ANABELL ȘI CUȘCA DE FLUTURI

2

            Și copilăria micuței Anna-cea-frumoasă a fost marcată de prezenţa bunicii, nu pentru că o iubea mai mult, ci pentru că pentru bunica ea era unica variabilă a oricărei probleme. Și între ele două se crease o legătură unică pe care nu o realizase nimeni, un atașament mutual. Și cum, nu ai fi putut să fii atașat de acea faptură cu bucle aurii, cu ochi caprui și calzi și fața albă de păpușă, a cărei unică grijă era să îi facă pe ceilalți fericiți. Suprinzător, nu-i așa? Dacă ar fi să reluăm un eveniment aparent banal din definirea firavei Anabell, s-ar fi pertrecut odată cu împlinirea a nu mai mult de 2 primăveri de existență, în momentul aniversării sale. Fusese un copil extrem de inteligent, a cărui prim cuvânt, după banalele găngureli și silabisiri a fost nu altul decât ,,ambalat". Astefel, a reușit încă din fragedă pruncie să se facă remarcată în colectivitate pentru faptul că îndiferent dacă doreai sau nu să îi acorzi atenție ea ședea blând în fața ta până când te făcea să râzi. Nu e de neglijat nici faptul că din cauza apetitului său pentru cuvinte părinții au fost nevoiți să o înscrie la gradiniță, chiar dacă aceasta împlinise abia vârsta de 2 ani, caracterul extrovert al micuței văzându-se tot timpul.

Astfel, spiritul competitiv a fost introdus în viața ei din partea bunicii paterne, o femeie înaltă , demnă extrem de exigentă care i-a insuflat toate aceste valori și nepoatei sale. Să îi spunem acestei mentalități, psihologia vârfului.,, Ana tu trebuie mereu să fii prima, să aibă părinții tăi cu ce se mândri. Nu e nimic mai important ca renumele familiei noastre, și ce crede lumea despre tine, se răsfrânge asupra noastră fiind că noi te-am educat."

De altfel, bunica era o fire extrem de caldă, care îi spunea mereu povești, care o învăță și o punea să scrie, abilitate pe care o deprinse încă de la vârsta de 5 ani. Îi recita ,,Luceafărul", și bătrânele povești ale lui Creangă. O ducea în fiecare dimineață cu tramvaiul, și o aștepta în fiecare după-amiază după gradiniță cu căpune cu zahăr și evantai cu ciocolată. După care hraneau porumbeii pe care dulcea Anna iubea să îi admire. Iubea ideea de zbor și libertatea pe care ți-o dădea acesta.

În fiecare seară îi pieptăna părul lung, pe care nu îl tunsese niciodată, pâna la vărsta de 7 ani. Lumea întorcea mereu capul pe stradă când o vedea trecând agale prin Parcul Copou, sau pe orice alee a Bătrânului Iași, alături de familia ei.

Și ea îi iubea pe toți. Nu vă puteți imagina ce impact au avut poveștile în viața ei. Voia să fie o prințesă, pentru că tânjea după iubirea tuturor. Nu era capabilă de ură, sau răutate. Era un spirit necontaminat.

***

A crescut frumos, și trecură și clasele primare, ea era o fetiță rotunjoară și veselă. Avea o imaginație colosală, dincolo de orice așteptare. Era extrem de ambițioasă, cel mai mare coșmar al ei ar fi fost să dezamăgească măcar puțin pe cineva. Trebuia să fie perfectă și ăsta era unicul ei scop. Participa la toate concursurile posibile și voia să fie cea mai bună. Iubea iubirea și povestirile cu happy-end și aștepta să crească pentru a avea și ea prințul ei. Prințul pe care începuse să îl vadă și să și-l imagineze încă de la vărsta de 3 ani. Era o dragoste delicată, fragilă și atât de pură.

Dar, uneori povestea capătă un final neașteptat, și uităm uneori că personajele din basme sunt nevoite să treacă prin sute de provocări ca să atingă fericirea. Problema e că acolo nu pare atât de greu. Și societatea rea, contaminează sufletele pure, le face confuze, le distruge, le face să sufere.

Obișnuiam să o cunosc pe acea Anabell. Uneori îmi lipsește, dar ea a încetat să existe, iar maturizarea tinerei Anne a fost cu mult mai dificilă, dezlipindu-se cu greu de aspirațiile poveștii cu prințese.

Și totul se sfărși într-o zi.