Așa de ușor poți să treci neobservat dacă spui că ai fost bolnav și de-asta ai lipsit? Serios, prea creduli oamenii ăștia, îmi place...
***
— De ce n-ai fost la școală ieri?
— Nu e treaba ta, Alex!
După ce că aproape am strigat la el, mai aveam un pic să mă împiedic și să cad, ceea ce a creat destulă atenție asupra mea. Fără să spun nimic și doar privindu-i urât pe ceilalți, m-am reechilibrat și mi-am continuat deuil spre clasa de matematică unde eram deja așteptată de profesoară.
***
— Băi, nu trebuia să reacționezi așa... Doar te-a întrebat, poate chiar era îngrijorat!
— Îngrijorat pe naiba! Și nu mai țipa la mine, Mărio!
— Frate, orice dar nu-mi spune așa!
— Degeaba, mi-ai stârnit nervii deja.
Oftează, dar nu mai spune nimic și continuă să meargă lovind câte o pietricică din când în când. Un avantaj e că stăm la două străzi distanță și de obicei mergem împreună acasă. După ce dau și eu cu piciorul într-o sticlă de plastic aruncată pe jos, făcând-o să se azvârle naiba știe unde, spun:
— Tu cu cine ți de fapt?
— Ști că (,) cu tine țin, de ce aș ține cu Alex?
— Poți...doar să nu-i mai pronunți numele?
— Ok, ok! Dar vroiam să spun doar că poate el chiar te place și tu doar vrei să nu o crezi. Înainte să țipi, gândește-te: oare de ce te tot tachină? Oare de ce îți tot atrage atenția? Crezi că bilețele și privirile pe care ți le aruncă în clasă sunt așa, nesimnificative și poate "din greșeală"?
— Nu știu, o să mă mai gândesc. Dar oricum ar fi, nu se poate întâmpla nimic între noi! Și asta să-ți intre bine în cap!
— Bine, bine, cum zici tu! Ne vedem mâine! Pa!
— Pa!
