Triunghiul Bermudelor 2

Al meu Sol.

— La ce te gândești? îl trezește Louis la realitate pe Jack.
Demonul stătea pe tron. Făcuse un obicei din asta, crezându-se deja rege. Îi juca pe toți pe degete și îi mergea bine.
— Ai treabă cu mine?
— Nu. Doar vreau să știu dacă vii la căutare azi.
— Tu nu te-ai plictisit de rutină? În fiecare zi la aceleași ore o cauți. Mai bine îți iei gândul, serifrianule... Fata este pierdută.
— Ce tot spui? Mai ieri tu te-ai oferit să o cauți!
— E în zadar! Nu mai trăiește...
— Louis, gărzile au anunțat găsirea lui Dove! intră Naty în cameră.
— Ce ziceai? îl privește serifrianul superior.
— Asta e imposibil!
Toți trei merg spre intrarea palatului unde două gărzi țineau o fată ce stătea cu capul plecat.
Louis se aproprie sfios și îi ridică bărbia până îi întâlnește privirea: acei ochi verzi de care i-a fost atât de dor.
— Dove a mea...
Face semn gărzilor să o lase, dar imediat cum este eliberată, palma lui Sol lovește obrazul serifrianului, dezechilibrându-l.
— Mă numesc Sol, demonule! Criminalule!
— Criminal? se ridică.
Dreamcatcher privea din palat toată scena. Nu voia să știe ce caută ea aici, deși îi spusese să stea departe.
     — De ce mi l-ai luat pe antresninian?
     — Alex? A murit din cauza lui Dreamcatcher!
     — De ce vorbești despre tine la persoana a treia? Mai ești și îngâmfat?
    — Ce tot spui acolo? Duceți-o în camera sa. Nu o lăsați să iasă.
     — Te voi omorî, Louis! Să ții minte asta! Nu mă ții aici!
Cele două gărzi o aduc în camera sa veche. Fusese atât de pustie atunci când ea plecase. Dar acum este doar ea, singură.
— Dați-mi drumul! Vreau să vorbesc cu Louis! bătea în ușa de lemn.
Deodată clanța se mișcă și fata se dă mai în spate.
— J-Jack... Dar tu cum ai... Aici?
— Mai important e cum ai ajuns tu aici! Ți-am spus să stai departe!
— Eu nu am putut. Mi-am adus aminte acea întâmplare. Parcă văd scenele în care Alex se aruncă în lava aceea...
— Asta nu înseamnă... Stai,stai! Cum adică ți-ai amintit?
— Da. De când ai pomenit trecutul, parcă bucăți din puzzle se arată.
Dreamcatcher se panichează, palmele transpirându-i și picioarele abia de și le mai simțea. Nu trebuia să-și aducă aminte. Jocul său abia începuse.
Clanța este apăsată din nou, iar Jack se strecoară în spatele ușii. Louis intră, lăsând ușa deschisă, celălalt făcându-se nevăzut.
— Te-ai mai calmat? vocea sa e blândă.
— Tu ce crezi? Criminalule!
— Dove, ce tot...
— Sol! Mă numesc Sol!
— Numele tău pământean e Dove.
   — Minți!
   — De ce aș face-o? Ce am de câștigat, spunându-ți pe numele pământean?
   — Nu te mai preface așa bun și calm! Ești un monstru. De ce l-ai făcut să se omoare? Ce ai avut cu el? lacrimile pe care le ținuse atâta timp își fac simțite prezența.
    — Dacă mi-ai explica, aș putea lămuri confuzia. Tu ți-ai pierdut memoria! Oricine ți-a spus despre acele minciuni, nu-ți este prieten. Eu îți sunt. Am trecut prin atâtea să te găsesc.
— Vreau să plec...
— Dove, ascultă-mă, te rog! Sunt disperat. Acum 5 minute nu știam dacă mai ești în viață, iar acum ești aici. Nu-mi cere să te las să pleci, pentru că voi fi prea egoist ca să o fac.
Palma serifrianului îi mângâie obrazul, în timp ce Sol nu poate să nu se gândească care este adevărul. Cel spus de Jack sau Louis?
— Al meu Sol ( Soare) ... Am stat în întuneric atâta timp fără lumina ta. Nu mă lăsa din nou în umbră.
Aceste cuvinte dulci îi făceau inima să o ia la goană. Simțea că îl știe de o viață și abia așteptase să-l revadă, însă în amintirile ei, chipul lui nu era.
" Nu! Nu se poate." gândea.
— Dove...
Vocea lui Naty se aude din spate. Louis se retrage, lăsându-le pe cele două.
În mână, Naty strângea colierul Serifriei. Cel puțin bucăți din el. I le pune supremei în palmă, acestea reunindu-se la loc.
— Naty!