Triunghiul Bermudelor 2

Aliați

    "Eu sunt Louis. Louis Roitelle, fiul lui Pierre Roitelle și al Louisei Roitelle, moștenitor al Republicii Franței de 2525. Sau cel puțin așa era... Bunica mea, Natalia Alejandro, este serifriană și a fost cea mai bună prietenă a celei pe care o caut neîncetat de trei ani. I-am promis că ne vom întoarce pe Pământ și-mi voi relua viața exact cum era până să o cunosc, dar cum de am rămas pe Serifria, încă căutând-o după acești ani, aici, singur? Doar Rise mai trece pe aici, în speranța că am găsit-o pe Suprema ei, tot ea aducându-mi și gărzi care să mă ajute în căutarea sa.
     Restul sunt pe Pământ, cu excepția lui Elles. Sincer, după moartea lui Alex și dispariția lui Dove, totul s-a transformat într-o lume desenată în non-culori."
     — Louis, te gândești din nou? La ea?
     Își ridică privirea și o observă ca de obicei pe micuța fată. Aprobă din cap.
    — Ajunge cu asta. Au trecut trei ani. Ia o pauză. Sănătatea ta se duce de râpă. Nu mai poți să te neglijezi așa. Oricât de mult nu-mi place să o spun, dar... sunt șanse foarte mici să mai fie în viață. Te rog, întoarce-te pe Pământ!
    — Nici nu mă gândesc! în sfârșit rostește ceva. E aici, pe undeva. Simt. O simt, înțelegi? N-are cum să nu mai fie. Ea e Suprema! Era așa puternică, deși nu o arăta...
     — Louis! o altă voce vine din spatele lui Rise.
     Naty se ivește de după ușă și deja trage concluzia că e ceva important, din moment ce nu obișnuiește să vină aici, neplăcându-i să trăiască în trecut.
     — Bine ai venit! S-a întâmplat ceva pe Pământ?
     — Nu, nu. Totul este în regulă. Doar că amuleta lui Dove strălucește de azi dimineața și habar nu am de ce.
    — Strălucește de azi dimineață și nu spui? Dacă-i vreun semn că trăiește?
    — Calmează-te! O să ajungi să înnebunești dacă o continui așa. Mai știi ce i-ai promis, nu?
    — Îmi amintesc fiecare moment când ea a fost lângă mine. Cu asta trăiesc de trei ani.
— Oh, ajunge cu asta! Dă-mi amuleta aia! strigă Rise, luând colierul și spărgându-l.
— Ce-ai făcut? strigă Louis nervos, apropiindu-se de ea, dar Naty se bagă între ei.
O formă de fum negru spre mov iese din colier, luând forma unui băiat care acum doar stătea să se uite la lupta celor trei. Când în sfârșit lupta încetează, toți își îndreaptă privirea spre colier, apoi pe persoana care a apărut din senin.
— Cui ar trebui să-i mulțumesc pentru că m-a eliberat din colier?
Toți trei se privesc unul pe altul, neștiind cum a ajuns acolo, în acea amuletă.
     — Tu cine mai ești? preia Louis cuvântul.
     — Oh, cred că sunt de nerecunoscut în forma normală. Salut, serifrianule. Eu sunt Dreamcatcher.
     Imediat Louis scapă din strânsoarea lui Naty și se repede la gâtul băiatului și, înainte ca acesta să apuce să reacționeze, pumnul serifrianului îl lovește.
     Cele două din cameră încearcă să oprească lupta, trăgând și de unul și de altul, într-un final reușind să-i despartă.
     — Din cauza ta! Numai din cauza ta Dove a dispărut! Tu nu ai inimă? țipă Louis, ținut de Naty și Rise în timp ce Dreamcatcher abia se mai ridică.
     — Încetează! strigă Rise.
     — Vă rog, dați-mi voie să mă explic. Serifrianule, asta ar putea fi spre binele lui Sol. Ascultă-mă! Dreamcatcher reușește să spună.
     Louis se relaxează și aprobă.
     — Numele meu real este Jack. În ziua în care voi ați decis să plecați pe Pământ a fost și ziua în care tata a murit în închisoarea Visător. M-au eliberat și am ajuns la palatul vostru, privind pe fiecare cum urca în naveta prințesei din turn, dar pe Louis nu. El a rămas. Era cu singuranță un motiv și eu aveam de gând să-l aflu. Am rămas în pădure în acea noapte. Am făcut focul și am plecat după mâncare. Când m-am întors, am văzut pe cineva care stătea lângă foc. Era o fată cu părul blond și îmbrăcată în negru. Sunt destul de sigur că ea a fost Sol, dar atunci când m-am apropiat, a luat-o la fugă prin pădure și n-am mai văzut-o.
      — D-Dove... Ea trăiește? Louis șoptește cu speranță. Nu cred, nu cred nimic din ce spui! Cum ai ajuns în colier?
      — Asta e partea mai complicată.
M-am ascuns în palat o noapte. Atunci când Naty s-a întors după colier pe Serifria, eu fusesem prins în el.
      — Cum? Louis se ridică nervos, dar Naty îl strânge mai tare. Continuă!
      — Am ajuns în camera Supremei din greșeală și am atins colierul serifrian. L-am scăpat și cumva... m-a prins. Nu știu cum.
      — Și ce mai cauți aici? Pe cine să mai distrugi? Eu sunt deja la pământ! strigă Louis.
— Ascultă, puterile mele mi-au fost luate și acum nu mai am pe nimeni. Tatei i-a fost omorât sufletul, deși era nemuritor... Nu știi prin ce am trecut. Vreau să mă revanșez pentru că acum știu cum e să pierzi pe cineva. Te rog... Aliați?
Louis se uită nervos spre mâna dușmanului întinsă în semn de pace și într-un final o prinde și o scutură ușor.
— Am văzut-o pe Dove acum trei ani, deci ne va lua ceva să o căutăm.
Serifrianul rămâne tăcut. Cumva știa că ajutorul acestuia era unic și, deși nu-l credea că are intenții tocmai bune, aveau amândoi un scop: găsirea supremei : vie sau moartă.