Draga jurnalule,
Da, am facut-o din nou. acum, când apele s-au calmat pot, in sfarșit sa ma dedic literaturii.
Ciocănuturi se auzeau la ușa.
-Intra! spuse fata, luminândui-se fața. Silueta ce intra în camera îi zâmbea călduros, privind cum fata trista de acum luni bune, fata singura si depresiva, ce se izolase in sine hotărâse să lase barierele jos si sa se deschida, permițandu-si sa fie fericita. Au trecut, întradevar, prin mult până când s-a ajuns aici - dar s-a ajuns.
Nu avusese niciodată inima mai împăcată.
- Te iubim. Reuși să spună, înghițindu-și lacrimile.
- Și eu vă iubesc. Spuse fata, coborând din pat și ducându-se spre el pentru a-l îmbrățișa.
După secunde ce păreau veacuri îi dăduse drumu.
- Ce făceai? palmele sale mari si bătute de vreme îi mângâiau încet fața, delicat, ca pe un bibelou scump.
- Scriam în jurnal.
- Oh... okay, atunci te las sa continui?
- Te rog.
O sărută pe frunte si parasi camera avand zambetul cald ce acum nu-i mai parasea chipul.
Fata ridica jurnalul din pat și-l privi. Zâmbi. Trist, melancolic dar și cu dragoste.
Mă simt diferit din toate punctele de vedere. Poate pentru ca mi-am gasit refugiul in bratele părinților mei, lucru de care aveam certă nevoie. Nu stiu. Dar îmi place.
Revenind la literatura. În fuga mea nebuna și depresiva am uitat pasiunile mele cele mai de preț: scrisul și cititul. Într-un cuvânt; literatura.
Frumusețea în relația dintre mine și ea este faptul că nu am foat înca de la început prietene. O detestam cu toata puterea și mi se oarea un lucru inutil cititul. Preferam sa stau tolanata pe fololiu, la televizor, de cand se însenina de ziua până când soarele aounea, lãsându-i loc iubitei sale, luna. Când toata lumina pierea și un locul ei, asemenea unei pături reci venea întunericul.
Hahaha ...ție nu ți se pare amuzant și în același timp ciudat cun trec de la un gând la altul?
După terminarea unei cărți simt o dorința nebună de a scrie. Daca finanul cărții nu mi-a convenit - îl schimb. Dacă acea carte mi-a placut foarte mult - scriu o continuare. Daca acea carte nu mi-a placut - ...ei bine, în acest caz nici măcar nu ma mai chinui sa trec de pagina 50.
Am auzit o data că nu îți va placea literatura și nu o vei vrea în viața ta până nu găsești cartea potrivită . Nu cred că un om a putut avea mai multă dreptate. De câte ori n-am aruncat acea carte doar pentru că nu-mi plăcea? De câte ori nu m-am distanțat de dragostea mea doar pentru ca am dat de câteva exemple nepotrivite gustului meu? Și apoi s-a întâmplat. Am găsit cartea. Deloc ușoară pentru vârsta mea de pe acea vreme și totuși atat de placută. În 5 zile, cu pauze considerabile și cu timp puțin de citit "Enigma Otiliei" a fost gata. Nu, nu am înțeles mare lucru din carte însă mi-a placut atât de mult sentimentul încât am continuat.
Începând cu clasa a VIII-a am renunțat la toat ceea ce însemna literatura, găsindu-mi alte pasiuni. Însă cine poate ține un suflet însetat departe de izvorul prea dulce?
în vacanța de vara am reînceput rutina. Acum nu mai eram doar un simplu cititor - eram una cu personajele mele.
