De atâta toamnă
Îmi vine să mă-mbăt
De fluturi orbi,
Loviți de streche,
Să dau foc pădurii
De pe deal
Să văd cum fug prin ceață.
De atâta toamnă
S-au umplut cărările
De frunze moarte
Şi argint de rouă.
De atâta tomnă
Nu mai vreau să plouă,
Să văd păsările deşirate pe sfoară
Pe cerul vieții mele
Cum mai zboara
Şi-n zborul lor
Să le plimb spre alte lumi
Fără de cer
Spre lumea lor
Bătută de păcate,
Intr-un albastru
De singurătate,
Lăsând în mine,
Tainice visări
Pe care toamna asta le aşterne pe cărări .
De atâta tomnă
Serile se sparg
Şi cad mii de vise
Tocmai la mine pe prag,
Şi-mi picură pe pleoape
Un gând de singurătate.
