capitolul 4

107 5 1
                                    

Maya P. O.V
Îmi țineam capul aplecat în pământ. Mâinile lui masive stăteau neclintite pe volan. Continua sa conducă fără sa îmi spună nimic. După mult timp, oprește într.o parcare pustie la marginea pădurii,  nici o urma de viață. Se da jos din mașină,  aruncându.mi o singura privire.
S.a îndepărtat de mașină, scoțând telefonul mobil din buzunar. Nu știu ce încerca să facă, cu siguranță de aici nu poți sa iei nici un contact cu "realitatea"
Probabil le comunicase ca prada lor e aici, ca mă au.


                 EL P. O. V

Omul meu de încredere m-a sunat sa ma anunţe ca totul este in regulă si ca are "prada" mea dorită...
Deabea aştept sa o am lângă mine, sa o privesc cum doarme ca un îngeraş... Sa o am a mea pentru totdeauna...

Maya P.O.V
Eram numai urechi la tot drumul, deoarece eram legată la ochi.
Deodată un fior imi trece prin tot corpul si maşina se opreşte brusc, aud uşa dubiţei cum se deschide brusc, picioarele imi tremură, inima are bătăile dublate la fiecare mişcare din preajmă.

Incercam săel... mi verific celularul pe bâjbâite care era in buzunarul din spate a blugilor,sa anunț cumva toți oamenii aia care "țin la mine" ca nu sunt acasă de o ora.
O respirație greoaie îmi acaparează urechile.
Picături de sudoare mi se preling pe obraz, coborând pana pe piept.
Încercăm să mă calmez prin diferite metode, însă fără succes.

Încercăm să găsesc o explicație,  de ce sunt aici.
   Am simțit motorul pornindu.se, se pare ca o luam iarăși din loc
M.am izbit de bancheta, din cauza neatenției lui. Nici măcar nu știam ce fel de om mă are în mâini.  Putea fii un alcoolic,  sa mă omoare în 5 minute.
O durere cumplita mi se așează în ceafa. Transpiram tot mai mult, deja îmi făceam probleme. Nu puteam sa văd nimic prin bucata din pânză neagra, groasa, ce îmi acoperea ochii. Era atât de strânsă încât simțeam ca îmi strivește capul. Nimeni nu spunea nimic, așteptam. Așteptam și așteptam, fără sa știu ce. Probabil...moartea.
Încerc sa șoptesc ceva către cel care mă conduce spre abis și nebuneala, însă nu mi.am făcut curajul necesar. Doua astfel de încercări,a treia oară e cu noroc.
-Ăămm...
   Super. Asta era tot ce am avut de spus. Își întoarse capul, aruncându.mi o privire scurta nepăsătoare.
-Ce vreți de la mine?
   La auzirea acestor cuvinte, începură sa chicoteasca. Eram atât de nesemnificativa în fata lor, și totuși atât de importantă.
  -Vei afla la momentul potrivit.
  Zicea probabil cel de lângă mine,  țipând aproape în timpanele mele fragile.
Deja amorțisem în așteptarea sa mai oprim undeva, la o gura de aer.
După câtva timp de șofat, mașina stopează iarăși, portiera mea fiind deschisa de cineva.
A smuls nestingherit bandana de la ochi, fără putina pasare ca mă poate răni.
Era deja dimineață,  probabil nu observasem cât de repede a trecut timpul.

În fata mea, o casa impunătoare, alba, înconjurată de fel și fel de aranjamente florale. Doua uși masive din metal se deschidera în fața mea. Odată cu pășirea în curte, cei doi uriași mă apucara de un braț fiecare. Nu mai văzusem locuința asta în viața mea, înseamnă ca cineva își dorea cu tărie sa fiu aici
Deodată, un tip bine făcut- desigur, purta aceeași masca stupida și inutila, ascunzând fata- mi se opri în cale. Îmi părea foarte cunoscut...parcă. ..parcă ne mai întâlnisem. După câteva secunde, îmi dau seama cine era persoana din fata mea. Era el...

El POV
O privesc cum analizează încăperea, si cum ma analizează si pe mine,  cred că m-a recunoscut.
Ma aşez usor pe pat, văd cum se retrage, ii este frică de mine pot vedea asta in privirea ei, chiar dacă ea încearcă sa fie curajoasă, privirea o cam dă de gol.
Întind mâna sa o trag in braţele mele, ea se da in spate si...  Cade din pat, doamnee ce cap sec, nu a văzut si ea ca sta pe marginea patului? ...
Ma duc repede lângă ea si dau sa o iau in braţe, fetiţa fragilă care zăcea pe podeaua rece imi aruncăo privire ştearsă, apoi începe sa plângă şi se zbate...  Până la urma o iau in brate si o aşez pe pat apoi ma aşez si eu lângă ea, o tin strâns la piept, dupa jumătate de ora in care a plâns si m-a întrebat " de ce sunt aici?  Ce vreţi de la mine?  Cine eşti?"  A adormit... 

Te Vreau!Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum