În ora de baschet, nu aveam nici un chef, ca mai tot timpul, să joc. Dar, Sara e destul de convingătoare şi m-a rugat să nu o las singură acolo, chiar dacă poate nu o să fim în aceeaşi echipă. Imediat echipele au fost făcute şi am trecut la treabă. Cu câteva minute înainte de sfârşit, era egalitate şi mingea era la mine. Dar cu câţiva metri înainte să arunc la coş, mă izbesc de Axel, şoldurile noastre izbindu-se unele de altele şi formând un sunet cu ecou în mintea mea, după care cădem amândoi pe jos. Ceilalţi au continuat să joace, mda, ce colegi minunaţi.
— Eşti bine? mă întreabă Axel după ce s-a ridicat şi îmi întinde şi mie mâna ca să mă ridic.
Îl las cu ea în aer, ridicându-mă singură, şi după ce mă scutur puţin îi răspund cu ură:
— Nu te preface că-ţi pasă.
Imediat ce am rostit acele cuvinte, l-am privit ultima oară şi m-am îndreptat spre ceilalţi care începeau să facă echipele pentru meciul următor.
