În numele dragostei

D O I

     Mă holbez și-mi tot spun că nu poate fi adevărat. Ghinionistă am fost de când mă știu - și încă sunt -, dar acum viața chiar își bate joc de mine. Încerc să mă calmez și să nu îl las pe cel din fața mea să îmi observe neliniștea și încă sper că a greșit camera.

     — Bună, sunt Christian Thompson! spune întinzând o mână plină de inele argintii.

     Arunc priviri de la chipul său la mâna care așteaptă în aer și simt cum sângele mi se urcă treptat în obraji. Poartă o jachetă de o nuanță închisă a prunei  peste un tricou alb, iar blugii, ce-i sunt bine înghesuiți în niște bocanci masivi și negri, mă duc cu gândul la genul acela de film clișeic, dar ochii săi gri sclipesc inocent la lumina artificială și îmi amintesc de cineva drag, astfel că trăsăturile lui nu se potrivesc cu vestimentația. Dar ce naiba caută aici?

     — Paisley Stone. Ești gay? mă trezesc întrebând, după ce îi strâng mâna, simțindu-mi obrajii arzând. Cum de l-am întrebat asta?

     Mă privește serios și pare să mediteze asupra întrebării mele, apoi pufnește într-un râs zgomotos, aproape tăvălindu-se pe podeaua camerei. Își așază bagajele lângă dulapul din partea cealaltă a camerei în timp ce râsul său dispare în neant, iar mie nu-mi mai acordă niciun cuvânt sau vreo atenție. Scoate haine, prosoape, lenjerie intimă pe care le aruncă pur și simplu în dulap, iar produsele de îngrijire personală le ia într-o mână traversând camera și intrând în baie, trecând pe lângă patul meu. Decid să nu-i mai dau importanță – cel puțin acum – și îi urmez și eu exemplul cu despachetatul, căci e clar cine e acum acest Christian; e colegul meu de cameră. După ce așez hainele pe umerașe, îmi iau rucsacul și îl pun lângă birou, așezându-mă pe scaunul scârțâitor negru și scot laptopul cu restul cărților și caietelor pe care le-am adus pentru a mă ajuta mai târziu. Răsuflu ușurată și aștept ca blondinul să iasă din baie pentru a așeza restul lucrurilor.

      Deschid laptopul, intrând pe site-ul oficial al universității pentru a ști programul și orarul pe care îl am de pregătit de mâine în colo și caut câte ceva pe Google, iar tot procedeul ăsta îmi face poftă de o cafea cu lapte și frișcă. Ușa băii se deschide și pot în sfârșit să intru și eu după treizeci de minute.

      Închid clapeta laptopului și iau geanta cu micile mele nevoi, îndreptându-mă spre baie, dar mă opresc când văd cum apa se scurge de pe trupul său ud și tatuat pe parchetul maroniu. Mulțumesc în gând că are prosopul înfășurat de mijloc și trec pe lângă el, dându-mi ochii peste cap în timp ce el rânjește în colțul gurii destul de evident. Clar nu e gay și clar eu am dat de belele.

                                *

     Au trecut două ore de când Christian a ieșit pe ușă și nu s-a mai întors. Acum ceasul de la mâna mea indică nu mult după ora patru, iar eu am insomnii. Mă gândesc la vorbele Julietei și chiar mi-e teamă să adorm. Mâine dimineață – sau peste câteva ore – voi cere să fiu mutată, dar acum am nevoie să vorbesc cu Juliet. O apelez și aștept să răspundă.

     — Bună! Hei, nu țipa la mine, știu și eu ce oră e... Juliet! vorbesc în șoaptă de parcă cineva m-ar putea auzi și n-aș vrea asta.

     Tonul de apel încheiat se aude în urechea mea și îmi aduc aminte că Jule poate fi foarte țâfnoasă dacă o trezești din somn. Apropo de somn... Oare aș putea adormi și eu înainte să răsară soarele?