Draga jurnalule,
Am început să scriu din nou. Mi-a lipsit enorm de mult acest sentiment. Atunci când întradevăr vrei să realizezi ceva pui toată energia și dragostea pe care le ai in acel lucru...Asa si cu scrisul. Iar partea cea mai bună? Poți să te descarci sufletește. Îmi amintesc zilele in care scriam plângând, lacrimile mele udând colile, pe atunci albe, ale tale... Acum, când citesc din nou acele rânduri, neclare datorită lacrimilor, zâmbesc. Sentimentele mele erau reale atunci... Ba chiar plângeam! Deci pânã la urmă nu sunt un monstru fãrã sentimente ce distruge viețile tuturor. E amuzant, stii? Ca scriitor trebuie sa cunosti toate sentimentele posibile pentru a scrie ...iar eu fac asta. Personalitatea mea se schimba si devine ciudat si chiar hilar cum acum sunt cineva si peste cateva zile altcineva. Ei spun ca eu ma cunosc mai bine ca oricine dar ce ma fac atunci cand nu ma mai recunosc? Autocaracterizarea ce o fac des se regaseste intr-o oarecare măsură cu cea făcută de prietena mea cea mai bună...însă atunci când vorbim de mai multe persoane? Ce se întâmplă atunci când pun un grup mare să mă descrie?
Stii ce urasc cel mai mult? Faptul că dau prea multe "afara din casa". Ma atașez mai repede decat s-ar crede si mă poți cunoaște chiar și după căteva saptămâni petrecute împreună. Si asta enervează. Mi-aș dori să pastrez aura de mister...dar problema este ca eu niciodata nu am avut asa ceva. Am fost întotdeauna sincera, chiar si atunci cand nici eu nu am stiut ce si cum sunt...si stii de ce? Pentru ca atunci cand cineva hotaraste sa stea cu mine trebuie sa stie in ce se baga.
Jurnalul pica, zgomotul minuscul nu fiind mai rau decat paginile, gandurile si sentimentele lasate "dezgolite" pe podea, in vazul persoanelor care niciodata nu ar trebui sa se atinga de mica lumea a fetei.
-Aaa...a venit. Sa balbai in timp ce fata ii arunca o privire rece, strangandu-si jurnalul la piept.
-Spune-i te rog sa intre. Spuse cu intarziere, timpul "irosit" fiind unul productiv, in care incerca sa-si calmeze vocea pastrand astfel tonul rece cu care ii familiarizase.
-Esti....bine? intreba sfioasa, fiindu-i frica de raspuns sau de o eventuala respingere.
-Am de ales? raspunse calma si intoarse spatele...pur si simplu. Merse catre geam privind in gol.
Cat mai trebuie sa fac asta?
