, în fond vorbim de Casanova. Cum să dea tocmai el cerere de prietenie? Cu siguranţă el ar fi fost cel asaltat de mesaje şi notificări.
Acest gând mă întristează. Se presupune că am evoluat, însă dacă vorbeşti la plajă, în oraş sau în orice alt loc public cu un necunoscut eşti considerat un ciudat sau eşti perceput că vânzător ambulant. În societatea ,,normală" a secolului 21 întâi trebuie să vorbiţi pe internet, abia apoi să va daţi întâlnire la o cafea. Această tehnologie care nu se opreşte din dezvoltare ne-a dezumanizat şi ne-a deconectat adevăratele inereacţiuni umane întrutotul.
Sunt sigur că dacă mâine legendarul seducător ar învia, ar fi nevoit să ia notiţe de la vreun puştan de 18 ani care flutură dezivolt cheile unei maşini considerată de fiţe dacă ar vrea să poată întâlni şi discuta cu tinerele fete ale societăţii moderne.
Privind astfel lucrurile, eu nu văd progres moral, etic sau uman în ultimii ani. Văd doar progres tehnologic.
Zeul seducţiei şi-ar fi pierdut puterile în zilele noastre. Sau mai degrabă puterile sale ar fi precum un pistol cu apă în lupa cu o clădire în flăcări, deci zadarnice. Nu ştiu dacă ar supravieţui o săptămâna. Probabil ar muri încet, din interior către exterior.
