Draga jurnalule,
Un copil în mare parte fericit nu va putea spune nicodata contrariul. Lumea lui aparent roz este des spulberată dar are capacitatea de a se ridica. Insa la sfarșitul zilei ramane acelaș suflet ce are tot dar niciodata nu s-a simtit mai singur. Stii ce ador la scriitori? Ei pot sa creeze din suferința lor adevărate minuni ... Și știi ce doare? Și eu vreau să creez acele minuni... și eu vreau să schimb ceva! ...însă cum o pot face dacă...dacă sunt așa? Cineva mi-a spus cândva că problemele mele sunt minuscule, lucru care mi-a dat mult de gândit, și pană la urmă, este adevărul! Sunt acolo, afară, copii ce dorm sub cerul înstelat, ce petrec zile întregi flămânzi ... Și nu numai. Oameni ce intradevăr suferă! Iar eu? Egoismul poate fi observat din simpla întrebare... Eu stau și îmi plang de mila...degeaba! Stii ce? Nu am absolut niciun motiv s-o fac.
Inchise ușor caietul ce de departe putea fi catalogat ca "trecut prin multe" și zâmbi melancolic. Stai. Nu avea niciun motiv să zâmbească. Era pur și simplu...goala. Nu își înțelegea emoțiile și, adesea, se temea sa nu ramână fară ele. Este oare posibil? om fara sentimente? Nu dori a căuta un răspuns la întrebare. Mintea ei era prea obosită. Vroia doar sa...doarmă, poate pentru totdeauna.
Ok, Hy people! 1. Habar n-am ce să zic. Pur și simplu mi-a fost prea lene sa ma dau jos din pat și să-mi iau jurnalul so...ieh. 2. Ma simt ca si cum as vorbi singura. 3.N-am idee ce se va intampla in continuare...poate sa devina aceata jurnalul meu virtual?
